Validare poprire. Sentința nr. 3452/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 3452/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 32374/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.3452
Ședința publică din data de 03.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M. S. - judecător
Grefier: D. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea in cauza civila de fata, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din data de 20.03.2015, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 03.04.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Instanța deliberând a pronunțat sentința de mai jos.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 21.11.2014, creditoarea E. K. ROMANIA SRL a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună validarea popririi înființate asupra veniturilor debitorului P. I. de către B. MANOLAHE M. I. datorate de către terțul poprit . pentru debitul în cuantum de 4091,78 lei, conform titlului executoriu, reprezentând contravaloare credit nerestituit și 626,25 lei reprezentând cheltuieli de executare; de asemenea a solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că la data de 06.02.2013 B. M. M. I., investit de creditoare cu executarea silită a creanței, a transmis terțului poprit adresa de înființare a popririi. Terțul poprit a primit adresa la data de 08.02.2013, dar nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau pentru efectuarea popririi, motiv pentru care executorul judecătoresc a revenit cu adresă în data de 28.02.2013 și 13.10.2014, însă nici de această dată terțul poprit nu a dat curs înființării popririi.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 789 C.proc.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 20 lei.
Debitorul deși legal citat, nu s-au prezentat la judecată și nici nu a depus întâmpinare.
Terțul poprit . a formulat întâmpinare la data de 08.12.2014, prin care a solicitat respingerea cererii, arătând, în esență, că întrucât la data de 06.02.2013, când executorul judecătoresc a transmis adresa de înființare a popririi, debitorul avea calitatea de angajat al terțului poprit ca muncitor necalificat, a procedat la înființarea popririi asupra venitului net al debitorului, reținându-se suma de 150 lei, pentru perioada aprilie 2013-iulie 2013, cu depășirea limitei de o treime din venitul net lunar, întrucât a avut acordul salariatului.
În perioada august 2013- martie 2014 terțul poprit a întrerupt contractul de muncă cu salariatul P. I., deoarece acesta nu a mai venit la munca. Debitorul P. I. a revenit la muncă în luna aprilie 2014, când s-au reluat raporturile de muncă cu terțul poprit, însă debitorul nu a mai încunoștiințat terțul poprit despre situația debitelor sale restante, dacă a mai achitat sau nu suma datorată creditoarei și nici nu s-a mai primit vreo altă adresă de la executorul judecătoresc, astfel încât a procedat la reluarea popririi asupra veniturilor debitorului doar la data la care a primit prezenta cerere de validare a popririi, în mod retroactiv, începând cu luna aprilie 2014, reținând o treime din venitul net lunar al debitorului. Suma aferentă perioadei aprilie 2014- noiembrie 2014 a fost depusă în contul B. M. M. I., conform extrasului de cont atașat întâmpinării.
Întrucât debitorul nu și-a mai dat acordul cu privire la poprirea unei sume de bani mai mari de o treime din venitul net, terțul poprit arată că poprirea s-a efectuat și continuă și în prezent în limita de o treime din venitul net.
În drept, a invocat art. 205 C.pr.civ.
În probațiune, a depus la dosar înscrisuri (f. 30-34)
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri solicitată de către creditoare și terțul poprit.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
La data de 28.02.2007 s-a încheiat între debitor și BCR SA titlul executoriu constând în contractul de credit nr._/28.02.2007, pentru suma de 3200 lei.(f. 7-8)
Prin contractul de cesiune de creanță nr. 277/31.05.2011, creditorul BCR SA a cesionat mai multe creanțe către cesionarul E. K. ROMANIA SRL, printre care se află și cea a debitorului cedat P. I.. (f. 38-66)
Prin încheierea de încuviințare a executării silite din data de 08.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._/197/2012 s-a încuviințat executarea silită a debitorului din dosarul de executare nr.663 /2012 al B. M. M. I.. (f. 57)
Pe cale de consecință, la data de 08.02.2013 s-a transmis terțului poprit K. F. SRL adresa de înființare a popririi din data de 06.02.2013, astfel cum reiese din dovada de comunicare aflată la dosar- f. 13, prin care i se pune în vedere terțului poprit să poprească suma de 4867,30 lei, în termen de cel mult 15 zile, urmând a vira lunar suma stabilită. (fila 12).
