Evacuare. Sentința nr. 5397/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 5397/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 21140/197/2014

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 3062

ROMANIA

JUDETUL BRASOV

JUDECATORIA BRASOV

Sentinta civila nr. 5397

Sedinta publica din data de 20.05.2015

Instanta constituita din:

Președinte: A. N.

Grefier: C. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect “pretentii“ formulată de reclamantul, H. R. M., in contradictoriu cu pârâtul, .., prin reprezentant legal.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă partile.

Procedural de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru data de 06.05.2015, respectiv 20.05.2015, când a dat următoarea hotărâre:

INSTANȚA,

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constată:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brasov sub nr._ la data de 24.07.2014 reclamantul, H. R. M., in contradictoriu cu pârâtul, .., prin reprezentant legal, a solicit instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună evacuarea pârâtului din imobilul constructie situat în Brasov, Calea Bucuresti nr. 272 înscris în CF nr._ Brasov sub nr. Top 7050/1, obligarea acestuia la plata chiriei restante în sumă de 3.800 de lei, obligarea la plata sumei de 1000 de lei lunar începând cu data de 15.06.2014 si până la părăsirea efectivă a imobilului, cu obligarea pârâtului sa efectueze demersurile in vederea radierii punctului de lucru deschis in spatiul inchiriat in Brasov, Calea Bucuresti nr. 272, jud. Brasov, pentru lipsa titlului locativ, in caz contrar hotararea tinand loc de act apt de radiere, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii formulate, s-a aratat, în esentă, că în data de 14.06.2013 s-a încheiat cu pârâtul un contract de închiriere pe o perioadă de un an, contract înregistrat la organul fiscal sub nr._. Pârâtul înregistrează o restantă la plata chiriei în cuantum de 3.800 de lei. În ceea ce priveste obligarea pârâtului la plata sumei de 1000 de lei lunar până la momentul părăsirii efective a imobilului, s-a arătat că reclamantul este privat de folosinta imobilului, având dreptul la plata beneficiului nerealizat.

În drept, reclamantul a aratat ca intelege sa-si intemeieze cererea pe dispozitiile art. 1777, art. 1821, art. 1831 C.civ.

Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 466 lei (f. 33-34, 39).

P. precizarea de actiune depusă la dosar în data de 23.02.2015, reclamantul a arătat că evacuarea a rămas fără obiect, întrucât pârâtul a părăsit imobilul în data de 22.10.2014 (f. 45-47).

Pârâtul, .., prin reprezentant legal legal citat, nu a formulat intampinare pentru a combate justetea celor afirmate de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Instanta a administrat proba cu înscrisuri, în baza art. 260 din C.proc.civ. La dosar a fost depuse, in fotocopie, contract de închiriere din data de 14.06.2013 înregistrat la organul fiscal sub nr._ (f. 7-10), proces-verbal din data de 22.10.2014 emis de B. T. C. T. (f. 48).

La termenul de judecată din data de_ instanța a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului în soluționarea cererii formulate, cu privire la capetele 1 si 2 din cerere.

Analizand exceptia lipsei de interes invocata in cauza, prin prisma dispozitiilor legale aplicabile in cauza, instanta constata ca exceptia invocata este intemeiata cu privire la primele două capete de cerere.

Astfel, în data de 14.06.2013 s-a încheiat cu pârâtul un contract de închiriere pe o perioadă de un an, contract înregistrat la organul fiscal sub nr._. Paratul nu si-a indeplinit obligatia de a plăti chiria la termenele si în conditiile prevăzute de părtile contractante, înregistrând un rest de plată în cuantum de 3.800 de lei, pentru perioada 10._.

În drept, lipsa de interes a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata chiriei restante este sustinută de art. 1798 din C.civ., potrivit căruia contractele de locațiune încheiate prin înscris sub semnătură privată care au fost înregistrate la organele fiscale, precum și cele încheiate în formă autentică constituie titluri executorii pentru plata chiriei la termenele și în modalitățile stabilite în contract sau, în lipsa acestora, prin lege.

În ceea ce priveste lipsa de interes a capătului de cerere având ca obiect evacuarea pârâtului, instanta retine incidenta art. 1809 din C.civ., potrivit căruia contractul de locațiune încetează de drept la expirarea termenului convenit de părți sau, după caz, prevăzut de lege, fără a fi necesară o înștiințare prealabilă. În privința obligației de restituire a bunului dat în locațiune, contractul încheiat pe durată determinată și constatat prin înscris autentic constituie, în condițiile legii, titlu executoriu la expirarea termenului. Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător și contractului încheiat pe perioadă determinată prin înscris sub semnătură privată și înregistrat la organul fiscal competent.

