Ordin de protecţie. Sentința nr. 3707/2015. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3707/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 10-04-2015 în dosarul nr. 3707/2015
ROMANIA
JUDECATORIA BRASOV
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.3707
Ședinta Camerei de consiliu din 10.04.2015
P.- E. B. – judecator
Grefier- L. C.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public
PROCUROR – R. Ș.
Din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria B.
Pentru astăzi, fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond în ședința Camerei de consiliu din data de 09.04.2015, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 10.04.2015.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța a pronunțat sentința de mai jos:
JUDECATORIA
Constată că, prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ la data de 24.03.2015, astfel cum a fost formulată și precizată, reclamanta B. V. – M. a chemat în judecată pe pârâtul B. F., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună emiterea unui nou ordin de protecție prin care să fie luate următoarele măsuri: evacuarea temporară a pârâtului din imobilul cu destinația de locuință a familiei, situată în C., .. 15, ., pe o perioadă de 6 luni, obligarea pârâtului de a păstra o distanță minimă de 100 metri față de reclamantă, precum și față de locuința familiei situată în C., .. 15, ., obligarea pârâtului de a păstra o distanță minimă de 100 metri față de minorii B. F. G., născută la data de 27.12.1997 și B. R. M., născut la data de 14.01.2012, interzicerea pârâtului de a avea orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta și cu minorii și obligarea pârâtului de a urma consiliere psihologică, fără cheltuieli de judecată.
În considerentele cererii, reclamanta arată că, fiind sub ordin de protecție, instituit prin decizia nr. 2/A/07.01.2015 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B., pârâtul a încălcat dispozițiile instanței. La data de 28.02.2015, în spațiu public, în timp ce se afla într-un autovehicul pe care-l conducea, pârâtul a urmărit minorii, care se aflau împreună, rulând cu viteză foarte mică, apoi a mărit viteza, a oprit la o distanță mai mare și le-a cerut copiilor să se apropie pentru a le înmâna alocația și a semna pentru primire.
Apoi, la data de 02.03.2015, în curtea imobilului, fiind la o distanță mai mică de 10 metri, pârâtul i-a solicitat minorei, în timp ce se afla cu ea, să îl urmeze în casă, sub același pretext, de a-i înmâna alocația și de a semna de primire.
Pârâtul a expus la fereastra locuinței un ștreang realizat dintr-o funie, în așa fel încât să fie observat de ea și de copii, generându-le un sentiment de teamă, motiv pentru care a pătruns în imobil împreună cu minora și au văzut că, la mansardă, erau spânzurate mai multe păpuși de grinda principală, iar în dormitorul minorei era pusă o icoană pe pernă.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 217/2003.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii privind emiterea unui nou ordin de protecție ca neîntemeiată arătând că aspectele relatate de reclamantă în cerere nu sunt reale. Nu consumă alcool și nu provoacă scandaluri. Este angajat și este plecat aproape toată săptămâna prin țară cu serviciul.
Împreună cu reclamanta mai dețin un imobil în C., care este închiriat, iar chiria o ridică exclusiv reclamanta. Nu a dorit decât să aibă legături personale cu minorii însă fetița este influențată negativ de către reclamantă.
Reclamanta nu dorește decât să îl evacueze din casă și să-l hărțuiască.
În probațiune, s-au depus la dosar înscrisuri, a fost ascultată minora B. F. G., s-au luat interogatoriu ambelor părți și au fost audiați martorii Țimbaliuc M. și I. A..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Părțile sunt căsătorite și au împreună doi copii minori, și anume: B. F. G., născută la data de 27.12.1997 și B. R. M., născut la data de 14.01.2012. În prezent, soții sunt separați în fapt și minorii locuiesc împreună cu reclamanta într-o locuință proprietatea mamei reclamantei, situată în C., .. 15 .. Pârâtul locuiește în apartamentul nr. 2, locuințele având curte comună.
Astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei nr. 2/A/07.01.2015 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B., împotriva pârâtului B. F. a fost emis un ordin de protecție, la cererea reclamantei B. V. – M., prin care s-au dispus următoarele măsuri, pe o perioadă de 3 luni de la data pronunțării: obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime de 100 metri față de reclamantă și minorii B. F. G., născută la data de 27.12.1997 și B. R. M., născut la data de 14.01.2012, în spații deschise, publice și a unei distanțe minime de 10 metri în curtea comună a părților și obligarea pârâtului de a urma consiliere psihologică de îndată.
Instanța reține că, la data înregistrării prezentei cererii, respectiv la data de 24.03.2015, măsurile de protecție dispuse prin decizia nr. 2/A/07.01.2015 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B. nu expiraseră, reclamanta înțelegând să solicite emiterea unui nou ordin de protecție împotriva pârâtului B. F. prin care să se dispună aceleași măsuri și, în plus, interzicerea pârâtului de a avea orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în alt mod cu ea și cu minorii.
Potrivit art. 33 din Legea nr. 217/2003 „La expirarea duratei măsurilor de protecție, persoana protejată poate solicita un nou ordin de protecție, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecție, viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea i-ar fi puse în pericol”.
Din declarația martorelor Țimbaliuc M. și I. A., propuse de ambele părți, reiese că, după emiterea ordinului de protecție dispus prin decizia nr. 2/A/07.01.2015 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B., respectiv după data de 07.01.2015 și până în prezent, pârâtul a urmărit minorii pe stradă și s-a apropiat de ei la mai puțin de 100 de metri, sub pretextul că dorește să-i înmâneze fetiței alocația și că aceasta trebuie să semneze. Același comportament l-a avut pârâtul și în curtea comună când a încercat să se apropie de fetiță sub același pretext.
Martora Țimbaliuc M., care este mama reclamantei, a relatat că, la data de 26.02.2015, s-a deplasat împreună cu reclamanta în locuința părților situată în C., .. 15, ., și a văzut că, de grinda din tavan, erau atârnate trei păpuși.
Aceeași martoră a mai relatat că, la data de 03.03.2015, a văzut expus la fereastra locuinței părților un laț realizat dintr-o funie. Apoi, tot în cursul lunii martie, pârâtul a acoperit geamul de la garajul ei cu o placă de lemn pentru a obtura vederea în curte, iar pe acea placă a scris cuvinte obscene. Aceste aspecte au fost confirmate și de martora I. A., propusă de pârât, care a relatat că a văzut personal lațul lipit de geam și placa de lemn, fiind-i arătate de martoră.
Martora Țimbaliuc M. a mai relatat că doar reclamanta, copiii și pârâtul au cheie de la locuință, iar ulterior, pârâtul a schimbat încuietoarea de la locuința părților și a pus lacăt la ușa de intrare în beci.
A mai relatat martora că fetița este atât de speriată încât are coșmaruri noaptea și se trezește din somn.
Cu ocazia ascultării minorei în Camera de consiliu, instanța a constatat că aceasta manifestă o stare de temere generată de comportamentul tatălui său și de ce anume se poate întâmpla cu acesta, cu atât mai mult cu cât, acesta a încercat să se sinucidă, iar în prezent îi trimite mesaje amenințătoare care o sperie, o urmărește pe stradă și încearcă să se apropie de ea și să o intimideze.
Aspectele relatate de ambele martore și de minoră se coroborează și cu fotografiile depuse la dosarul cauzei.
Deși pârâtul a arătat la interogatoriu că a urmat consiliere psihologică așa cum a fost obligat de instanța de judecată, nu a făcut nicio dovadă în acest sens.
În drept, conform dispozițiilor art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței, ca în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să dispună, una sau mai multe măsuri cu caracter provizoriu, respectiv obligații sau interdicții astfel cum acestea sunt enumerate la lit. a-h din alin. 1 al art. 23.
De asemenea, potrivit art. 33 din Legea nr. 217/2003 „La expirarea duratei măsurilor de protecție, persoana protejată poate solicita un nou ordin de protecție, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecție, viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea i-ar fi puse în pericol”.
