Pensie întreţinere. Sentința nr. 1985/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 1985/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 21-02-2014 în dosarul nr. 28285/197/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1985/2014
Ședința publică de la 21.02.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A.-E. T.
GREFIER: L. T.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile de față pentru care dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.02.2014, când s-au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 14.02.2014 și ulterior la data de 21.02.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
INSTANȚA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.10.2013, sub nr. de mai sus, reclamantul S. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. N. continuarea obligației de plată a pensiei de întreținere, față de împrejurarea că a devenit major și se află în continuarea studiilor.
În motivare, în esență, a arătat că se află în continuarea studiilor și că are nevoie de întreținere pentru finalizarea acestora.
În drept, a invocat dispozițiile art. 499 alin.3 NCC.
În probațiune, a solicitat înscrisuri.
Pârâtul S. R. N., legal citat, nu a formulat întâmpinare scrisă și nu s-a prezentat în instanță.
În cursul judecății, s-a încuviințat proba cu înscrisuri pentru reclamant.
Analizând actele dosarului, retine următoarele:
În fapt, pârâtul S. R. N. a fost obligat la plata sumei de 334 lei/lunar cu titlu de pensie de întreținere în folosul reclamantului minor. ( prin sentința civilă nr. 7595/07.08.2008 a Judecătoriei B. (fila 8).
Datorită ajungerii la majorat și a continuării studiilor, reclamantul a solicitat continuarea obligației legale a pârâtului.
In drept, instanța reține ca aplicabile dispozițiile art. 529 Noul cod civil rap. la art. 531 Noul Cod Civil, direct aplicabile față de dispozițiile art. 5 alin.2 din legea nr. 71/2011 de punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
Așadar, în conformitate cu dispozițiile art. 529 alin.1 Noul Cod Civil, criteriile legale care trebuie folosite, cumulativ, cu ocazia stabilirii cuantumului pensiei de întreținere, sunt necesitatea beneficiarului și posibilitățile de plată ale debitorului pensiei.
Iar potrivit art. 529 alin. 2 Noul Cod Civil, „ când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la…o pătrime din venitul său lunar pentru un copil. “
Concret, întrucât s-a ivit o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea ( creșterea veniturilor pârâtului), precum și o schimbare în ceea ce privește situația juridică a persoanei întreținute ( ajungerea la majorat și continuarea studiilor, potrivit adeverinței școlare de la fila 4 ), instanța, în temeiul art. 531 alin.1 Noul Cod Civil, va dispune majorarea pensiei de întreținere, de la suma de 334 lei la suma de 365 lei/lunar, sumă rezultată din reținerea a 1/4 din venitul mediu de 1467 lei, încasat cu titlu de pensie, potrivit adeverinței de la fila 16 dosar.
Context în care, față de dispozițiile art. 51 din legea nr. 71/2011 de punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora „ dispozițiile art. 531 din Codul civil privind modificarea și încetarea pensiei de întreținere sunt aplicabile și în cazul pensiilor de întreținere stabilite prin hotărâre judecătorească anterior intrării în vigoare a Codul Civil”, instanța va admite acțiunea ca fiind întemeiată.
Sens în care
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R E Ș T E :
Admite acțiunea civilă formulată de reclamant S. A., domiciliat în loc.Brasov, ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul S. R. N., domiciliat în loc. B., .. 20, ., ..
Dispune majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului prin sentința civilă nr. 7595/07.08.2008 a Judecătoriei B. și în favoarea reclamantului de la 334 lei/lunar la 365 lei/lunar, începând cu data introducerii acțiunii, data de 28.10.2013 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani, pensie indexabilă trimestrial în funcție de rata inflației.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la registratura Judecătoriei B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.02.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
A.-E. T. L. T.
Red. A.E.T.- 26.03.2014
Tehnored. L.T.- 26.03.2014
← Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 6826/2014.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
---|