Din acest moment, în conformitate cu prevederile art. 789 alin. 1 C.proc.civ., terțul poprit avea obligația de a consemna suma de bani și de a trimite dovada executorului.
În etapa validării instanța se limitează să verifice dacă terțul poprit datorează sume de bani debitorului, iar acestea nu au fost consemnate în contul creditoarei sau al executorului judecătoresc, în termen de o lună de la notificare, în conformitate cu dispozițiile art. 789 C.proc.civ.
Creditorul este cel care avea obligația de a face dovada că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, dovadă pe care însă nu a făcut-o. Cu toate acestea însă, terțul poprit recunoaște că îi datorează sume de bani debitorului P. I., angajatul său, în cuantumul care rezultă din cuprinsul adeverinței depuse de terțul poprit la dosar. (f. 30)
Instanța constată că pentru perioada aprilie 2013-iunie 2013, terțul poprit a procedat la poprirea veniturilor debitorului, virând lunar în contul B. M. M. I. suma de 50 lei, în total suma de 150 lei, aferentă lunilor aprilie 2013-iunie 2013. (f. 33-34) Suma de bani poprită este superioară cotei de o treime din venitul net lunar al debitorului, astfel cum rezultă din înscrisul depus de terțul poprit (f. 30) iar creditoarea nu a făcut dovada că venitul net datorat de terțul poprit debitorului ar fi mai mare.
În privința perioadei iulie 2013- martie 2014 terțul poprit susține că nu a mai datorat sume de bani debitorului P. I., deoarece acesta nu a mai venit la muncă. Creditorul nu a făcut dovada și nici măcar nu a susținut că în această perioadă terțul poprit ar fi datorat sume de bani debitorului.
Începând cu luna aprilie 2014 debitorul a revenit la muncă, astfel cum arată terțul poprit, iar în perioada aprilie 2014-noiembrie 2014 debitorul a obținut un venit net total de 690 lei, potrivit adeverinței de venit emisă de terțul poprit (f. 32) Întrucât creditorul nu a dovedit și nu a susținut că debitorul ar avea de încasat de la terțul poprit sume de bani mai mari aferente perioadei indicate anterior, instanța constată că terțul poprit și-a îndeplinit obligația de a vira în contul B. M. M. I. suma de 230 lei, conform OPIB nr. 450/_, reprezentând o treime din venitul net al debitorului aferent perioadei aprilie 2014-noiembrie 2014. (f. 52)
În continuare, la data de 16.01.2015 terțul poprit a procedat la poprirea sumei de 66 lei, pe care a depus-o în contul executorului judecătoresc conform OPIB/447/_. (f. 53).
Pe cale de consecință, întrucât terțul poprit a dovedit că și-a îndeplinit deja obligațiile de poprire și virare către B. M. M. I. a sumelor de bani pe care le datora debitorului, corespunzător cotei de o treime din venitul net lunar al debitorului P. I., astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de terțul poprit, iar pe de altă parte creditorul nu a dovedit că terțul poprit îi datorează debitorului sume de bani mai mari și nici nu a făcut dovada că pentru perioada iulie 2013-martie 2014 terțul poprit i-ar fi datorat debitorului vreo sumă de bani, instanța va respinge ca fiind neîntemeiată cererea de validare a popririi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea E. K. ROMANIA SRL, cu sediul ales în B., .. 45, colț cu ., strj 3, camera 10, CUI RO_, ORC nr. J40/_/2002, jud. B. în contradictoriu cu debitorul P. I., domiciliat în Teliu, ., jud. B., și cu terțul poprit ., cu sediul în B., ., jud. B..
Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.04.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. M. SIMADANIELA C.
Red.AMS/30.04.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3878/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4427/2015. Judecătoria... → |
---|