Contestaţie la executare. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 10/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 10795/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 10.11.2015

Președinte: L. M.

Grefier: C. E. S.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din data de 27.10.2015, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 10.11.2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos:

INSTANȚA,

Constată că, prin cererea înregistrata la aceasta instanța sub nr. de mai sus, contestatorul C. NAȚIONAL de CALIFICARE și INSTRUIRE FEROVIARĂ a chemat în judecată pe intimata S. M. solicitând anularea încheierii din data de 08.06.2015 în dosar execuțional nr. 462/2014 al B. M. M. I.. Ulterior, contestatorul și - a precizat cererea, invocând art. 678 al. 1 lit. g, h C.pr.civ.

În motivare se arata că, încheierea sus menționată este nelegală și netemeinică deoarece, nu a întreprins toate formalitățile efectuate în vederea executării silite, întrucât nu menționează ce adrese a formulat în vederea executării intimatei.

În probațiune la dosar s-au depus: dosar execuțional nr. 462/2014 al B. M. M. I., alte înscrisuri.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 712 C.pr.civ.

Examinând materialul probator instanța constată următoarele:

Împotriva intimatei s-a început executarea silită, executare ce are la baza sentința civilă nr. 7419/2013 prin care aceasta a fost obligată la plata către contestatoare a unor sume de bani, plus cheltuielile de executare.

Prin încheierea din data de 08.06.2015 din dosar execuțional nr. 462/2014 al B. M. M. I. s-a dispus încetarea executării deoarece, Camera Executorilor Judecătorești, pentru Direcția Fiscală B. a comunicat că intimata nu deține bunuri sesizabile. De asemenea, ITM a comunicat că debitoarea nu poate fi identificată în Registrul General de Evidență al Salariaților.

Prin urmare, executarea silită neputând fi continuată, B. M. M. I. a emis încheierea de mai sus, potrivit art. 703 C.pr.civ.

Elementele imperative ce trebuie să le conțină această încheiere sunt prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art.657 C.pr.civ. Ori, în această încheiere se regăsesc toate aceste elemente, neexistând nici un motiv de nulitate după cum lesne se poate observa, indicându-se temeiurile de fapt și drept și actele ce au stat la baza fundamentării ei.

Ca atare, nu există nici un motiv ca instanța să constate nulitatea încheierii.

Totodată, nu poate fi primită nici nerespectarea art. 679 C.pr.civ., referitor la lipsa procesului verbal pentru actele de executare efectuate, deoarece încetarea executării silite nu reprezintă un act de executare în adevăratul sens

În consecință, față de acela de mai sus, instanța va respinge cererea contestatoarei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, astfel cum a fost precizată, contestația formulată de contestatoarea C. NAȚIONAL de CALIFICARE și INSTRUIRE FEROVIARĂ, cu sediul în București, Calea Griviței, nr.343, sector 1, în contradictoriu cu intimata S. M., cu domiciliul în B., ..12, . și în consecință:

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică azi, 10.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

L. M. C. E. S.

Red.M.L./21.01.2016

Dact..C.Sz./25.01.2016 – 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria BRAŞOV