Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 4287/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 4287/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 27907/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.4287
Ședința publică din data de 07.04.2014
PREȘEDINTE: L. A. - judecător
GREFIER: L. T.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond ședința publică din data de 31.03.2014, când văzând concluziile petentei, prin apărător ales, conform celor consemnate în încheierea de ședință din respectiva zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art.396 pct.(1) NCPC. a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 07.04.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.
JUDECĂTORIA
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ petenta R. M. E. în contradictoriu cu persoana interesată . reprezentat prin administrator judiciar Rovigo SPRL a solicitat instanței să dispună anularea încheierii nr_/2013 emisă de O. B. și pe cale de consecință admiterea cererii privind intabularea dreptului său de proprietate în CF_ C1 U9, în baza SC nr._/29 11 2012 a Judecătoriei B..
În motivarea acțiunii se arată că prin Încheierea nr_/ 2013 emisă de O. B. a fost respinsă cererea formulată de petentă, privind înscrierea dreptului său de proprietate în CF_ C1 U9 provenită din conversia CF_ a UAT B., în baza SC nr_/ 29 11 2012 a Judecătoriei B..În considerentele acestei încheieri s-a reținut faptul că nu s-a achitat impozitul aferent transmiterii dreptului de proprietate și plata parțială a tarifului către O., iar prin sentința civilă mnai sus identificată s-a delimitat obiectul dreptului de proprietate ca fiind doar locuința, fără terenul aferent.Împotriva acestei încheieri s-a formulat cerere de reexaminare, cerere care a fost respinsă.O. B. a reținut faptul că s-a achitat tariful și impozitul.Petenta apreciază că din moment ce instanța a constatat faptul că s-a transmis dreptul de proprietate cu privire la garsonieră, este evident faptul că s-a transmis proprietatea și asupra părților comune, aflate în proprietate forțată, deci și cu privire la teren.Pe de altă parte și din contractul de vânzare cumpărare rezultă faptul că s-a vândut locuința și terenul aferent.
În drept petenta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art 51 din Legea 7/1996.
În probațiune O. B. a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin Încheierea nr_/2013 O. B. a respins cererea formulată de petenta R. M. E., privind intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului situat în B., . 5, ap 214, . CF_ B. (provenită din conversia CF 3276 B.), nr top 9358/1/1/2/3/61, potrivit SC nr_/2012 a Judecătoriei B..În considerentele acestei încheieri s-au reținut următoarele: În CF_-C1-U9 B. este înscrisă unitatea individuală-garsoniera nr.214, nr top 9358/1/1/2/3/61, căreia îi revine cota de 944/_ din terenul parte de uz comun, cu nr top 9358/1/1/273, pe care este edificat condominiul-. tabular asupra întregului imobil este U. T. SA B..S-a reținut faptul că foștii proprietari tabulari au înstrăinat către petentă garsoniera, fără a înstrăina și cota aferentă din terenul parte de uz comun.Prin SC_/2012 a Judecătoriei B. s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al numiților Ș. M. și Ș. N. doar asupra garsonierei .
Nu se poate dispune înscrierea deoarece contravine disp art 26 al 2 din Legea 7/1996.Obiectul înscrierii în cartea funciară îl constituie imobilul definit la art 5 din Legea 7/1996, astfel că înscrierea se poate dispune numai concomitent atât asupra construcției cât și asupra cotei de teren.Dreptul de proprietate al vânzătorilor Ș. nu poate fi înscris până la dobândirea unui drept de proprietate sau superficie asupra cotei de teren și prin urmare nici cel al petentei.
Împotriva acestei încheieri s-a formulat cerere de reexaminare.Petenta a susținut faptul că în condițiile în care instanța a constatat transmiterea dreptului de proprietate cu privire la garsonieră, ca bun principal, a operat în mod nemijlocit și transmiterea proprietății asupra părților comune, aflate în proprietate forțată.
Prin Încheierea de respingere nr_/2013 a O. B. a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de petenta R. M. E. împotriva Încheierii nr_/5 08 2013.În considerentele acestei încheieri s-a reținut faptul că instanța care a pronunțat SC nr_/2012 a delimitat în mod clar obiectul dreptului de proprietate ca fiind locuința și nu terenul aferent acesteia.Pe de altă parte, ar fi fost total greșit atâta timp cât titlul numiților Ș. privea exclusiv locuința.
