Contestaţie la executare. Sentința nr. 2088/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 2088/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 24341/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.2088

Ședința publică de la data de 27.02.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. N. – judecător

GREFIER: D. N.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 30.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face corp comun cu prezenta sentință, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 C.pr.civ. a amânat pronunțarea pentru data de 13.02.2015 și, ulterior, pentru data de astăzi, 27.02.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 01.09.2014, sub nr._, contestatorul C. L. M. a solicitat în contradictoriu cu intimatul E. A. S. anularea tuturor formelor de executare silită pornite în dosarul de executare nr. 124/2014 al B. S. E. D., cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare se arată că executarea silită în cadrul dosarului de executare nr. 124/2014 al B. S. E. D. a fost demarată în baza titlului executoriu constând în Contract de împrumut autentificat la BNP M. I. si I. C. SPN, la data de 02.11.2013, sub nr. 2215.

În realitate, contractul încheiat de părți nu a fost un veritabil contract de închiriere. Pârâtul s-a oferit să contribuie la o afacere cu suma de 2000 de Euro, beneficiul posibil a fi obținut într-un interval de 6 luni fiind de 3000 Euro, câte 500 de Euro lunar. După circa o lună de zile de la predarea către contestator a sumei de 2000 de Euro, pârâtul s-a răzgândit și a solicitat restituirea banilor. Contestatorul nu a putut restitui banii deoarece suma fusese deja investită. Având în vedere insistențele acestuia, între părți s-a încheiat contractul de împrumut ce se constituie în titlu executoriu pentru suma de 2300 Euro.

Se mai arată că executarea silită are la bază un act juridic nereal, a cărui valabilitate este afectată.

În probațiune, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale și interogatoriul intimatului.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 711 C.pr.civ..

Prin Încheierea ședinței Camerei de Consiliu din data de 13.10.2014, a fost admisă cererea de acordare ajutorului public judiciar formulata de contestator și s-a dispus scutirea acestuia de la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 3292 lei, datorată pentru cererea ce face obiectul dosarului nr._ .

Intimatul, E. A. S., a formulat, în termenul legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că în toamna anului 2013, cunoscând despre afacerile în domeniul exploatării lemnului pe care le desfășura contestatorul, i-a propus acestuia o asociere legală, în sensul constituirii unei societăți comerciale. La acel moment intimatul avea disponibilă suma de 23.000-25.000 Euro, pentru a o investi în acest proiect. Contestatorul i-a propus însă intimatului să crediteze suma pe care o are disponibilă, urmând ca după 6 luni să evalueze situația și să devină asociat sau, dimpotrivă, să recupereze întreaga sumă împrumutată. Contestatorul i-a mai garantat că profitul corespunzător sumei pe care ar investi-o ar fi în valoare de 3000-5000 Euro în 6 luni, completând propunerea făcută cu angajamentul de restituire a sumei de 3000 Euro, în tranșe egale, de câte 500 euro fiecare, în termen de 6 luni.

Suma de 23.000 Euro a fost acordată contestatorului, iniția, fără a se întocmi acte scrise, însă, ulterior, intimatul i-a pretins contestatorului încheierea unui contract autentificat la notar.

În probațiune, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul contestatorului.

La termenul din data de 30.01.2015, instanța a invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva actelor de executare comunicate contestatorului la data de 14.07,.2014, respectiv actele comunicate anterior emiterii somației imobiliare.

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. 4 C.pr.civ., instanța a unit cu fondul cauzei excepția tardivității, invocată din oficiu.

În temeiul dispozițiilor art. 255, 258 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, respingând proba cu interogatoriul intimatului și proba testimoniala, având în vedere că aceste probe nu au fost propuse în condițiile prevăzute de art. 200 raportat la art. 254 C.pr.civ..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, instanța reține că prin cererea de executare silită formulată de intimatul creditor E. A. S., înregistrată pe rolul B. S. E. D. la data de 03.06.2014, sub nr. 124/2014, s-a solicitat punerea în executare a Contractului de împrumut autentificat la BNP M. I. si I. C. SPN, la data de 02.11.2013, sub nr. 2215, în vederea recuperării creanței în valoare de 23.000 Euro.

Prin Încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 25.06.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._/197/2014, s-a admis cererea de încuviințare a executării silite și s-a dispus încuviințarea executării silită privind titlul executoriu reprezentat de Contractul de împrumut autentificat sub nr. 2215/02.11.2013 la BNP M. I. și I. C. SPN, la cererea creditorului E. A. S. împotriva debitorului C. L. M., pentru creanța în sumă de 23.000 euro și accesoriile acesteia inclusiv a cheltuielilor de executare, în modalitățile de executare prevăzute de lege.

