Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1625/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 1625/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 12666/197/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1625

Ședința publică din data de 14.02.2014

Instanța constituită din:

Președinte: R. S. L.

Grefier: A.-M. CRUȘA-P.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 07.02.2014, dezbaterile fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 14.02.2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

Instanța, deliberând, a pronunțat sentința de mai jos:

JUDECĂTORIA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.05.2013 reclamanta M. E. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ș. D. încuviințarea exercitării autorității părintești exclusiv de către reclamantă asupra minorilor Ș. Sefora, Ș. M. E., Ș. Rafaelo, Ș. D. R., Ș. C. S., stabilirea domiciliului acestora la reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că din relația de concubinaj dintre reclamantă și pârât au rezultat cei cinci copii minori, respectiv Ș. Sefora, Ș. M. E., Ș. Rafaelo, Ș. D. R., Ș. C. S.. A precizat reclamanta că la data de 10.02.2013 pârâtul a părăsit domiciliul comun, nu mai contribuie la întreținerea copiilor, nu știe unde se află, nu poate să ia nicio hotărâre cu privire la minori fără pârât. A mai arătat că minorii sunt în grija sa exclusivă, locuiesc împreună cu reclamanta, sunt bine îngrijiți.

În drept a invocat disp.art. 398, art. 400 Cod civil.

În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probei testimoniale cu martorii S. D. M. și L. V., interogatoriul pârâtului și ancheta psihosocială.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 6 lei și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.

În cauză întrucât reclamanta a învederat că pârâtul este plecat din țară și nu cunoaște unde se află, s-a dispus în baza art. 167 alin.3 C. reprezentarea intereselor pârâtului de către curatorul B. T..

La data de 23.09.2014 pârâtul prin curator a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii introductive, respectiv stabilirea domiciliului minorilor Ș. Sefora, Ș. M. E., Ș. Rafaelo, Ș. D. R., Ș. C. S. iar cu privire la exercitarea autorității părintești a solicitat ca aceasta să fie realizată în comun de către ambii părinți.

În motivare a arătat că autoritatea părintească exclusivă poate fi admisă de o instanță de judecată doar în cazuri excepționale și când există motive temeinice, iar în situația de față consideră că nu sunt îndeplinite aceste condiții cerute de lege. A precizat că, situația că, pârâtul a părăsit domiciliul comun și simpla afirmație a reclamantei că nu știe unde se află nu poate avea drept consecință ca instanța de judecată să admită în totalitate acțiunea reclamantei.

În drept a invocat disp.art. 397 Cod civil.

La data de 09.10.2013 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că în cazul în care s-ar dispune ca exercitarea autorității părintești să fie exercitată în comun de către ambii părinți asupra copiilor minori, reclamanta nu ar putea să îl contacteze pe pârât să îi ceară încuviințarea pentru anumite aspecte ce țin de creșterea și educarea copiilor astfel încât ar fi în imposibilitate să asigure acestora condiții pentru o educație și o creștere adecvată, nu va putea să hotărască asupra problemelor esențiale ce țin de copii și astfel aceștia vor fi privați de anumite drepturi. De asemenea, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată în sensul că solicită obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere pentru minori, în funcție de venitul pe care îl va dovedi, iar în cazul în care nu are nici un venit la salariul minim pe economie.

În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii S. D. M. (f.46) și L. V. (f.47). În cauză a fost efectuată și ancheta socială realizată la domiciliul reclamantei (f.25). Totodată, în baza art. 264 cod civil au fost audiați în camera de consiliu minorii Ș. Rafaelo, Ș. C. S., Ș. D. R. (f.49-51).

Analizând ansamblul probator, instanța reține următoarele:

Din relația de concubinaj dintre reclamanta M. E. S. și pârâtul Ș. D. au rezultat minorii Ș. C. S., născută la data de 24.08.1996 (f.8), Ș. Sefora, născută la data de 19.04.2012 (f.12), Ș. M. E., născută la data de 20.10.2004 (f.13), Ș. Rafaelo, născut la data de 26.08.2003 (f.14) și Ș. D. R., născut la data de 11.08.2001 (f.15).

Din susținerile reclamantei coroborate cu declarațiile martorilor S. D. M. (f.46) și L. V. (f.47) rezultă că în februarie 2013 pârâtul a plecat în străinătate, copiii rămânând în grija reclamantei.

Dispozițiile art. 260 C.civ. și art. 448 C.civ. consacră principiul asimilării depline a condiției juridice a copilului din afara căsătoriei cu filiația legal stabilită față de ambii părinți cu aceea a copilului din căsătorie, iar potrivit dispozițiilor art. 505 alin. 2 C.civ. „Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț”.

În acest sens instanța reține că dispozițiile art. 397 C.civ consacră regula potrivit căreia după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți. Exercitarea autorității părintești de către un singur părinte poate fi dispusă de instanța de divorț pentru motive temeinice în considerarea interesului superior al copilului conform art. 398 alin. 1 C.civ.