Analizând cererea de față instanța reține următoarele:
Conform contractului de vânzare cumpărare nr 1927/28 02 2001 încheiat între . și Ș. N. și Ș. M. s-a vândut locuința situată în B., . 5, plus dependințele ( anexe gospodărești, garaje și instalații aferente).Terenul aferent în suprafață de 9,44 mp se atribuie în condițiile art 36 al 2 din Legea 18/1991.
Potrivit SC nr_/29 11 2012 a Judecătoriei B. a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta R. M. E. în contradictoriu cu pârâții . reprezentat prin administrator judiciar Rovigo SPRL, Ș. M. și Ș. N..S-a dispus înscrierea în CF_ B., nr top 9358/1/1/2/3/61 a dreptului de proprietate al pârâților Ș. M. și Ș. N. cu titlu de drept cumpărare asupra garsonierei situată în B., . 5, ., județ B..Au fost obligați pârâții să încheie cu reclamanta contract de vânzare cumpărare cu privire la garsoniera mai sus identificată, iar în caz de refuz prezenta hotărâre va ține loc de contract de vânzare cumpărare și s-a dispus înscrierea în CF_ B. a dreptului de proprietate al reclamantei.
Astfel, din analiza contractului de vânzare cumpărare și a sentinței civile mai sus identificate rezultă cu claritate faptul că obiectul vânzării cumpărării l-a constituit exclusiv locuința situată în B., . 5, ., nu și terenul aferent acesteia.
Pe de altă parte, în contractul de vânzare cumpărare nr 1927/2001 este specificat faptul că terenul aferent se atribuie în condițiile art 36 al 2 din Legea 18/1991.De asemenea, în contract s-a specificat faptul că odată cu locuința se vând dependințele ( anexe gospodărești, garaje și instalații aferente) nu și terenul.
Potrivit art 36 * al (2) din Legea 18/1991-Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție.
În SC nr_/2012 a Judecătoriei B. este specificat faptul că contractul de vânzare cumpărare are ca obiect garsoniera mai sus identificată, nefăcându-se vorbire despre terenul aferent.
Potrivit art 26 al (2) din legea 7/1996 republ-Dreptul de proprietate comună forțată și perpetuă pe părțile comune ale unui imobil se valorifică numai împreună cu dreptul de proprietate exclusivă care poartă asupra acestuia sau a unei părți determinate din acesta.
Prin urmare, atâta timp cât nu este clarificată situația juridică a terenului aferent imobilului, nu se poate dispune înscrierea dreptului de proprietate al petentei în cartea funciară.
La verificarea cererii de înscriere în cartea funciară, registratorul verifică doar actul în temeiul căreia se solicită înscrierea pentru a se vedea dacă acesta respectă condițiile de formă și de fond.Prin urmare, acțiunea în plângere împotriva încheierii de carte funciară poate avea drept obiect doar verificarea legalității încheierilor emise de O., din prisma depunerii actelor ce au stat la baza efectuării operațiunilor respective. Orice alte aspecte nu pot fi soluționate pe calea plângerii împotriva încheierii de CF, ci eventual a unor acțiuni separate pe calea dreptului comun.
Astfel, O. B. în mod corect a respins cererea de reexaminare, motiv pentru care instanța apreciază ca nefiind fondată plângerea formulată de petenta R. M. E. în contradictoriu cu persoana interesată . reprezentat prin administrator judiciar Rovigo SPRL împotriva Încheierii nr_/2013 a O. B., urmând a o respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petenta R. M. E., cu domiciliul în B., ., nr.23, ., . în contradictoriu cu persoana interesată . reprezentat prin administrator judiciar Rovigo SPRL, cu sediul în București, ..2, sector 1 împotriva Încheierii nr._/26 09 2013 a O. B..
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi: 7 04 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
L. A. L. T.
Red./Dact. judecător L.A.
11.04.2014 – 4ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 3413/2014. Judecătoria BRAŞOV | Pretenţii. Sentința nr. 4291/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
---|