Cerere necontencioasa. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 25714/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
CIVIL
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Ședința publică de la 03.12.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A.-E. T.
GREFIER: L. T.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe petent A. M. A., LA C. AV C. O. I. și pe intimat A. D. C. PRIN REP. LEGAL, intimat M. C., având ca obiect situație juridică minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosar:
- din partea petentei A. M. A., notă scrisă prin care se arată renunță la judecarea cauzei;
- din partea intimatei M. C. notă scrisă prin care arată că este de acord cu cererea de renunțare la judecată;
După care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra manifestării scrise de voință a reclamantei A. M. A. de renunțare la judecarea cererii.( fila 59).
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16.09.2014 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, petenta A. M.-A. a solicitat numirea unui tutore provizoriu pentru minorul A. D.-C., în persoana numitei M. C. ( mama petentei), cu stabilirea locuinței minorului la tutore, pe toata durata tutelei provizorii.
În faza de regularizare a cererii de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosar o notă scrisă prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecarea cererii. ( fila 56)
Față de manifestarea de voință expresă a reclamantei, în conformitate cu dispozițiile art. 406 alin. 1 NCPC, potrivit cărora „ reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă”, instanța va lua act de renunțarea acesteia la judecarea cererii formulate împotriva pârâtului cauzei.
Sens în care,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea petentei A. M.-A., cu dom. ales la CABINET DE AVOCAT C. O. I., în mun.Sf.G., . nr.4, ., ., la judecarea cererii având ca obiect „situație juridică minor”.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la registratura Judecătoriei B..
Pronunțată în ședință publică astăzi, data de 03.12.2014.
P. GREFIER
A.-E. T. L. T.
Red. A.E.T.- 12.12.2014
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 482/2014. Judecătoria BRAŞOV | Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 9536/2014.... → |
---|