Pretenţii. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 18/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 8184/197/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din 18.11.2014

Instanța constituită din

PREȘEDINTE: A. M. - judecător

GREFIER: C. D.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamanții G. I. și B. C. I. în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B. – prin primar, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a expus referatul cauzei de grefierul de ședință, care

Instanța rămâne în pronunțare asupra perimării cererii de chemare în judecată.

În urma deliberării, instanța a pronunțat sentința de mai jos

JUDECĂTORIA

Constată că, prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /2010 la data de 04.04.2012 reclamanții G. I. și B. C. I. în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B., prin primar au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 2.500 lei pentru fiecare, ca urmare a refuzului pârâtei de a le furniza informațiile solicitate.

În urma verificării actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 12.03.2013, când cererea a fost suspendată în temeiul art. 155/1 din C.pr.civilă pentru neîndeplinirea de către reclamanți a dispozițiilor stabilite de instanță.

Potrivit disp. art. 248 alin. 1 din C.pr.civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare timp de un an iar art. 252 alin. 1 din C.pr.civilă stipulează ca perimarea poate fi constată din oficiu sau la cererea părții interesate .

Pe considerentul că în cauza de față dedusă judecății nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea soluționării cauzei de mai mult de un an din culpa reclamanților, instanța în temeiul art. 248 alin. 1 din C.pr.civilă raportat la art. 252 alin. 1 din C.pr.civilă va constata perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții G. I. și B. C. I. în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B., prin primar având ca obiect "pretenții".

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

În baza dispozițiilor art. 248 alin. 1 din C.pr.civilă rap. la art. 252 alin. 1 din C.pr.civilă constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții G. I. , citat prin afișare la ușa instanței și B. C. I., încarcerat în Penitenciarului Ploiești în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B. – prin primar, cu sediul în mun. B., ., jud B., având ca obiect "pretenții" .

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.11.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

A. M. C. D.

Red/ Dact. A.M. – 28.11.2014 ( 3 ex. )

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria BRAŞOV