Rectificare carte funciară. Sentința nr. 5104/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 5104/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 19158/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5104
Ședința publică din data de 13.05.2015
PREȘEDINTE C. G. Judecător
GREFIER L. S.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut în fond in ședința publică din 29.04.2015 când instanța a rămas în pronunțare conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 13.05.2015.
La apelul nominal făcut in ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, în urma deliberării a pronunțat hotărârea de mai jos.
JUDECATORIA
Constată că, prin cererea înregistrată la această instanță, reclamanții V. F., B. A. C., I. R. B., B. A. M., în contradictoriu cu pârâții S. C., R. A., T. G. si . instanței de judecată ca, pe baza probelor ce se vor administra, să pronunțe o hotărâre prin care să dispună modificarea Cărții Funciare în sensul modificării suprafeței terenului înscris in CF nr._ B. cu nr. cad. 104 din cea de 248 mp cât apare înscris în CF în cea reală de 345 mp rezultată ca urmare a măsurării imobilului.
În expunerea de motive a cererii de chemare în judecată se arată următoarele:
Reclamanții sunt proprietarii imobilului mai sus identificat, iar pârâții sunt proprietarii terenurilor învecinate.
În urma verificării prin măsurători a suprafeței imobilului proprietate a reclamanților, s-a constatat că acesta are o suprafață mai mare decât aceea înscrisă în cartea funciară.
În drept, au fost invocate prevederile art.914 Cod Civil, Legea 7/1996, Ordinul 634/2006 al ANCPI
Cererea a fost legal timbrată.
În probațiune au fost administrate înscrisuri, interogatorii si lucrare cadastrala extrajudiciara.
Pârâții S. C. si . ca sunt de acord cu acțiunea reclamanților iar R. A. si T. G. au fost de acord cu administrarea lucrării topografice extrajudiciare ca proba in dosar.
La dosar, reclamanții au depus o documentație cadastrală, avizata de OCPI B., care realizează o identificare a imobilului, cu vecinătăți, și un calcul al suprafeței acestuia, documentație din care rezultă că suprafața imobilului este mai mare decât aceea înscrisă în cartea funciară fiind de 345 mp.
Potrivit art. 914 cod civil Proprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea cere oricând modificarea mențiunilor din cartea funciară privitoare la descrierea, destinația sau suprafața acestuia, in condițiile legii.
Având în vedere că din probele administrate rezultă că suprafața imobilului în discuție este de 345 mp și nu de 248 mp, cum s-a consemnat în CF, fiind vorba de neconcordanța stării de fapt cu privire la un aspect tehnic al imobilului, respectiv suprafața acestuia, față de cuprinsul cărții funciare, instanța va admite cererea reclamanților și va dispune modificarea suprafeței imobilului teren situat pe nr. top 104 înscris in CF nr._ B. de la 248 mp la 345 mp, documentației cadastrale efectuată cu privire la acest imobil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de V. F., B. A. C., I. R. B., B. A. M. cu domiciliul ales la cab. av. P. M. din B., .. 84, .. 28, jud. B., în contradictoriu cu S. C. domiciliată in B., .. 494, jud. B., R. A. domiciliat in B., ., jud. B., T. G. domiciliat in B., .. 495, jud. B. si .> Dispune modificarea suprafeței imobilului teren, situat pe nr. top. 1o4 înscris în CF_ B., de la 248 mp la 345 mp, astfel cum rezultă din lucrarea cadastrală întocmită de T. I. M. .
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din 13.05.2015
PREȘEDINTE GREFIER
C. G. L. S.
RED.25.05.15
TH.RED.26.05.15
← Pretenţii. Sentința nr. 5312/2015. Judecătoria BRAŞOV | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5222/2015. Judecătoria... → |
---|