Evacuare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 27178/197/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Sentința Civilă Nr._/2014
Ședința publică de la 17.09.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. E. R. – Judecător
GREFIER L. E. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind reclamanta C. V. în contradictoriu cu pârâtul S. N., având ca obiect „evacuare” - perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, judecata cauzei a fost suspendată la data de 20.03.2013 conform dispozițiilor art. 155 indice 1 alin.1 Cod procedură civilă, iar dosarul a fost repus pe rol, din oficiu, în vederea discutării perimării.
Instanța constatând că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Asupra acțiunii civile de față avand ca obiect „evacuare” privind reclamanta C. V. în contradictoriu cu pârâtul S. N., înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, reține următoarele:
In urma verificării actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data 20.03.2013 când cererea a fost suspendată, în temeiul art. 155 indice 1 C.proc.civ., față de neîndeplinirea de către reclamanții a obligațiilor stabilite de instanța de judecată.
Potrivit disp. art. 248 alin. 1 din C.pr.civila orice cerere de chemare in judecată se perimă de drept chiar si împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare timp de un an iar art. 252 alin. 1 din C.pr.civila stipulează că perimarea poate fi constată din oficiu.
Pe considerentul ca nu a existat nici o cauză de întrerupere a termenului de perimare în înțelesul art. 250 C.Pr.Civ. și cum nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea soluționării cauzei de mai mult de un an din culpa părților instanța, în temeiul art. 248 alin. 1 din C.pr.civ., raportat la art. 252 alin. 1 din C.pr.civ. va constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea formulată de reclamanta C. V., cu domiciliul în B., ., ., . în contradictoriu cu pârâtul S. N., cu domiciliul în B., ., ., jud. B..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.09.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. E. R. L. E. L.
Red. C.R. 18.09.2014, 2 ex.
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea formulată de reclamanta C. V., cu domiciliul în B., ., ., . în contradictoriu cu pârâtul S. N., cu domiciliul în B., ., ., jud. B..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.09.2014
PREȘEDINTE
← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 2513/2014.... | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 8551/2014. Judecătoria... → |
---|