În consecință, reclamantul are posibilitatea ca, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractual de închiriere exhibit să declanșeze executarea silită împotriva debitorului, nefiind necesară obținerea unui alt titlu executoriu – hotărârea judecătorească pronunțată –, astfel că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este lipsită de interes, fata de dispozitiile art. 33 raportat la art. 632 din C.proc.civ., potrivit caruia „executarea silita se poate efectua in temeiul unui titlu executoriu”.

Având în vedere aceste considerente și văzând că în cauză lipseste conditia interesului, instanța va admite excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea cererii formulate și, în consecință, va respinge primele două capete de cerere ca lipsite de interes.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului, respectiv obligarea acestuia la plata sumei de 1.000 de lei lunar incepand cu data de 15.06.2014 si pana la data de 22.10.2014, instanța reține ca întemeiat acest capăt de cerere, întrucât ocuparea imobilului de către pârât, în lipsa unui titlu locativ, nu poate avea caracter gratuit.

În drept, instanta retine ca dispozitiile art. 1831 alin. 2 din C.civ. prevăd următoarele “chiriașul este obligat la plata chiriei prevăzute în contract până la data eliberării efective a locuinței, precum și la repararea prejudiciilor de orice natură cauzate locatorului până la acea dată”.

In cauza de față, prejudiciul a cărui recuperare se solicită în cauză, are caracter de certitudine, ca urmare a restrângerii fără cauza a posesiei si folosinței imobilului proprietatea sa, fiind reprezentat de suma de bani pe care reclamantul ar fi putut-o obține din închirierea bunului.

Prejudiciul produs reclamantului, este actual pentru perioada 15.06.2014 si pana la data de 22.10.2014. Mai mult decât atât, în privința prejudiciului clamat în cauză, reclamantul a făcut dovada întinderii sale, suma pretinsă cu titlu de echivalent al lipsei de folosință fiind probată de contractul de închiriere depus la dosar coroborat cu procesul verbal din data de 22.10.2014.

Față de cele mai sus expuse, instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit să primească de la pârât contravaloarea lipsei de folosință a bunului, materializată prin obligația debitorului de a plăti suma de 1.000 de lei lunar incepand cu data de 15.06.2014 si pana la data de 22.10.2014.

Capătul patru de cerere este întemeiat prin raportare la dispozitiile art. 1831 alin. 2 din C.civ., obligarea pârâtului la efectuarea demersurilor in vederea radierii punctului de lucru deschis in spatiul inchiriat in Brasov, Calea Bucuresti nr. 272, jud. Brasov, pentru lipsa titlului locativ, in caz contrar hotararea tinand loc de act apt de radiere, fiind o modalitate adecvată de reparare a prejudiciilor de orice natură cauzate locatorului.

.Reținând culpa procesuală a pârâtului care a provocat introducerea prezentei acțiuni, în baza art. 453 alin. 2 C.proc.civ, instanța îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant, în cuantum de 1095 de lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, aferenta capetelor 3 si 4 din cererea de chemare în judecată, conform chitanțelor aflate la dosar, si contravaloarea onorariului avocatial (1000 de lei, acordat proportional cu admiterea în parte a cererii de chemare în judecată).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia lipsei de interes cu privire la capatele 1 si 2 de cerere.

Admite in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul, H. R. M., cu domiciliul procesual ales in Brasov, .. 43, cam. 110, jud. Brasov, la Cabinet de Avocat Simbotin R., in contradictoriu cu pârâtul, .., prin reprezentant legal, cu sediul in Brasov, ., ., apt. 5, jud. Brasov.

Obligă pe parat să plătească reclamantului suma de 1.000 de lei lunar incepand cu data de 15.06.2014 si pana la data de 22.10.2014.

Obliga pe parat sa efectueze demersurile in vederea radierii punctului de lucru deschis in spatiul inchiriat in Brasov, Calea Bucuresti nr. 272, jud. Brasov, pentru lipsa titlului locativ, in caz contrar hotararea tinand loc de act apt de radiere.

Repinge capatele 1 si 2 de cerere ca fiind lipsite de interes.

Obliga pe parat la plata sumei de 1095 de lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la instanta a carei hotarare se ataca.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. N. C. D.

Red. / Tehno. A.N. /4 ex. / 17.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 5397/2015. Judecătoria BRAŞOV