Ordin de protecţie. Sentința nr. 7618/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 7618/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 16534/197/2014

ROMANIA

JUDECATORIA BRASOV

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.7618

Sedinta Camerei de Consiliu din data de 17.06.2014

P. –E. B.– judecator

GREFIER – L. C.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

PROCUROR – C. B.

Pe rol fiind solutionarea cauzei civile avand ca obiect “ordin de protecție” formulată de reclamanta M. V. în contradictoriu cu pârâtul M. G. D..

La apelul nominal făcut in ședință publică se prezintă reclamanta personal, identificată cu CI . nr._, CNP_, și asistată de av.A. M. D. desemnată din oficiu, pârâtul personal, identificat cu CI . nr._, CNP_, și asistat de av.Poțincu R. desemnat din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei dupa care:

Se depun la dosar delegțiile avocațiale.

Pârâtul personal arată că are cunoștință de cererea reclamantei și este de acord cu aceasta. Întrebat fiind de către instanță arată că adresa de domiciliu este în B., ., ., .> Reclamanta personal, întrebată de către instanță, arată că adresa de domiciliu este în B., ., ., .> Reclamanta declară că renunță la judecată în privința cererilor având ca obiect limitarea dreptului de folosință al pârâtului și obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime față de copiii victimei sau alte rude ale acesteia.

Pârâtul personal declară că este de acord cu toate măsurile de protecție astfel cum au fost solicitate de reclamantă.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în probațiune.

Reclamanta prin avocat, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse și cu alte înscrisuri, respectiv plângerea penală formulată împotriva pârâtului.

Pârâtul prin avocat, având cuvântul, arată că nu are cereri în probațiune de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are cereri în probațiune de formulat.

Apreciind ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei probele solicitate și fiind întrunite cerințele prevăzute de art 255 n.c.pr.civ., în temeiul art.258 N.C.pr.civ., admite pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosar.

Respinge cererea reclamantei de a depune la dosar și alte înscrisuri, cele depuse fiind suficiente și având în vedere și acordul pârâtului.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul pe fond.

Reclamanta prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea cererii și emiterea unui ordin de protecție prin care să se dispună evacuarea temporară a pârâtului din locuința familială și obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă față de reclamantă.

Pârâtul prin avocat, având cuvântul, solicită instanței ca toate măsurile să fie aplicate pârâtului pe o perioadă de timp cât mai scurtă, având în vedere poziția procesuală a pârâtului care este de acord cu cererea reclamantei și care pe viitor nu mai intenționează să mai exercite acte de violență.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea cererii astfel cum a fost precizată.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECATORIA

Constată că, prin cererea privind emiterea ordinului de protectie înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, astfel cum a fost precizată, reclamanta M. V. a chemat în judecată pe pârâtul M. G. D. solicitând emiterea unui ordin de protecție prin care să se dispună evacuarea temporară a pârâtului din imobilul cu destinația de locuință a familiei, situată in B., .. 15, . să păstreze o distanță minimă față de reclamantă, limitarea dreptului de folosință al pârâtului și obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime față de copiii victimei sau alte rude ale acesteia.

În considerentele cererii, reclamanta arată că pârâtul este foarte violent verbal și fizic, iar violențele au avut loc în domiciliul conjugal situat în B., .. 15, ..

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 217/2003.

În ședința Camerei de consiliu de azi 17.06.2014, reclamanta a declarat că renunță la judecată în privința cererilor având ca obiect limitarea dreptului de folosință al pârâtului și obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime față de copiii victimei sau alte rude ale acesteia.

Așadar, față de declarația reclamantei de renunțare la judecată și având în vedere dispozițiile art. 406 alin. 1 Cod proc.civ. instanța urmează să ia act că reclamanta a renunțat la judecata cererilor având ca obiect limitarea dreptului de folosință al pârâtului și obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime față de copiii victimei sau alte rude ale acesteia.

În aceeași sedință, pârâtul, prezent personal în instanță, a declarat că este de acord cu toate măsurile de protecție astfel cum au fost solicitate de reclamantă.

În probațiune, s-au depus la dosar înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În prezent, reclamanta M. V. și pârâtul M. G. D. sunt căsătoriți și locuiesc împreună în B., .. 15, ..

Potrivit susținerilor reclamantei, necontestate de pârât, între soți au apărut conflicte, care au degenerat în manifestări violente din partea pârâtului, manifestări ce au avut loc în domiciliul conjugal.

În drept, conform dispozițiilor art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței, ca în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să dispună, una sau mai multe măsuri cu caracter provizoriu, respectiv obligații sau interdicții astfel cum acestea sunt enumerate la lit. a-h din alin. 1 al art. 23.

Art. 3 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 prevede că există violență în familie atunci când un membru de familie exercită împotriva altui membu al aceleiași familii, orice acțiune sau inacțiune intenționată, manifestată fizic sau verbal, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv dacă amenință cu asemenea acte, constrânge, sau privează în mod arbitrar de libertate.