Astfel cum se arată în literatura juridică, condiția „motivelor temeinice” este necesar a fi analizată și evaluată de la caz la caz, în raport de toate elementele stării de fapt revelatoare pentru relația dintre copil și fiecare dintre părinți, calitatea acestor relații, eventualele deprinderi ale unuia dintre părinți care l-ar putea descalifica din cotitularitatea autorității părintești sau împrejurări obiective, neimputabile lui, din cauza cărora nu își poate exercita drepturile și îndatoririle părintești. Totodată, potrivit art. 31 alin.2^5 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, „se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești."

Instanța constată că reclamanta solicită ca autoritatea părintească asupra minorilor să fie exercitată în mod exclusiv de către aceasta, motivat de împrejurarea că pârâtul a părăsit domiciliul comun fără a preciza unde se află și că nu contribuie la întreținerea copiilor.

Așadar, instanța va analiza, potrivit interesului superior al copilului, dacă există motive temeinice pentru acordarea exercițiului autorității părintești unuia dintre părinți.

În cauză instanța reține că nu s-a făcut dovada motivelor temeinice care să justifice înlăturarea tatălui de la exercitarea autorității părintești în ceea ce-i privește pe minori.

Din coroborarea declarațiilor martorilor Szazs D. M. și L. V. (f.46-47) rezultă că înainte de părăsi țara, pârâtul avea grijă de copii, muncea iar ulterior acesta a ținut legătura telefonic cu minorii și că a trimis sporadic sume de bani pentru întreținerea acestora. Totodată, aceștia nu au învederat ca pârâtul să aibă vreun comportament de natură să afecteze dezvoltarea fizică și psihică a minorilor. De asemenea, minorii cu ocazia audierii în camera de consiliu au arătat că în timpul cât tatăl a fost în Germania le-a trimis de câteva ori sume de bani și i-a sunat mai rar iar când s-a întors în țară i-a vizitat pe aceștia. P. urmare instanța nu poate reține o lipsă totală de interes din partea pârâtului în ceea ce-i privește pe copiii săi pentru a justifica luarea unei măsuri atât de drastice constând în înlăturarea sa de la luarea deciziilor importante cu privire la minori.

Pe de altă parte, împrejurarea că pârâtul este plecat în străinătate și nu se poate lua legătura cu acesta pentru a-și exprima acordul cu privire la măsurile ce trebuie luate în privința minorilor nu reprezintă un motiv întemeiat dintre cele prevăzute de art. 31 alin.2^5 din Legea nr. 272/2004 pentru a justifica exercitarea autorității părintești doar de către un singur părinte. Pentru aceste situații, când este necesar acordul celuilalt părinte și acesta nu poate fi obținut, sunt reglementate căi legale la care poate să recurgă părintele la care se află copiii, precum obținerea unei hotărâri judecătorești care să suplinească acordul pârâtului. Totuși, în cauză nu s-a făcut dovada imposibilității reclamantei de a lua legătura cu pârâtul, atât timp cât acesta a ținut legătura cu minorii și chiar i-a vizitat cu ocazia întoarcerii sale în țară.

P. urmare instanța va dispune ca exercitarea autorității părintești asupra minorilor Ș. Sefora, Ș. M. E., Ș. Rafaelo, Ș. D. R., Ș. C. S. să fie exercitată în comun de ambii părinți, fiind în interesul acestora ca ambii părinți să vegheze la modul lor de creștere și educare, va respinge cererea reclamantei de exercitare a autorității părintești în mod exclusiv, admițând cererea pârâtului.

Cu privire la stabilirea locuinței minorilor instanța reține că potrivit art. 496 alin. 3 C. civil, în caz de neînțelegere între părinți, în privința locuinței minorilor, instanța hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă socială. Totodată, instanța va ține seama de interesul superior al copilului care presupune să se analizeze natura, forța și stabilitatea relației dintre copil și fiecare dintre soți, opiniile și preferințele copilului în măsura în care acestea pot fi verificate în mod rezonabil, nevoile fizice, emoționale și psihologice ale copilului, inclusiv nevoia copilului de stabilitate având în vedere vârsta și etapa de dezvoltare. Din declarațiile martorilor audiați rezultă că minorii sunt în grija reclamantei, aceasta fiind ajutată și de către mama ei. Totodată, din cuprinsul raportului de anchetă psihosocială efectuată la domiciliul reclamantei rezultă că minorii locuiesc cu reclamanta într-un imobil casă cu curte format din două camere, bucătărie, baie și hol-proprietatea bunicilor, locuința fiind integral mobilată și utilată, curat întreținută, racordată la utilități, oferind condiții bune de locuit. Concluziile acestuia au fost în sensul stabilirii locuinței minorilor la domiciliul reclamantei. Totodată, instanța va avea în vedere și poziția exprimată de minori cu ocazia audierii în camera de consiliu, aceștia arătând că doresc să locuiască în continuare cu mama.

