Pretenţii. Sentința nr. 4682/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 4682/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 4682/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4682

Ședința publică de la: 30.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. D. T.

GREFIER: C. BURGUȘ

Pe rol este soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. DE APARTAMENTE NR. 55 B., cu sediul în B., ., ., . în contradictoriu cu pârâta B. S., cu domiciliul în B., ., ., județul B..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta, președintele asociației, dl. T. Meliton, legitimat cu CI ., nr._, pârâta B. S., legitimată cu CI ., nr._.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reprezentantul legal al reclamantei depune la dosarul cauzei un înscris, denumit „angajament de plată” prin care pârâta B. S. este de acord ca suma restantă să fie achitată în patru tranșe egale în sumă de 550 lei lunar.

La interpelarea instanței B. S. arată că este de acord să achite suma restantă potrivit angajamentului de plată convenit între părți.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 23.09.2014 sub nr._, reclamanta A. DE P. DE APARTAMENTE NR. 55 BRASOV a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S. obligarea acesteia la plata sumei de 899,18 lei – reprezentând cote de contribuție la cheltuielile comune ale asociației și penalități aferente perioadei ianuarie –iulie 2014.

În motivarea cererii, reclamanta arata ca pârâtul, din varii motive, a refuzat să achite cotele de întreținere aferente apartamentului pe care îl deține începând cu luna ianuarie 2014, deși a fost notificată in acest sens.

În drept, au fost invocate disp.art. 50 din Legea 230/2007.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru în temeiul art. 50 alin. 2 din legea nr. 230/2007.

În susținerea acțiunii au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri

Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a recunoscut datoria reclamată, dar arată că în mod obiectiv nu a fost în măsură a-și îndeplini obligațiile față de asociația de proprietari deoarece a rămas fără loc de muncă, fiind, după decesul mamei sale, singurul înteținător al familiei ( tată fără loc de muncă și bunica bolnavă). Părâta a solicitat eșalonarea plății.

În condițiile art. 204 alin. 2 pct. 2 NCPC, reclamanta și-a majorat câtimea obiectului acțiunii în sensul că cuantumul datoriei aferente lunilor ianuarie 2014-februarie 2015 este de 2112,91 lei, din care 1509,52 debit și 603,39 lei penalități de întârziere.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune stabilite și afișate lunar de către reclamanta Asociația de P. De Apartamente nr. 55 B., rezultă că pârâta, a acumulat în perioada ianuarie –iulie 2014 o datorie privind plata cotelor de contribuție 899,18 din, din care 751,56 lei, iar 147,62 lei penalități. Aceste înscrisuri se coroborează și cu atitudinea procesuală a pârâtei, care, legal citată, s-a prezentat la judecarea cauzei și nu a contestat în nici o modalitate pretențiile reclamantei, aceste datori crescând datorită faptului că ulterior promovării cererii de chemare în judecată nu s-au mai făcut plăți nici în contul vechii datorii nici pentru achitarea cotelor de contribuție lunare ce au urmat, cuantumul datoriei aferente lunilor ianuarie 2014-februarie 2015 este de 2112,91 lei, din care 1509,52 debit și 603,39 lei penalități de întârziere.

Potrivit art. 46 alin. 1 din legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. Termenul de plată, stabilit prin dispozițiile art. 49 alin. 2 din același act normativ, este de maximum 20 zile calendaristice, calculat de la data afișării listei de către Asociația de proprietari. De asemenea, art. 50 alin. 1 din același act normativ stabilește că asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

În acest sens, instanța reține că termenul stabilit prin articolul menționat anterior este cu mult depășit, pârâtul neplătindu-și cotele de contribuție la cheltuielile comune de întreținere din luna ianuarie 2014.

Referitor la penalitățile de întârziere solicitate, instanța retine că, in conformitate cu art. 49 al. 1 din Legea 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizai pentru orice suma cu titlu de restanta, afișata pe lista de plata. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 zile care depășește termenul stabilit pentru plata, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

În condițiile disp.art. 438, părțile au înfățișat Tranzacția – numită Angajament de plată încheiată la data de 28.04.2015, solicitând instanței a pronunța o hotărâre care să consfințească această tranzacție.

Instanța a verificat condițiile formale ale actului în discuție, constându-se împrejurarea că prin actul în discuției părțile și-au făcut concesii și renunțări reciproce, dorind să pună capăt litigiului ce formează obiectul judecății acestui dosar.

Totodată instanța reține împrejurarea că aceasta este încheiată în formă scrisă, potrivit art. 2.272 NCC cu raportare la art. 439 NCPC, la încheierea tranzacției părțile, în calitate de profesioniști, au fost reprezentanți în condițiile legii de persoanele împuternicite în acest sens, fiind respectate cerințele art. 2.271 NCC.

Conform art. 2.267 NCC „ Tranzacția este contractul prin care părțile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori transferul unor drepturi de la una la cealaltă”.

Totodată instanța constată că prin actul în discuție părțile au avut în vedere drepturi asupra cărora au fost apte a dispune, nesubzistând interdicțiile vizate de art. 2.268 NCC.

În concluzie, având în vedere disp.art. 2.278 NCC cu raportare la art.438 NCPC instanța urmează dispune în sensul celor ce urmează:

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 438 și urm NCPC instanța ia act de tranzacția încheiată între reclamanta ASOCIAȚIA DE P. DE APARTAMENTE NR. 55 B., cu sediul în B., ., ., . în contradictoriu cu pârâta B. S., cu domiciliul în B., ., ., . care va alcătui dispozitivul prezentei hotărâri în sensul celor ce urmează:

ANGAMENT DE PLATĂ

Subsemnata, B. D. S., domiciliată în B., ., ., . CI ._, făcând parte componentă din asociația de proprietari nr. 55 B. celor stabilite de instanța de judecată în ședința din data de 16.04.2015 menționez următoarele :

De comun acord cu conducerea asociației de proprietari am convenit ca suma de plată restantă 2112,91 lei reprezentând cheltuieli și pentru luna Martie 2015 să fie împărțită în 4 tranșe egale de 550 lei lunar. Diferențele rezultate din cotele de cheltuieli ce revin în aceste 4 luni de grație vor fi achitate în luna imediat următoare ( cheltuieli aferente lunilor Mai, Iunie, Iulie 2015). Sunt conștientă că această perioadă sumele restante rămase sunt supuse penalităților de 0,2% pe zi de întârziere, calculate la zi.

Acest angajament îl voi prezenta și în fața instanței de judecată.

Semnătură Asociația de P. de Apartamente nr. 55 Semnătură pârâtă

n.n. n.n.

Hotărârea poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 30 de zile de la comunicări.

Recursul se va depune la Judecătoria B. .

Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2015

PREȘEDINTE GREFIER

C. D. T. C. BURGUȘ

În concediu –semnează

M. S. –Vicepreședinte

Tehnored. CDT/31.08.2015

4 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4682/2015. Judecătoria BRAŞOV