Contestaţie la executare. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 18/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 11151/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 18.11.2015

PREȘEDINTE C. G. Judecător

GREFIER L. S.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut în fond in ședința publică din 04.11.2015 când instanța a rămas în pronunțare conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 18.11.2015.

La apelul nominal făcut in ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța, în urma deliberării a pronunțat hotărârea de mai jos.

JUDECATORIA

Constata ca pe rolul instanței a fost înregistrata contestația la executare precizată, formulată de M. H Țînț prin care acesta solicită, în contradictoriu cu AJFP B. anularea somației_/29.06.2015 și titlului executoriu nr._/29.06.2015 emise de AJFP B. .

In motivarea contestației petentul arata ca împotriva lui s-a pornit executarea silita prin emiterea somației și titlului executoriu pentru executarea deciziilor de impunere nr._/06.03.2015,_/02.03.2015 și_/02.03.2015, reprezentând contribuții la asigurări sociale, executare silită cu care nu este de acord întrucât debitele din prima două decizie au fost stinse prin compensare și plată anterior devenirii lor scadente iar celelalte două decizii privesc debite nedatorate, fiind vorba de penalități de întârziere calculate la debite care fuseseră achitate la scadență.

Ulterior contestatorul a arta că între timp deciziile de calcul accesorii au fost desființate de organul ierarhic superior intimatei, în cadrul soluționării contestațiilor administrative formulate de petent, aspect ce întărește argumentația petentului privitoare la temeinicia executării silite.

Intimata AFP B. a formulat întâmpinare în cadrul căreia a solicitat respingerea contestației ca lipsită de obiect pentru prima decizie de impunere, arătând că după emiterea actelor de executare s-a întocmit și decizia de compensare a obligațiilor fiscale, astfel că debitul este stins în prezent, iar în privința debitelor reprezentând accesorii contestația este neîntemeiată deoarece pe calea contestației la executare nu pot fi invocate motive ce țin de temeinicia titlurilor de creanță, petentul având la dispoziție o altă procedură pentru contestarea acestora. Iar suma ce face obiectul executării silite a fost stabilită prin decizii al căror conținut nu poate fi cenzurat pe calea contestației la executare.

In probațiune au fost depuse înscrisuri constând in copii ale actelor de executare emise de intimata, decizii de impunere anterioare, cerere compensare, decizie compensare, contestații administrative, soluții pronunțate în cadrul acestor contestații.

La dosar a fost transmisă o copie a dosarului de executare în care au fost emise actele de executare contestate

Analizând actele dosarului de executare, instanța constată ca împotriva contestatorului s-a pornit executarea silita in temeiul deciziilor de impunere nr._/06.03.2015 și calcul accesorii_/02.03.2015 și_/02.03.2015, fiind emise somația_/29.06.2015 și titlul executoriu nr._/29.06.2015.

În ce privește decizia nr._/06.03.2015 intimata a emis în 13.07.2015 decizia de compensare prin care a stins cu data de 04.06.2015 suma de 127 lei din debit. Diferența de 103 lei a fost achitată de petent în 26.06.2015.

Se observă deci că în 29.06.2015, când au fost emise actele de executare contestate, suma de 230 lei era deja stinsă prin plată și compensare. Această situație nu lasă contestația la executare fără obiect, cum opinează intimata, ci constituie chiar motiv de admitere a contestației, și de desființare a titlului executoriu și a somației, în parte, respectiv pentru suma de 230 lei.

Instanța observă că în titlul executoriu sunt preluate și alte sume stabilite prin decizia nr._/06.03.2015, respectiv 93 lei scadent în 23.03.2015 și 78 lei scadentă în 25.06.2015, care de asemenea au fost achitate de contestator anterior emiterii actelor de executare, respectiv în 25.03.2015 și 26.06.2015.

În ce privește celelalte sume, situația stă diferit, raportată la momentul emiterii actelor de executare.

Astfel deciziile de accesorii_/02.03.2015 și_/02.03.2015 nu au fost desființate decât în 25.08.2015. Instanța observă că, potrivit dispozițiilor art. 215 alin 1 din codul de procedura fiscala, contestația administrativa formulată împotriva titlurilor de creanță devenite executorii nu suspenda executarea silita a acestora Cum contestarea administrativă a deciziilor de impunere nu suspendă executarea acestora, la momentul emiterii actelor de executare contestate sumele cuprinse în deciziile de calcul accesorii erau datorate, deciziile fiind scadente.

Ca atare actele de executare îndeplineau condițiile de valabilitate în privința acestor debite, respectiv erau emise în temeiul unui titlu de creanță devenit executoriu și suma executată corespunde celei din titlul de creanță, motiv pentru care contestația la executare formulată de petent în privința acestor creanțe este neîntemeiată.

Pentru aceste motive contestația la executare urmează a fi admisă în parte, somația_/29.06.2015 și titlul executoriu nr_/29.06.2015 urmând a fi desființate în parte, respectiv pentru suma de 401 lei.

În temeiu art 453 cod procedură civilă intimata urmează a fi obligată la plata către contestator a cheltuielilor de judecată, respectiv taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte contestația la executare formulată de M. H Țînț domiciliat în B., .. 22, ., jud. B. în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..

Anulează în parte somația_/29.06.2015 și titlul executoriu nr._/29.06.2015, respectiv pentru suma de 401 lei datorată în baza deciziei nr._/06.03.2015 emisă de intimată.

Obligă intimata AFP B. să plătească contestatorului 60,30 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică din 18.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. G. L. S.

RED.11.12.15

TH.RED.14.12.15

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria BRAŞOV