Obligaţie de a face. Sentința nr. 4790/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 4790/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 4790/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4790/2015

Ședința publică de la 6.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. E. R.

GREFIER L. E. L.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant C. C. și pe pârât . ADMINISTRATOR JUDICIAR CASA DE INSOLVENTA TRANSILVANIA, P. REPR. LEGAL, având ca obiect obligație de a face.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 15.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 22.04.2015, pentru data de 29.04.2015 și pentru data de 6.05.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ reclamantul C. C. a chemat în judecată pârâta . administrator judiciar Casa de Insolvență Transilvania, solicitând instanței ca, în baza probelor administrate în cauză, să dispună obligarea acesteia de a încheia contract de vânzare-cumpărare privind imobilul situat în B., .. 15, ., camera 30, în caz de refuz, hotărârea urmând a ține loc de contract de vânzare-cumpărare, să dispună înscrierea în cartea funciară a situației nou create și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a învederat instanței că refuzul pârâtei de a vinde imobilul care face obiectul cauzei este nelegal întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 85/1992 și Decretul-lege nr. 61/1990.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu raportul de expertiză nr._/2015.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:

Pârâta . proprietara imobilului teren și construcție înscris în CF nr._ a localității B., top: 9359/3/2/1/3, Cad: C1 Top: 9359/3/2/1/3, conform extrasului de carte funciară depus la dosar.

La data de 20.04.2011 între pârâta . calitate de proprietar-locator și reclamantul C. C., în calitate de chiriaș-locatar, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 2342, depus la fila 23 a dosarului, având ca obiect camera nr. 30, situată în B., ., ., jud. B..

La data de 20.02.2014 reclamantul a comunicat pârâtei cererea de cumpărare a locuinței închiriate, conform dovezii de primire depuse la fila 22 a dosarului.

Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară nr._/16 februarie 2015, întocmit de expertul tehnic Mizgan P. prețul de vânzare al imobilului situat în B., .. 15, ., camera 30, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/1992 și ale Decretului Lege nr. 61/1990, este de 2500 lei. P. același raport de expertiză expertul tehnic Mizgan P. a stabilit că blocul în care este situată locuința în litigiu a fost construit în anul 1975. Construirea imobilului din fondurile statului a fost stabilită, cu putere de lucru judecat, prin sentințele civile depuse la filele 26-39 ale dosarului.

Conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi.

Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege sus-citat instanța va obliga pârâta să încheie cu reclamantul contract de vânzare-cumpărare privind imobilul situat în B., .. 15, ., camera 30, în caz de refuz, hotărârea urmând a ține loc de contract de vânzare-cumpărare.

Instanța va respinge cererea de înscriere în cartea funciară a situației nou create reținând că imobilul situat în B., .. 15, ., camera 30, nu a fost dezmembrat din imobilul înscris în CF nr._ a localității B., top: 9359/3/2/1/3, Cad: C1 Top: 9359/3/2/1/3.

Constatând culpa procesuală a pârâtei în formularea prezentei cereri, în temeiul art. 453 alin. 1 C.proc.civ, instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamant a sumei de 1320 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv, onorariul expertului tehnic ( 1000 lei), onorariul apărătorului ales ( 300 lei), calculat asupra pretențiilor admise și taxa de timbru achitată pentru petitul 1 al cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de reclamantul C. C., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat C. G., cu sediul în B., .. 64A, ., în contradictoriu cu pârâta . administrator judiciar Casa de Insolvență Transilvania, cu sediul în Cluj-N., I. B. D., nr. 74, ..

Obligă pârâta să încheie cu reclamantul contract de vânzare-cumpărare privind imobilul situat în B., .. 15, ., camera 30, în caz de refuz, hotărârea urmând a ține loc de contract de vânzare-cumpărare.

Respinge cererea de înscriere în cartea funciară a situației nou create.

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1320 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 6.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. E. R. L. E. L.

C.E.R. 2 septembrie 2015, 4 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 4790/2015. Judecătoria BRAŞOV