Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 7897/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 7897/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 23-07-2015 în dosarul nr. 22525/197/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7897

Ședința publică din 23.07.2015

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE- A. G.– judecător

GREFIER – A. H.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea in cauza civila de fata, rămasă în pronunțare in ședința publică din data de 21.07.2015, conform celor consemnate in încheierea de ședință din acea zi, care face parte integranta din prezenta sentință, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 23.07.2015.

Instanța deliberând a pronunțat sentința de mai jos.

INSTANȚA,

Deliberând, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 29 august 2013 reclamanta H. M.-C., prin avocat O. Gâlmeanu, în contradictoriu cu pârâtul H. A. a solicitat să se dispună exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorului H. M.-N., născut la 6 decembrie 2010, să se stabilească locuința minorului la domiciliul reclamantei din Italia, Siracuza, Via dei Cordari 17, să se suplinească consimțământul pârâtului pentru ca minorul să se deplaseze împreună cu reclamanta în Italia și să fie obligat pârâtul la plata în favoarea minorului a unei pensii de întreținere.

În motivare reclamanta a arătat că minorul s-a născut în Spania din relația de concubinaj pe care a întreținut-o cu pârâtul, că nu este căsătorită cu pârâtul iar numele comun de HISU este o simplă coincidență, că din cauza comportamentului agresiv al pârâtului s-a despărțit de acesta și a revenit împreună cu minorul în România, unde a locuit la mama sa, că ulterior și-a găsit un loc de muncă în Italia iar minorul a rămas în grija mamei sale, și că în Italia a închiriat o locuință și are o situație bună.

În drept a invocat art. 505, art. 496, art. 499 alin. 1 și 4, art. 529 și art. 530 alin. 2 și 3 din Codul civil.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar, în copie, acte.

Acțiunea s-a timbrat cu taxă judiciară de timbru de 80 lei (filele 3 și 13).

Reclamanta H. M.-C., prin avocat O. Gâlmeanu, a formulat o precizare de acțiune (fila 39) prin care a solicitat stabilirea pensiei de întreținere în funcție de venitul minim pe economie.

Întrucât din ancheta socială întocmită la domiciliul pârâtului (fila 110) a rezultat că pârâtul nu locuiește la adresa la care acesta figurează în evidențele Direcției pentru Evidența Persoanelor (fila 116) ci se află în străinătate, iar la termenul de judecată din 17 iunie 2014 reprezentanta reclamantei a arătat că nu cunoaște o altă adresă a pârâtului, în temeiul art. 176 din codul de procedură civilă pârâtul a fost citat prin publicitate la ușa instanței, pe portalul instanței și la ultimul domiciliu cunoscut, și a fost reprezentat în instanță prin curator avocat Bătușaru C.-M..

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Reclamanta și pârâtul sunt părinții minorului H. M.-N., născut la 6 decembrie 2010 (fila 9); potrivit actelor de la dosar, în prezent reclamanta locuiește în Italia, unde ocupă o locuință închiriată și este angajată (filele 15-31 și 42-49), minorul se află în grija bunicilor materni (fila 131), în timp ce pârâtul se află în străinătate, fără a se cunoaște unde anume.

Față de depoziția martorei H. T., mama reclamantei, care a declarat că îl are în grijă pe minor din anul 2011 și că de atunci pârâtul nu s-a preocupat de acesta (fila 74), și de concluziile anchetei sociale întocmite la domiciliul din Italia al reclamantei, din care rezultă că reclamanta lucrează în Italia cu forme legale pentru un salariu de 800 EUR lunar și ocupă o locuință închiriată, având astfel o situație stabilă (filele 146-162 și 168-175), instanța va admite acțiunea astfel cum a fost precizată și în consecință, în temeiul art. art. 397 din Codul civil instanța va încredința părților exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorului, în temeiul art. 496 din Codul civil va stabili locuința minorului la domiciliul din Italia al reclamantei și va suplini acordul pârâtului pentru ca minorul să se deplaseze în Italia împreună cu reclamanta, iar în temeiul art. 525 și art. 529 alin. 2 din Codul civil îl va obliga pe pârât să contribuie la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorului cu o sumă reprezentând un sfert din venitul minim net pe economie, de la introducerea prezentei acțiuni, respectiv 29 august 2013, și până la majorat.

În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă instanța îl va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 2.104 lei cu titlu de cheltuielile de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, 1.500 lei onorariul avocațial (filele 176 și 177) și 524 lei onorariul traducătorului (filele 178 și 179).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta H. M.-C., CNP_, domiciliată în Siracuza, Via dei Cordari 17, Italia, în contradictoriu cu pârâtul H. A., domiciliat în comuna Hărman, .. B., și în consecință

Încredințează părților exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorului H. M.-N., CNP_, născut la 6 decembrie 2010.

Executorie.

Stabilește locuința minorului la domiciliul reclamantei în Italia, și suplinește acordul pârâtului pentru ca minorul să se deplaseze în Italia împreună cu reclamanta.

Executorie.

Obligă pe pârât să contribuie la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorului cu o sumă reprezentând un sfert din venitul minim net pe economie, de la introducerea prezentei acțiuni, respectiv 29 august 2013, și până la majorat.

Executorie.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.104 lei cu titlu de cheltuielile de judecată.

Cu drept de apel, ce se va introduce la Judecătoria B., în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 iulie 2015.

Președinte, Grefier,

A. G. A. H.

Red. G.A./23.07.2015

Dact. A.H./24.07.2015

Ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 7897/2015. Judecătoria BRAŞOV