Contestaţie la executare. Sentința nr. 9381/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 9381/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 01-08-2014 în dosarul nr. 11294/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9381
Ședința publică din data de 01.08.2014
Instanța constituită din:
Președinte: P. L. S.
Grefier: M. C. S.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din data de 29.07.2014, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 01.08.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos:
INSTANȚA,
Constată că sub nr._ s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe contestația la executare formulată de contestatorul D. N. în contradictoriu cu intimata N. E., prin care a solicitat instanței să dispună anularea în parte a actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 96/2014 al B. Corșate A. A..
La data de 25.06.2014 contestatoarea a depus cerere de renunțare la judecată conform art. 406 C.p.civ.
Potrivit acestui text, “ reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința, fie prin cerere scrisă “.
Fată de aceste dispoziții, instanța va lua act de renunțare, conform dispozitivului, dispunând obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere dispozițiile art. 406 alin. 3 C.p.civ., cheltuieli în cuantum de 2500 lei, conform chitanței depuse la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea contestatorului D. N., cu dom. procesual ales la S. G.& N., cu sediul în B., .. 19, ., apt. 7, jud. B.,la judecata contestației la executare formulate în contradictoriu cu intimata creditoare N. E., cu dom. procesual ales la cab. av. G. S., cu sediul în B., ., ., jud. B..
Obligă contestatorul la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecată pe seama intimatei.
Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 1.08.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
P. L. S. M. C. S.
Red.P.L.S/01.08.2014/Dact.MCS/01.08.2014-ex.4
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3457/2014. Judecătoria... → |
---|