Somația de executare emisă în cadrul dosarului de executare la data de 11.07.2014, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 11.07.2014, încheierea de încuviințare a executării silite și copia titlului executoriu au fost comunicate contestatorului la data de 14.07.2014, astfel cum reiese din cuprinsul procesului verbal de înmânare (f. 55). La data de 25.08.2014, au fost emise somația imobiliară (f. 61) și încheierea de actualizare a cheltuielilor de executare au fost comunicată contestatorului la data de 27.08.2014, astfel cum reiese din cuprinsul procesului verbal de înmânare (f. 64).

În drept, instanța reține aplicabilitatea următoarelor dispoziții legale:

Potrivit dispozițiilor art. 714 alin. 1 C.pr.civ., „Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când: 1. contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă”.

Instanța urmează a analiza cu prioritate excepția tardivității formulării contestației la executare îndreptată împotriva actelor de executare comunicate contestatorului la data de 14.07.2014 (somația de executare înștiințare debitor, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, încheierea de încuviințare a executării silite, copia titlului executoriu), excepția invocată de instanță din oficiu.

Astfel, instanța constată că termenul pentru formularea contestației la executare începe să curgă de la data comunicării către contestator a actelor de executare contestate. În cauză, contestatorul a înțeles să conteste toate actele de executare emise în cadrul dosarului de executare nr. 124/2014 al B. S. E. D.. Aceste acte de executare au fost comunicate contestatorului, astfel cum reiese din înscrisurile de la dosar, la data de 14.07.2014 și la data de 27.08.2014. Contestația la executare a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 01.09.2014, așadar cu depășirea termenului de 15 zile pe care contestatorul îl avea la dispoziție pentru a formula contestația la executare împotriva actelor de executare comunicate la data de 14.07.2014 (somația de executare înștiințare debitor, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, încheierea de încuviințare a executării silite, copia titlului executoriu).

Pentru aceste considerente, instanța urmează a admite excepția tardivității formulării contestației la executare îndreptată împotriva actelor de executare comunicate contestatorului la data de 14.07.2014 (somația de executare înștiințare debitor, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, încheierea de încuviințare a executării silite, copia titlului executoriu), excepția invocată de instanță din oficiu.

În privința celorlalte acte de executare emise de executorul judecătoresc în cadrul dosarului de executare nr. 124/2014, instanța constată că reclamantul contestator nu a indicat motivele de nelegalitate ale acestor acte, invocând numai împrejurarea că actul ce stă la baza executării silite este un act juridic nereal și, prin urmare, lovit de nulitate.

Din susținerile ambelor părți reiese că încheierea contractului de împrumut ce constituie titlu executoriu ce a stat la baza executării silite pornită în cadrul dosarului de executare nr. 124/2014 al B. S. E. D. s-a impus pentru a se reglementa un raport juridic preexistent, în vederea garantării dreptului intimatului la restituirea unei sume de bani cu care acesta a contribuit la finanțarea unei activități comerciale a contestatorului. Faptul că părțile au ales această modalitate de a garanta respectarea unei obligații nu poate duce la concluzia existenței unui act juridic nereal, cu atât mai mult cu cât voința părților a fost exprimată în fața notarului public. Contestatorul nu a invocat alte cauze de nulitate ale contractului de împrumut.

Analizând actele de executare emise de executorul judecătoresc în cadrul dosarului de executare nr. 124/2014, instanța constată că nu sunt incidente alte cauze de nulitate expresă absolută, care să poată fi analizate din oficiu.

Pentru considerentele expuse, având în vedere si dispozițiile art. 711 C.pr.civ., instanța urmează a respinge contestația la executare formulata ca neîntemeiată, iar, față de soluția ce va fi pronunțată asupra excepției tardivității formulării contestației la executare îndreptată împotriva actelor de executare comunicate contestatorului la data de 14.07.2014, instanța va respinge contestația la executare având ca obiect anularea acestor acte, ca fiind tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității formulării contestației la executare îndreptată împotriva actelor de executare comunicate contestatorului la data de 14.07.2014 (somația de executare înștiințare debitor, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, încheierea de încuviințare a executării silite, copia titlului executoriu), excepția invocată de instanță din oficiu.

Respinge contestația la executare având ca obiect anularea actelor de executare comunicate contestatorului la data de 27.08.2014 (somație imobiliară, încheiere de stabilire cheltuieli), formulată de contestatorul C. L. M., cu domiciliul în B., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul E. A. S., cetățean spaniol cu reședința în comuna C., ., jud. B., ca neîntemeiată.

Respinge contestația la executare având ca obiect anularea actelor de executare comunicate contestatorului la data de 14.07.2014 (somația de executare înștiințare debitor, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, încheierea de încuviințare a executării silite, copia titlului executoriu), formulată de contestatorul C. L. M. în contradictoriu cu intimatul E. A. S., ca fiind tardiv formulată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.02.2015.

Președinte Grefier

C. N. D. N.

Red. N. C. 11.06.2015 /4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2088/2015. Judecătoria BRAŞOV