Conform art. 4 din Legea nr. 217/2003, violența în familie poate îmbrăca forma violenței verbale ce se manifestă prin folosirea unui limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare. De asemenea, aceasta se poate manifesta prin violență psihologică în sensul provocării de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor, amenințări verbale, acte de gelozie, etc. Violența în familie se mai poate manifesata prin violență fizică chiar și în cele mai ușoare forme.

Potrivit art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 217/2003, evacuarea temporară a soțului agresor poate avea loc indiferent dacă acesta este titularul vreunui drept asupra locuinței, întrucât rațiunea unei asemenea măsuri se justifică pentru prevenirea și combaterea violenței în familie și se impune în scopul înlăturării stării de pericol în care se află victimele. Măsura fiind provizorie nu se neagă niciun drept al agresorului.

Măsura evacuării pârâtului din locuința familială și a obligării pârâtului să păstreze o distanță minimă față de reclamantă se justifică și prin necesitatea apărării dreptului reclamantei de a beneficia de integritate psihică și fizică, cât și prin necesitatea înlăturării stării de tensiune psihică existentă între părți.

Instanța reține că distanța de 200 m este suficientă atât din perspectiva protejării intereselor reclamantei cât și din perspectiva asigurării eficienței măsurii și a posibilității concrete de punere în aplicare a acesteia.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 217/2003, republicată și având în vedere recunoașterea pârâtului, instanța va dispune ca măsurile ce urmează a fi dispuse prin ordinul de protecție, să fie luate pe o perioadă de 3 luni – iar nu pe perioada maximă de 6 luni prevăzută de lege -, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.

În speță, având în vedere considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, precum și acordul pârâtului, instanța va admite cererea reclamantei astfel cum a fost formulată și precizată și va dispune evacuarea temporară a pârâtului din imobilul cu destinația de locuință a familiei, situată in B., .. 15, . și obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă de 200 metri față de reclamantă, ambele măsuri pe o perioadă de 3 luni, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.

În baza art. 82 din Legea nr. 51/1995 și art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. m) din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R., în vigoare începând cu data de 01.12.2008, instanța va stabili suma de 200 lei cu titlu de onorariu cuvenit avocatului A. M. D., care a acordat asistență juridică reclamantei, conform art. 27 alin. 3 din Legea nr. 217/2003 și suma de 200 lei cu titlu de onorariu cuvenit avocatului Poțincu R., care a acordat asistență juridică pârâtului, conform art. 27 alin. 4 din Legea nr. 217/2003, onorarii ce se vor achita din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul dispozițiilor art. II din Legea nr. 25/2012, văzând că asistența juridică a persoanei împotriva căreia se emite ordinul de protecție este obligatorie, iar pentru reclamantă se acordă la cerere, iar nu dispusă în temeiul O.U.G. nr. 51/2008, instanța reține că sumele de bani reprezentând onorariu avocat pentru acordarea asistenței juridice în baza art. 27 alin. 3 și 4 din Legea nr. 217/2003, urmează regimul juridic stabilit de dispozițiile Codului de procedură penală, astfel că în temeiul art. 274 alin. 1 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și față de admiterea cererii reclamantei privind emiterea ordinului de protecție, cheltuielile judiciare avansate de Stat cu titlu de onorariu cuvenit avocaților care au acordat asistență juridică reclamantei și pârâtului, rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea privind emiterea ordinului de protecție formulată și precizată de reclamanta M. V., dom. în B., .. 15, . B. în contradictoriu cu pârâtul M. G. D., cu același domiciliu, și în consecință:

Dispune evacuarea temporară a pârâtului din imobilul cu destinația de locuință a familiei, situată in B., .. 15, ., pe o perioadă de 3 luni, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.

Obligă pârâtul să păstreze o distanță minimă de 200 metri față de reclamantă, pe o perioadă de 3 luni, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.

Ia act că reclamanta a renunțat la judecata cererilor având ca obiect limitarea dreptului de folosință al pârâtului și obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime față de copiii victimei sau alte rude ale acesteia.

Stabilește suma de 200 lei cu titlu de onorariu cuvenit avocatului A. M. D., care a acordat asistență juridică reclamantei, onorariu ce se va achita din fondurile Ministerului Justiției.

Stabilește suma de 200 lei cu titlu de onorariu cuvenit avocatului Poțincu R., care a acordat asistență juridică pârâtului, onorariu ce se va achita din fondurile Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare avansate de Stat cu titlu de onorariu cuvenit avocatului A. M. D., care a acordat asistență juridică reclamantei și avocatului Poțincu R., care a acordat asistență juridică pârâtului, rămân în sarcina acestuia.

Executorie.

Cu drept de apel in termen de 3 zile de la pronunțare, care se va depune la Judecătoria B..

Prezenta hotărâre se va comunica de îndată Secției 3 Poliție B..

Pronunțată în ședință publică, azi 17.06.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

E. B. L. C.

Red. E.B./17.06.2014

Dact.L.C./17.06.2014

Ex.6

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Sentința nr. 7618/2014. Judecătoria BRAŞOV