Contestaţie la executare. Sentința nr. 5222/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 5222/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 6368/197/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.5222

Ședința publică din data de 15.05.2015

Instanța compusă din:

Președinte – M. S. – judecător

Grefier - M. C.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect „contestație la executare” formulata de contestatorul B. M. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Direcția Regională de Drumuri și Poduri B..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru contestator avocat M. Zamora, lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 8.05.2015 intimata a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare cu înscrisuri anexă.

I se comunică contestatorului prin avocat un exemplar de pe întâmpinare iar acesta arată că nu mai are alte cereri. Depune la dosarul cauzei dovada cheltuielilor de judecată.

Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat instanța pune în discuție probatoriul.

Contestatorul având cuvântul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar. Intimata reține că intimata a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat proba cu înscrisuri.

În baza art.255-258 Cod procedură civilă cu raportare la disp.art.260 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, considerând-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat și nici alte incidente de soluționat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, deschide dezbaterile și, în baza art.392 Cod procedură civilă acordă cuvântul asupra fondului cauzei în condițiile prevăzute de art.216 Cod procedură civilă.

Avocat M. Zamora, pentru contestator, având cuvântul solicită admiterea contestației cu consecința anulării executării silite arătând că sunt aplicabile interpretările instanței supreme date prin deciziile 10/2013 și 6/2015 și în subsidiar, solicită să se facă aplicarea legii contravenționale mai favorabile, cu cheltuieli de judecată.

Față de actele și lucrările dosarului și luând concluziile astfel formulate, instanța reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Prin contestația înregistrată la data de 17.03.2015 sub nr._, contestatorul B. M. în contradictoriu cu intimata CNADNR SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri B. a solicitat instanței anu lare încheieirii executorului judecătoresc nr. 140/10.03.2015 și toate actele de executare din dosarul nr. 140/2015.

În motivare, contestatorul a arătat în esență instanța supremă a stabilit că procesul verbal este lovit de nulitate pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Au fost anexate înscrisuri (f. 4-7).

Prin precizarea depusă la dosar (f. 71-73), contestatorul a arătat invocă excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale inclusiv a tarifului de despăgubire precum și legea contravențională mai favorabilă raportat la dezincriminarea art. 8 alin.3 din OG nr. 15/2002.

Pentru contestația la executare s-a achitat taxă judiciară de timbru de 217 lei.

Intimata a formulat întâmpinare (f. 76-79) prin care a solicitat respingerea acesteia arătând că organul emitent al procesului verbal de contravenție a îndeplinit procedura legală de comunicare a acestuia întrucât art. 27 teza I din OG nr. 2/2001 nu face referire la aplicarea primordială a vreuneia din cele două metode de comunicare prevăzute. În privința aplicării dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012, s-a arătat că B. M. nu a contestat în instanță procesele verbale de contravenție întocmite pe numele său și ca urmare tarifele de despăbubire stabilite nu se anulează iar executarea silită începută, este legală.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208 NCpc.

Au fost anexate procese verbale de contravenție și procese verbale de îndeplinire a procedurilor de comunicare (f. 80-112).

În cursul judecății s-a depus la dosar copie certificată după dosarul execuțional (f. 11-64)

Analizând actele și lucrările dosarului, se rețin următoarele:

În dosarul execuțional nr. 140/2015 al B. V. A. G. s-a început, la cererea creditoarei CNADNR SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri B., executarea silită a contestatorului B. M. pentru recuperarea creanței în sumă de 476 euro în baza titlurilor executorii reprezentate de 17 procese verbale de contravenție încheiate în cursul anului 2012, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 și prin care s-a reținut în sarcina constestatorului obligația de a achita, pentru fiecare contravenție, câte 28 euro reprezentând tarif de despăgubire.

Procesele verbale întocmite nu au fost semnate de către contravenient, astfel încât potrivit art. 25 din O.G. nr. 2/2001, era necesară comunicarea acestoraa către contestator în termen de cel mult o lună de la data aplicării sancțiunii.

Din dovezile de comunicare depuse la dosar, rezultă că pentru 9 procese verbal de contravenție, comunicarea s-a efectuat, în termenul legal, prin afișare la domiciliul contestatorului (f. 80-97) iar pentru 8 procese verbale, comunicarea s-a făcut prin poștă cu aviz de primire, confirmările de primire purtând semnătura destinatarului (f. 98-112).

Prin recursul în interesul legii nr. 10/2013 pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire iar conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, pentru cele 9 procese verbale de contravenție comunicate prin afișare, intimata nu a încercat anterior afișării, comunicarea actului întocmit către contestator prin poștă, cu aviz de primire.

Or, în lipsa unui astfel de demers și față de comunicarea prin afișare efectuată la domiciliul contestatorului pentru aceste 9 acte, se constată că aceste procese verbale nu au fost comunicate contestatorului în mod legal, în termenul de o lună de la data aplicării sancțiunii prevăzut de art. 14 din OG nr. 2/2001. În consecință, se constată că actele în baza cărora s-a început executarea silită nu au dobândit calitatea de titlu executoriu și deci nu puteau fi puse în executare.

Susținerile intimatei referitoare la faptul că art. 27 din OG nr. 2/2001 nu stabilește aplicarea primordială a comunicării prin poștă, cu aviz de primire, sunt neîntemeiate în condițiile în care recursul în interesul legii nr. 10/2013 pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție are rolul de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a acestui articol de lege iar dezlegarea dată, este obligatorie.

Ca urmare, instanța constată că executarea silită începută în baza celor 9 procese verbale de contravenție comunicate în mod nelegal contravenientului, este lovită de nulitate întrucât s-a făcut în baza unor titluri care nu au dobândit caracter executoriu.

Prin recursul în interesul legii nr. 6/2015 pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.

Analizând cuprinsul proceselor verbale de contravenție în baza cărora s-a început executarea silită în dosarul execuțional 140/2015 al B. V. A. G., instanța constată că aceste acte au transmise pe suport de hârtie dar niciunul din acestea (indiferent de modul de comunicare al acestora către contravenient) nu cuprinde semnătura olografă a agentului constatator, aceste acte fiind deci lovite de nulitate absolută.

Or, un proces verbal de contravenție lovit de nulitate absolută nu constituie titlu executoriu și nu poate sta la baza unei executări silite conform art. 632 NCpc.

Pentru considerentele expuse, instanța va dmite contestația formulată și va anula executarea silită începută în dosarul execuțional 140/2015 al B. V. A. G., întrucât a fost pornită în baza unor acte ce nu constituie titluri executorii.

În baza art. 45 lit. f din OUG nr. 80/2013, față de soluția de admitere a contestației la executare formulată, se va dispune restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru achitate în cuantum de 217 lei.

În baza art. 453 NCpc, reținând culpa procesuală a intimatei, aceasta va fi obligată la plata către contestator a sumei de 575 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea copii dosar de executare și onorariu avocat, conform documentelor justificative depuse la dosar (f. 70, 114).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată și precizată de contestatorul B. M. domiciliat în mun. B., .. 18, .. A, . în contradictoriu cu intimata CNADNR SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri B. cu sediul în mun. B., .. 13, ..

Anulează executarea silită începută în dosarul execuțional 140/2015 al B. V. A. G..

Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 575 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În baza art. 45 lit. f din OUG nr. 80/2013 dispune restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru în cuantum de 217 lei.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15.05.2015.

P. GREFIER

S. M. C. M.

Red. M.S. 05.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5222/2015. Judecătoria BRAŞOV