Contestaţie la executare. Sentința nr. 02/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 02/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 18120/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 02.12.2014

PREȘEDINTE: L. A. - judecător

GREFIER: L. T.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond ședința publică din data de 24.11.2014, când văzând concluziile contestatoarei, prin apărător ales, conform celor consemnate în încheierea de ședință din respectiva zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art.396 pct.(1) NCPC a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 02.12.2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ contestatorul M. P. Jean M. a chemat în judecată intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., solicitând anularea tuturor actelor și formelor de executare silită începute în dosar execuțional nr._, inclusiv actul intitulat „Instrument uniformizat permițând recuperarea creanțelor care intră în câmpul de aplicare al Directivei Consiliului 2010/24/UE”, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii se arată că în data de 10 06 2014 intimata a comunicat contestatorului actul intitulat „Instrument uniformizat permițând recuperarea creanțelor care intră în câmpul de aplicare al Directivei Consiliului 2010/24/UE”.La cererea autorităților române s-a solicitat autorităților franceze asistență pentru recuperarea unei creanțe în valoare de 95 595,68 euro, în baza ./14 09 2011 a Tribunalului B..Întreaga executare silită pornită de intimată este nelegală, impunându-se a fi anulată.

Contestatorul a avut calitatea de administrator al ..Prin ./17 02 2009 a Tribunalului B. s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva societății, iar prin Încheierea din data de 3 11 2009 Tribunalul B. a dispus ..Prin . 09 2011 Tribunalul B. a admis în parte acțiunea lichidatorului, dispunând obligarea pârâtului să plătească din averea personală suma de 461 561 lei, ce va fi adusă la masa credală a debitoarei ..

Intimata nu a fost parte în dosarul mai sus menționat, iar suma trebuie adusă la masa credală a debitoarei.Executarea silită încalcă prevederile art 2 al 1 lit a Directiva 2010/24/UE.Sumele pentru care se pornește executarea silită sunt sume care trebuie aduse la masa credală a debitoarei și nu reprezintă impozite și taxe de orice fel, în sensul dispozițiilor art 2 al 1 lit a din Directiva 2010/24/UE.

Impozitele și taxele de orice fel erau datorate de debitoarea . și nu persoana fizică M. P. Jean M..

Executarea silită încalcă prevederile art 8 ale Directivei, în sensul că trebuia comunicat destinatarului toate documentele referitoare la creanțe.Se încalcă și art 11 din Directivă, în sensul că intimata n-a făcut dovada faptului că înainte de a adresa cererea a încercat recuperarea datoriei în România.

Intimata nu avea calitatea de a porni executarea silită, deoarece nu are calitatea de creditor al contestatorului, iar executarea silită nu se poate face nici de lichidator și nici de alți creditori, ci doar de executorul judecătoresc.

Contestatorul a depus notă de ședință prin care arată că înțelege să se judece în contradictoriu și cu Agenția Națională de Administrarea Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..

Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea contestației la executare.Titlul uniformizat ce permite recuperarea creanțelor care intră în câmpul de aplicare al Directivei Consiliului Europei nr 2010/24/UE a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale, iar autoritățile române au respectat dispoz art 178 indice 11 al 2 OG 92/2003, încercând recuperarea creanței datorate pe teritoriul României.Pe de altă parte se arată faptul că în cadrul contestației la executare nu se pot examina împrejurări ce vizează fondul cauzei.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus la dosar întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesual pasive, întrucât executarea silită a fost constituită la nivelul Direcției Generale a Finanțelor Publice B..

Contestatoarea a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, prin care arată că criticile formulate prin prezenta contestație la executare vizează faptul că organul fiscal nu avea calitatea de a porni executarea silită și nerespectarea formelor procedurale impuse de Directiva 2010/24/UE.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin ./14 09 2011 a Tribunalului B. s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta CII I. C. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei falite . împotriva pârâtului M. P. Jean M., pârâtul fiind obligat să achite din averea personală suma de_ lei, ce va fi adusă la masa credală a debitoarei ..

Potrivit cererii de recuperare în baza art 10 din Directiva nr 24/2010/UE, depusă la fila 37 dosar, rezultă faptul că DGRFP B. –AJFP B. a inițiat procedura de recuperare a creanțelor, fapt pentru care instanța apreciază faptul că Agenția Națională de Administrare Fiscală nu are calitate procesual pasivă în prezenta cauză și pe cale de consecință va admite excepția lipsei calității procesual pasive.

Contestatorul a susținut faptul că intimata DGRFP B. nu avea calitatea de a porni executarea silită împotriva sa, deoarece potrivit titlului executoriu, suma de_ lei trebuia adusă la masa credală a debitoarei ., iar intimata nu a avut calitatea de parte în dosarul civil nr_ .

Potrivit art 136 al 6 din OG 92/2003 - În cazul în care, potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispozițiile cap. IV din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, și pentru creanțe fiscale, prin derogare de la prevederile art. 142 din Legea nr. 85/2006, executarea silită se efectuează de organul de executare în condițiile prezentului cod.

Prin urmare, instanța apreciază faptul că în mod corect s-au inițiat procedurile de executare silită de către cele două intimate.

Se invocă nerespectarea dispozițiilor art 2 din Directivă, în sensul că sumele ce trebuiesc aduse la masa credală a debitoarei falite nu sunt prin ele însele impozite și taxe de orice fel, în sensul dispozițiilor art 2 din Directiva 2010/24/UE.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă faptul că debitoarea datorează sume de bani la bugetul consolidat al Statului.

