Contestaţie la executare. Sentința nr. 3355/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 3355/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 30849/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3355
Ședința publică de la: 02.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. D. T.
GREFIER: C. BURGUȘ
Pe rol este soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect „contestație la executare”, formulată de contestatorul R. G., cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la C.. Av. Banica V., situat în B., .. 112, județul B. în contradictoriu cu intimatul B. I., cu domiciliul în B., ., ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 05.03.2015, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 19.03.2015, 02.04.2015 când a hotărât următoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei deduse judecății constată:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 03.11.2014, precizată în condițiile art. 204 alin.1 NCPC, contestatorul R. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul B. I., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Încheierilor din data de 20.10.2014 și respectiv 26.11.2014, emise de B. BALCA F. în cadrul dosarului de executare nr._/197/2014, prin care s-au stabilit cuantumul cheltuielilor de executare silită, în sensul scutirii contestatorului de la obligației de plată către creditor a sumei stabilită cu titlu de cheltuieli de executare în cuantumul total de 3.026,84 lei.
În fapt, contestatorul arată că a avut calitatea de coindivizar al bunului imobil situat în municipiul B., .. 15, înscris în CF nr._ B., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ B.) nr. top_/1/1/1/14/1, cadastral C1-_/1/1/1/14/1, partajul fiind dispus prin Sentința civilă nr._/16.12.2010 a Judecătoriei B. și Decizia nr. 115/08.04.2011 a Tribunalului B., pusă în executare de către B. T. C. T., fiind vândut la licitație și adjudecat prin Actul de Adjudecare nr. 439 din data de 03.10.2014 de către intimatul B. I., dată la care contestatorul a eliberat imobilul respectând actele întocmite de executorul judecătoresc.
La data de 20.10.2014 a fost contactat de către un fost vecin care i-a adus la cunoștiință faptul că i-a fost comunicată o înștiințare de la B. Balca F., care îi solicita să evecueze imobilul și să-l pună la dispoziția adjudecatarului, în vederea executării acestei obligații formându-se dosarul de executare silită nr. 401/2014, stabilindu-se cheltuielile de executare nu numai într-un cuantum exagerat, dar acestea nu pot fi puse în sarcina contestatorului atâta timp cât acesta și-a executat obligația de a lăsa în deplină posesie și proprietate imobilul în discuție adjudecatarului. Contestatarul arată că nu a mai folosit imobilul de la momentul licitației, iar adjudecatarul nu i-a solicitat nici un moment predarea cheilor imobilului.
În drept au fost invocate prevederile art. 711 și urm.NCPC.
Aspecte de ordin procedural :
Intimatul, nu a formulat întâmpinare, instanța aplicând față de acsta sancțiunea decăderii prevăzută de art. 208 alin.2 NCPC.
Contestația la executare a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 216,88 lei, conform art. 10 alin.2 cu raportare la art. 3 alin.1 lit.b din OUG 80/2013, pentru suma de 39,88 lei, contestatorul beneficiind de ajutor public judiciar sub forma amânării achitării acestei până la data de 05.02.2015.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Asupra contestației la executare :
Instanța este chemată propriu-zis să tranșeze două aspecte și anume: 1) dacă contestatorul și-a executat de bună voie obligația de predare a imobilului situat în municipiul B., .. 15, înscris în CF nr._ B., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ B.) nr. top_/1/1/1/14/1, cadastral C1-_/1/1/1/14/1 către adjudecar și 2) dacă cuantumul cheltuielilor de executare silită stabilit de executorul judecătoresc Balca F. în dosarul de executare nr. 401/2014 este legal.
În privința primului aspect:
Potrivit înscisului de la fila 28 dosar, instanța reține că imobilul în discuție, la data de 03.10.2014 a fost adjudecat intimatului, care la data de 08.10.2014 a solicitat B. Balca F. executarea silită a titlului executoriu – Act de Adjudecare din data de 03.10.2014,încuviințată de Judecătoria B. prin Încheierea din 13.10.2014.