P. urmare, față de considerentele mai sus expuse, instanța reține că reclamanta prezintă atât interesul cât și capacitatea de a asigura copiilor condiții materiale și morale corespunzătoare motiv pentru care urmează să stabilească locuința minorilor Ș. C. S., născută la data de 24.08.1996, Ș. Sefora, născută la data de 19.04.2012, Ș. M. E., născută la data de 20.10.2004, Ș. Rafaelo, născut la data de 26.08.2003 și Ș. D. R., născut la data de 11.08.2001, la domiciliul mamei, M. E. S..

În temeiul dispozițiilor art. 529 C.civ., față de stabilirea locuinței minorilor la mamă, având în vedere disp.art. 527 alin.2 Cod civil, instanța va obliga pârâtul-reclamant să plătească cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorilor Ș. C. S., născută la data de 24.08.1996, Ș. Sefora, născută la data de 19.04.2012, Ș. M. E., născută la data de 20.10.2004, Ș. Rafaelo, născut la data de 26.08.2003 și Ș. D. R., născut la data de 11.08.2001 suma de 375 lei/lunar (câte 75 lei pentru fiecare copil) pentru perioada 14.05._13, suma de 400 lei/lunar (câte 80 lei pentru fiecare copil) pentru perioada 01.07._13 și de 425 lei/luna (câte 85 lei pentru fiecare copil) începând cu data de 01.01.2014 în continuare până la majoratul copiilor sau alte dispoziții ale instanței, pensie de întreținere ce urmează a fi indexată de drept trimestrial, în funcție de rata inflației.

Instanța a avut în vedere la stabilirea pensiei de întreținere venitul minim pe economia națională care a fost de 750 lei în perioada 14.05._13, de 800 lei în perioada 01.07._13 și de 850 lei începând cu 01.01.2014, în lipsa dovezii obținerii de către pârât a unor venituri din muncă dar și disp.art. 529 alin.2 Cod civil care stabilesc cuantumul ce se poate acorda pentru 5 copii, respectiv până la jumătate din venitul net lunar.

Față de admiterea în parte a cererii reclamantei, instanța urmează ca în baza art. 453 alin.2 C. să-l oblige pe pârât la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat (f.3, 55).

Având în vedere că în cauză interesele pârâtului au fost reprezentate de curatorul B. T., urmează că onorariul acesteia în cuantum de 200 lei să fie avansat din fondurile Mnisterului Justiției.

În baza art.48 alin.3 din OUG 80/2013 va obliga pârâtul pârâtul-reclamant Ș. D. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat reprezentând onorariul pentru curatorul special care a fost numit pentru a-i reprezenta interesele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de reclamanta-pârâtă M. E. S. cu domiciliul în S., ., jud.B. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant Ș. D. cu domiciliul în S., ., jud.B. prin curator B. T., cu domiciliul în Tărlungeni, Al.Petofi, nr.681, jud.B..

Admite cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant Ș. D. prin curator B. T. în contradictoriu reclamanta-pârâtă M. E. S..

Dispune exercitarea autorității părintești asupra minorilor Ș. C. S., născută la data de 24.08.1996, Ș. Sefora, născută la data de 19.04.2012, Ș. M. E., născută la data de 20.10.2004, Ș. Rafaelo, născut la data de 26.08.2003 și Ș. D. R., născut la data de 11.08.2001, în comun de către mama M. E. S. și de către tatăl Ș. D..

Stabilește locuința minorilor Ș. C. S., născută la data de 24.08.1996, Ș. Sefora, născută la data de 19.04.2012, Ș. M. E., născută la data de 20.10.2004, Ș. Rafaelo, născut la data de 26.08.2003 și Ș. D. R., născut la data de 11.08.2001, la domiciliul mamei, M. E. S..

Obligă pârâtul-reclamant să plătească cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorilor Ș. C. S., născută la data de 24.08.1996, Ș. Sefora, născută la data de 19.04.2012, Ș. M. E., născută la data de 20.10.2004, Ș. Rafaelo, născut la data de 26.08.2003 și Ș. D. R., născut la data de 11.08.2001 suma de 375 lei/lunar (câte 75 lei pentru fiecare copil) pentru perioada 14.05._13, suma de 400 lei/lunar (câte 80 lei pentru fiecare copil) pentru perioada 01.07._13 și de 425 lei/luna (câte 85 lei pentru fiecare copil) începând cu data de 01.01.2014 în continuare până la majoratul copiilor sau alte dispoziții ale instanței, pensie de întreținere ce urmează a fi indexată de drept trimestrial, în funcție de rata inflației.

Respinge cererea reclamantei-pârâte de încuviințare a exercitării autorității părintești asupra minorilor Ș. C. S., Ș. Sefora, Ș. M. E., Ș. Rafaelo, și Ș. D. R., exclusiv de către aceasta.

Obligă pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Onorariul curatorului special B. T. care a reprezentat interesele pârâtului-reclamant în cuantum de 200 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă pârâtul-reclamant Ș. D., CNP_ la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică azi, 14.02.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. S. L. A.-M. CRUȘA-P.

Red.RL, 2ex/09.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1625/2014. Judecătoria BRAŞOV