Contestaţie la executare. Sentința nr. 2194/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 2194/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 32231/197/2014
ROMANIA
JUDECATORIA BRASOV
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR.2194
Sedinta publica din data de 02.03.2015
P.- B. M. M. - Judecator
Grefier- A. I. V.
Pentru astăzi fiind amânata pronunțarea cauzei civila de fata, care s-a dezbătut in fond in ședința publica din data de 13.02.2015, când cei prezenți au pus concluzii pe fond conform încheierii de ședința din acea zi, care face parte integranta din prezenta sentința, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 02.03.2015.
La apelul nominal făcut in ședința publica, la pronunțare se constata lipsa parților.
Instanța, in urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECĂTORIA
Constată că prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria B. sub nr._ reclamanții G. E., G. F. A., G. A. V. și G. A. I. au solicitat instanței, în contradictoriu cu intimații . și B. T. T. C., anularea sentinței civile nr._/28.10.2011 a Judecătoriei B., să se anuleze sau diminueze cheltuielile de executare sau să se admită cererea de acordare a ajutorului public judiciar iar acestea să fie achitate conform art.6,7,8 din OUG 51/2008, anularea actelor de executare silită din dosarul nr.653/2013 al B. T. T. C.; suspendarea executării silite pînă la soluționarea prezentei cauze.
În motivare se susține că executarea sumei de 464,28 lei reprezentînd chiria aferentă lunilor noiembrie – 2013 – februarie 2014, este nelegală. La data de 20.02.2014 contestatorii cu achitat chiria aferentă lunilor noiembrie – decembrie 2013 iar la data de 24.02.2014 au achitat chiria aferentă lunii ianuarie 2014 urmînd ca în luna martie să achite și chiria aferentă lunii martie 2014. În apartament locuiește contestatoarea G. E. împreună cu cei trei copii dintre care unul minor iar ceilalți doi studenți. Din actele depuse la dosar reiese clar că nu au avut restanțe la chirie astfel că evacuarea este nelegală. În ce privește cuantumul cheltuielilor de executare aceste este mult exagerat.
Pîrîta . a formulat întîmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecată raportat la dosarul nr._ ce are același obiect, părți și cauză. Totodată invocă excepția tardivității formulării contestației. Pe fond solicită respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
P. contestația la executare înregistrată sub nr._ reclamanții G. E., G. F. A., G. A. V. și G. A. I. au solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul B. T. T. C., anularea sentinței civile nr._/28.10.2011 a Judecătoriei B., să se anuleze sau diminueze cheltuielile de executare sau să se admită cererea de acordare a ajutorului public judiciar iar acestea să fie achitate conform art.6,7,8 din OUG 51/2008, anularea actelor de executare silită din dosarul nr.653/2013 al B. T. T. C.; suspendarea executării silite pînă la soluționarea prezentei cauze.
La termenul de judecată din data de 17.06.2014 contestatorii au depus la dosar o precizare de acțiune prin care arată că înțeleg să se judece cu ..
P. sentința civilă nr._/11.11.2014 s-a respins contestația la executare ce a făcut obiectul dosarului nr._ .
Potrivit art.430 al.1 NCPC „hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată”. În cauza de față toate capetele de cerere ce fac obiectul prezentei acțiuni au fost soluționate prin sentința civilă nr._/11.11.2014. În consecință condiția identității de părți, obiect și cauză este îndeplinită.
Pentru aceste argumente, reținînd și prevederile art. 432 NCPC, instanța va admite excepția autorității de lucru judecat raportat la sentința civilă nr._/11.11.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția autorității de lucru judecat invocată de intimata . prin întîmpinare.
Respinge contestația la executare formulată de contestatorii G. E., CNP_, G. F. A., CNP_ asistat de reprezentant legal G. E., G. A. V., CNP_, G. A. I., CNP_, domiciliați în B. ., . și cu domiciliul procesual ales în B. ..37, ., . cu intimații . cu sediul în B. . nr.29, jud.B. și B. T. T. C. cu sediul în B. ..68, ., ., împotriva actelor de executare întocmite în dosarul execuțional 653/2013.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică astăzi 02.03.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
B. M. MARUȘCAANA I. V.
Red.dact.14.04.2015 – 8 exp.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3245/2015. Judecătoria... | Modificări acte constitutive persoane juridice. Sentința nr.... → |
---|