Instanța reține că în cadrul dosarului de executare 439/2012, în cadrul căruia s-a emis actul de adjudecare, contestatorul a avut calitatea de debitor față de Fiodor I., R. S., R. M., fiind obligat față de aceștia la plata unor sulte valorice (64.647,25 lei), reprezentând contravaloarea cotelor indivize de ¼ parte. Dată fiind împrejurarea că nu s-a executat această obligație (instituită prin titlurile executorii Sentința civilă nr._/16.12.2010 a Judecătoriei B. și Decizia civilă nr. 115/08.04.2011 a Tribunalului B. ) s-a trecut la executarea silită imobiliară, la momentul respectiv bunul aflându-se în posesia contestatorului. Acesta, deși a avut cunoștiință de adjudecarea imobilului nu a efectuat punerea efectivă în posesie a adjudecatarului, act care se putea face prin emiterea unei oferte reale sau pur și simplu prin predarea cheilor imobilului executorului judecătoresc.
În concluzie: față de starea de fapt reținută, instața apreciază că executarea silită față de contestator demarată la cererea adjudecatarului intimat B. I. s-a declanțat cu respectarea prevederilor art. 622 alin.2 NCPC.
Asupra celui de-al doilea aspect:
Prin Încheierea din data de 20.10.2014 s-au stabilit cuantumul cheltuielilor de executare la suma de 3.026,84 lei compusă din 20 lei taxa judiciară de timbru, 2.728 lei onorariu cuvenit executorului judecătoresc și 278 lei alte cheltuieli.
Instanța reține că pentru identificarea imobilului executorul judecătoresc a desemnat din oficiu un expert topo, în persoana d-nului Perlik R.-A. (f.67), onorariu cuvenit acestuia pentru efectuarea lucrării fiind stabilit la suma de 500 lei.
Potrivit înscrisului de la fila 88 dosar instanța reține că la data de 19.11.204 executarea silită a încetat, potrivit art. 702 alin.1 pct.1 NCPC, iar la data de 26.11.2014 executorul judecătoresc a dat o nouă încheiere prin care a stabilit cuantumul total al cheltuielilor de executare la suma de 1.020,00 lei din care 20 lei taxă de timbru, 500 lei onorariu executor și 500 lei onorariu expertiză .
Față de acest aspect, nu este necesar a mai analiza legalitatea și temeinicia cheltuielilor stabilite de executor prin Încheierea din data de 20.10.2014, efectele acestui act de executare încetând practic prin emiterea Încheierii din data de 26.11.2014.
Instanța apreciază că onorariu executorului și taxa judiciară de timbru stabilite prin această încheiere cad în sarcina contestatorului, însă instanța apreciază că acesta nu poate fi îndatorat la plata onorariului cuvenit expertului numit de organul de executare. În primul rând instanța apreciază că identificarea și individualizarea imobilului nu constituia o obligație impusă în sarcina contestatorului, iar în al doilea rând identificarea bunului se realizase imp,licit în cadrul dosarului execuțional în care a fost emis actul de adjudecare.
În concluzie: instanța va admite în parte contestația la executare în sensul celor ce urmează:
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul R. G., cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la C.. Av. Banica V., situat în B., .. 112, județul B. în contradictoriu cu intimatul B. I., cu domiciliul în B., ., ., . în sensul că:
Dispune anularea parțială a Încheierii din data de 26.11.2014, emisă de B. BALCA F. în cadrul dosarului de executare nr._/197/2014 prin care s-au stabilit cuantumul final al cheltuielilor de executare silită, în sensul reducerii acestora la suma de 520 lei din care 20 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și 500 lei reprezentând onorariu executor, fiind exclusă suma de 500 lei, reprezentând c/v expertiză, sumă care nu cade în sarcina contestatorului.
Dispune anularea și refacerea tuturor actelor de executare subsecvente actului anulat și care nu sunt în măsură a avea o existență proprie, la limita cuantumului cheltuielilor de executare stabilit prin prezenta hotărâre.
Respinge ca neîntemeiată pretenția contestatorului privind cheltuielile de executare, în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu cuvenit executorului judecătoresc.
Hotărârea poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare.
Apelul se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi 02.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. D. T. C. BURGUȘ
Red.CDT/07.09.2015
4 ex.
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Partaj judiciar. Sentința nr. 3933/2015. Judecătoria BRAŞOV → |
---|