Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 4/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 4/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 4
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.4
Ședința publică din data de 14.01.2015
PREȘEDINTE: A. G. – judecător
GREFIER: A. S.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de petentul S. „M.-SANITAS” B., prin președinte N. P., având ca obiect „modificare acte constitutive”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă președintele sindicatului petent, numitul N. P..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reține întocmit raportul „Ecris” asupra prezentei cauze.
Președintele petentului precizează instanței faptul că ultima formă a statutului sindicatului este cea de la dosarul cauzei – fila 27, că modificările aduse statutului a căror înregistrare se solicită se află la punctul 7 din cuprinsul procesului verbal din 21.11.2014 (filele 6,7 și 8), iar la fila 18 se află noua formă consolidată a ultimelor modificări aduse statutului, de asemenea, la fila 30 se află sentința civilă nr.20 din 19.04.2010 prin care s-au încuviințat modificările anterioare ale statutului. Totodată, arată că nu este sigur de faptul că deține toate formele statutului, acestea fiind arhivate într-un subsol care a fost inundat.
Instanța acordă cuvântul asupra cererii de modificare a actelor constitutive.
Având cuvântul, președintele sindicatului petent, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și înscrierea modificărilor în Registrul special ținut la Judecătoria B..
Instanța, față de actele de la dosar, reține cererea spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Constată că prin cererea înregistrată la această instanță la data de 15.12.2014 sub nr._, petentul S. „M.-SANITAS” B., prin președinte N. P. a solicitat să se dispună înscrierea în Registrul special ținut la Judecătoria B. a modificărilor aduse statutului sindicatului și componenței Biroului Operativ, conform procesului verbal încheiat la data de 21.11.2014 cu ocazia ședinței Adunării Generale.
Cererea este timbrată cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.
La dosarul cauzei s-au depus înscrisuri constând în procesul verbal al adunării generale din 21.11.2014 (filele 5-10), procesul verbal al comisiei de validare a mandatelor și numărare a voturilor (filele 11-15), raportul comisiei de validare a mandatelor (fila 16), lista cu membrii Biroului Operativ (fila 17), Statutul organizației sindicale din 21.11.2014, Statutul sindicatului adoptat la data de 12.03.2010, Încheierea nr.39 din 20.02.1990 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr.1484/1990, sentința civilă nr.20 din 19.04.2010 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu ocazia ședinței Adunării Generale a membrilor de sindicat desfășurată la data de 21.11.2014 s-au hotărât modificări aduse statutului sindicatului și componenței Biroului Operativ.
Procesul verbal se regăsește în original la filele 5-10 dosar, fiind prezenți un număr de 54 delegați, conform raportului comisiei de validare a mandatelor (fila 16 dosar).
S-a hotărât modificarea Statutului, după cum urmează: se modifică art.1; se modifică art.13 (13-1); se modifică art.20 (20-7), (20-13 și (20-16); se modifică art.23 (23-5), (23-6), (23-7) și (23-8); se modifică art.53 (53-1), (53-3); se modifică art.59.
Biroul Operatic va avea următoarea componență: Președinte – N. P., Vicepreședinte – B. Praschiva-G., Vicepreședinte –C. M.-C., Vicepreședinte – S. E., Vicepreședinte – Stochicianu M.-D..
Pentru a dispune asupra cererii sindicatului petent, instanța reține că modificările aduse statutului unei organizații sindicale trebuie să fie adoptate și operate în condițiile prevăzute de art.20 alin.1 din L.nr.62/2011 a dialogului social.
Așadar, potrivit art.20 alin.3 lit.a) – d) din L.nr.62/2011, „cererea privind modificarea statutului și/sau a componenței organelor de conducere ale organizațiilor sindicale va fi însoțită de următoarele documente, în două exemplare, semnate pentru conformitate pe fiecare pagină de către împuternicitul special desemnat de organul de conducere:
a). procesul-verbal al ședinței statutare a organului abilitat să hotărască modificarea statutului și/sau a componenței organelor de conducere;
b). copia hotărârii judecătorești de dobândire a personalității juridice și copia ultimei hotărâri judecătorești de modificare a statutului sau a componenței organelor de conducere, după caz;
c). statutul, în forma modificată;
d). lista cu membrii organului de conducere, care va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul și profesiunea/funcția”.
În cauză, un exemplar al acestora, se regăsește la filele 5-40, context în care, instanța va constata ca fiind întrunite cerințele legale mai sus evocate.
D. urmare, instanța va admite cererea sindicatului petent și va dispune în temeiul art.20 alin.2 din L.nr.62/2011 republicată, înscrierea în Registrul special ținut la Judecătoria B., la poziția 38/1990 a modificărilor aduse statutului sindicatului și componenței Biroului Operativ, modificări adoptate cu ocazia ședinței Adunării Generale din data de 21.11.2014, conform procesului verbal depus la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petentul S. „M.-SANITAS” B., cu sediul în B., ., jud. B., prin președinte N. P. și, în consecință:
Dispune înscrierea în Registrul special al Judecătoriei B., la poziția 38/1990 a modificărilor aduse statutului sindicatului și componenței Biroului Operativ, conform procesului verbal al Adunării Generale din data de 21.11.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Declarația de apel se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. G. A. S.
Red.A.G./Dact. A.S.
14.01.2015 - 3ex.
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 318/2015. Judecătoria... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 224/2015.... → |
---|