Actiune in regres. Sentința nr. 6824/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 6824/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 20076/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6824

Ședința publică din data de 24.06.2015

PREȘEDINTE C. G. Judecător

GREFIER L. S.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut în fond in ședința publică din 10.06.2015 când instanța a rămas în pronunțare conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 24.06.2015.

La apelul nominal făcut in ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța, în urma deliberării a pronunțat hotărârea de mai jos.

JUDECATORIA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe reclamanta . SA a chemat in judecata pe pârâta S. A. solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 3000 lei reprezentând contravaloare despăgubire achitată de reclamantă în beneficiul asiguratului Tipa I. ca urmare a producerii unei pagube acestui asigurat din culpa pârâtei, si a dobânzii legale, calculata de la data achitării despăgubirii.

In motivarea cererii sale, reclamanta a arătat ca aceasta a despăgubit pe asiguratul Tipa I. pentru dauna produsă acestuia de inundația provenită din apartamentul pârâtei, pârâta având obligația de a despăgubi pe reclamantă care s-a subrogat în drepturile asiguratului în termenul art. 2210 cod civil.

În probațiune au fost administrate înscrisuri, respectiv copii ale dosarului de daună, și a fost citata pârâta in vederea administrării unui interogatoriu .

Pârâta nu a formulat întâmpinare la cererea reclamantei, nu s-a prezentat la judecată și nu a răspuns la interogatoriul care i-a fost comunicat.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Reclamanta, în temeiul poliței de asigurare nr._ ramura 119, valabila intre 08.03._13, încheiată cu Tipa I., a avut spre soluționare cererea asiguratului de despăgubire ca urmare a intervenției unui eveniment asigurat care a produs daune asiguratului.

Reclamanta a depus dosarul de daună_, din care rezulta ca in 23.06.2011 apartamentul asiguratului a fost inundat, întocmindu-se un proces verbal de constatare a daunelor produse apartamentului asiguratului. In 30.06.2011 o echipa de control alcătuita din membrii ai asociației de proprietari a stabilit ca inundarea apartamentului asiguratului Tipa I. s-a datorat ruperii unui furtun de alimentare a bazinului WC din apartamentul 20, aparținând pârâtei.

In 12.07.2011 sa încheiat intre asigurat si asigurator un acord amiabil prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirii la valoarea de 3000 lei. Despăgubirea a fost achitata de reclamanta asiguratului in 14.07.2011.

Pârâta a fost citata cu mențiunea de a se prezenta personal in vederea administrării unui interogatoriu, acesta insa nu a dat curs invitației instanței.

Din probele administrate, si necontestate de pârâta, rezulta ca aceasta din urma este persoana vinovata de producerea daunei acoperita de asigurator.

Dauna s-a produs ca urmare a defectării unei instalații ce deservește imobilul pârâtei.

Potrivit art. 1002 cod civil ( 1864) proprietarul unui edificiu este responsabil pentru prejudiciul cauzat prin ruina edificiului când ruina este urmarea lipsei de întreținere sau a unui viciu de construcție.

Potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea 136/1995 ( în vigoare la data nașterii raportului juridic) „ în limitele indemnizației plătite asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului”. Asiguratorul, reclamanta, a făcut dovada plății despăgubirii in cuantum de 3000 lei către asiguratul sau.

In temeiul acestor dispoziții urmează a fi angajata răspunderea civila delictuala a pârâtei pentru repararea prejudiciului produs de defectarea unei instalații ce deservește apartamentul pârâtei, prejudiciu produs vecinului pârâtei în drepturile căruia s-a subrogat reclamanta in calitate de asigurator.

În consecință, fiind dovedita existenta pagubei, fapta pârâtei si raportul de cauzalitate dintre acestea, cât si raportul de asigurare existent la data producerii pagubei intre reclamanta si păgubit, instanța va admite cererea reclamantei si va obliga pârâta la acoperirea prejudiciului produs de aceasta, in valoare de 3000 lei, care vor fi achitați reclamantei, asiguratorul subrogat in dreptul persoanei păgubită de pârâta.

In ce privește dobânda solicitata, pârâta a fi obligata la plata dobânzii legale calculata la valoarea despăgubirii de la data achitării acesteia de reclamanta către persoana asigurata si pana la data plății efective.

In temeiul art. 453 cod procedura civila pârâta va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata reprezentate de taxa de timbru in cuantum de 274, 52 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de . SA cu sediul in București, ., nr. 15, sector 1 în contradictoriu cu S. A., domiciliata in B., ., ., ..

Obliga pârâta sa achite reclamantei suma de 3000 lei la care se va adăuga dobânda legala calculata de la 14.07.2011 pana la data plății.

Obliga pârâta sa achite reclamantei suma de 274,52 lei, cheltuieli de judecata.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică din 24.06.2015

PREȘEDINTE GREFIER

C. G. L. S.

RED.01.09.15

TH.RED.02.09.15

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 6824/2015. Judecătoria BRAŞOV