Contestatorul invocă nerespectarea dispozițiilor art 8 din Directiva 2010/24/ UE, în sensul că nu a primit niciun fel de document, într-o limbă pe care să o cunoască și nu i s-au comunicat actele de executare efectuate în cauză.

ART. 178^12 din OG 92/2003

Titlul executoriu și alte documente însoțitoare

(1) Orice cerere de recuperare este însoțită de un titlu uniform care permite executarea în statul membru solicitat. Acest titlu uniform care permite executarea în statul membru solicitat reflectă conținutul principal al titlului inițial care permite executarea și constituie baza unică a măsurilor asigurătorii și de recuperare luate în statul membru solicitat. Acesta nu face obiectul niciunui act de recunoaștere, completare sau înlocuire în respectivul stat membru.

(2) Titlul uniform care permite executarea conține cel puțin următoarele informații:

a) informații relevante pentru identificarea titlului inițial care permite executarea, o descriere a creanței, inclusiv natura acesteia, perioada acoperită de creanță, orice date relevante pentru procesul de executare și valoarea creanței și diferitele componente ale acesteia, precum creanța principală și creanțele fiscale accesorii datorate;

b) numele, adresa și alte informații utile pentru identificarea debitorului;

c) numele, adresa și alte date de contact cu privire la biroul responsabil de evaluarea creanței și, în cazul în care acesta este diferit, biroul de la care se pot obține informații suplimentare privind creanța sau posibilitățile de a contesta obligația de plată.

(3) Cererea de recuperare a unei creanțe poate fi însoțită de alte documente referitoare la creanță emise de statul membru solicitant.

Conform art ART. 178^21 din OG 92/2003 - cererile de recuperare în temeiul art. 178^10 alin. (1) se transmit prin mijloace electronice, utilizându-se un formular-tip, cu excepția cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive tehnice. În măsura posibilului, aceste formulare se folosesc și pentru comunicările ulterioare cu privire la cerere.

(2) Titlul uniform care permite executarea în statul membru solicitat, se transmit, de asemenea, prin mijloace electronice, cu excepția cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive tehnice.

ART. 178^22 prevede că (1) Toate cererile de asistență, formularele-tip pentru notificare și titlurile uniforme care permit executarea în statul membru solicitat sunt trimise în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru solicitat sau sunt însoțite de o traducere în una dintre aceste limbi. Faptul că anumite părți sunt scrise într-o limbă alta decât limba oficială sau una dintre limbile oficiale ale statului membru solicitat nu afectează valabilitatea acestora sau a procedurii, în măsura în care acea limbă este stabilită de comun acord între statele membre interesate.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă faptul că contestatorul are cunoștință de ./14 09 2010 a Tribunalului B., care reprezintă titlul executoriu, precum și de „Instrumentul uniformizat permițând recuperarea creanțelor care intră în câmpul de aplicare al Directivei Consiliului 2010/24/UE, fapt confirmat chiar de către acesta.Documentele au fost transmise în limba franceză, respectiv limba oficială a Statului solicitat.

În ceea ce privește faptul că nu i s-au comunicat actele de executare efectuate, intimatele au declarat faptul că în cauză nu s-au întocmit forme de executare silită, ci doar s-a întocmit documentația specifică și s-a trimis spre recuperare în țara de domiciliu a contestatorului.

De asemenea, se invocă nerespectarea dispozițiilor art 11 din Directivă, intimata nefăcând dovada faptului că s-a încercat recuperarea creanței în România.

ART. 178^11 din OG 92/2003

Condiții aplicabile cererilor de recuperare

2) Înainte ca autoritatea solicitantă să formuleze o cerere de recuperare se aplică procedurile de recuperare adecvate disponibile în statul membru solicitant, cu următoarele excepții:

a) atunci când este evident că nu există active pentru recuperare în statul membru solicitant sau că astfel de proceduri nu vor duce la plata integrală a creanței și că autoritatea solicitantă deține informații specifice care indică faptul că persoana în cauză are active în statul membru solicitat;

b) atunci când aplicarea unor astfel de proceduri în statul membru solicitant ar cauza dificultăți disproporționate.

Intimatele au depus la dosarul cauzei documente din care rezultă faptul că s-a încercat executarea silită pe teritoriul României, însă fără rezultat.

Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse instanța apreciază ca nefiind întemeiată contestația la executare formulată și precizată de contestatorul M. P. Jean M. împotriva intimatelor Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. și pe cale de consecință va respinge contestația la executare.

Va respinge contestația la executare formulată și precizată de contestatorul M. P. Jean M. împotriva intimatei Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesual pasive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, ., sector 5.

Respinge contestația la executare formulată și precizată de contestatorul M. P. Jean M., cu domiciliul procesual ales în B., ..1, ., . împotriva intimatelor Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., cu sediul în B., ..7, jud. B. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. cu sediul în B., ..7, jud. B..

Respinge contestația la executare formulată și precizată de contestatorul M. P. Jean M. împotriva intimatei Agenția Națională de Administrare Fiscală .

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi: 2 12 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

L. A. L. T.

Red./Dact. judecător L.A.

19.12.2014 – 4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 02/2014. Judecătoria BRAŞOV