În speță, instanța reține că, prin comportamentul pârâtului descris anterior, există indicii că, în lipsa măsurilor de protecție, viața, integritatea fizică și psihică și libertatea reclamantei, precum și integritatea fizică și psihică a celor doi minori sunt puse în pericol.
Legea nr. 217/2003, republicată, prevede posibilitatea luării măsurilor respective pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, iar potrivit art. 5 lit. b), în sensul Legii nr. 217/2003, prin membru de familie se înțeleg și „soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție”.
Relațiile între toți membrii de familie trebuie să se bazeze pe prietenie, afecțiune și întrajutorare morală și materială a membrilor de familie. Sigur că, în orice familie, pot apărea momente de tensiune și neînțelegeri însă, pentru rezolvarea problemelor apărute, acțiunile sau inacțiunile fiecărui membru de familie nu trebuie manifestate astfel încât să provoace ori să cauzeze suferințe fizice, psihice sau emoționale.
Art. 3 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 prevede că există violență în familie atunci când un membru de familie exercită împotriva altui membu al aceleiași familii, orice acțiune sau inacțiune intenționată, manifestată fizic sau verbal, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv dacă amenință cu asemenea acte, constrânge, sau privează în mod arbitrar de libertate.
Conform art. 4 din Legea nr. 217/2003, violența în familie poate îmbrăca forma violenței verbale ce se manifestă prin folosirea unui limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare. De asemenea, aceasta se poate manifesta prin violență psihologică în sensul provocării de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor, amenințări verbale, acte de gelozie, etc. Violența în familie se mai poate manifesta prin violență fizică chiar și în cele mai ușoare forme.
În speță, față de întreg probatoriul administrat, instanța apreciază că, după emiterea ordinului de protecție, pârâtul a continuat să manifeste violență psihologică asupra soției sale și asupra copiilor săi minori, astfel cum au arătat atât martorele audiate în cauză cât și minora.
Este evident faptul că între părți există încă o relație tensionată cauzată de neînțelegerile în legătură cu situația juridică a locuinței și legăturile părintești dintre tată și copii, însă nu se justifică un astfel de comportament din partea pârâtului. Faptul că pârâtul dorește să mențină relații părintești cu copiii săi nu justifică comportamentul violent pe care l-a avut după emiterea ordinului de protecție. Și mai grav este faptul că minora este puternic afectată de comportamentul pârâtului descris anterior cât și prin aducerea în discuție a suicidului. De altfel, așa cum reiese și din considerentele deciziei nr. 2/A/07.01.2015 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B., după conflictul din 02.11.2014, pârâtul s-a aflat într-o stare psihică precară, având intenții de suicid, iar în prezent, din cauza faptului că nu a urmat consiliere psihologică, există posibilitatea acumulării de către pârât a unor tensiuni agresive fără nici un mecanism pozitiv de control și tendințe de descărcare exhibiționistă a emoțiilor, ceea ce s-a și întâmplat de altfel, conform celor relatate de martore și minoră.
Prin acest comportament, pârâtul a creat reclamantei și minorei stări de tensiune și de suferință psihică. Asupra fetiței minore a manifestat în continuare violență psihologică prin faptul că aceasta a fost nevoită să asiste la toate manifestările pârâtului, cu toate că, în calitate de părinte, ar fi trebuit să-și dea seama că relația conflictuală dintre părinți și tensiunea creată se pot răsfrânge asupra copiilor și îi pot afecta din punct de vedere psihologic și comportamental.
Acest comportament violent al pârâtului este de natură să pună în pericol dezvoltarea psihică și fizică a copiilor minori și sănătatea reclamantei. De altfel, comportamentul pârâtului a afectat deja, din punct de vedere psihic, pe fetița minoră, acestea manifestând teamă, tristețe și anxietate.
Comportamentul violent al pârâtului este incompatibil cu ordinea și cu morala familială și este de natură să pună în pericol integritatea psihică a copiilor și sănătatea reclamantei. În speță, între părți există neînțelegeri în legătură cu situația juridică a locuinței și în privința modalității de menținere a legăturilor părintești dintre copii și tată, iar atmosfera tensionată existentă între ei este de natură să pună în pericol dezvoltarea psihică și fizică a copiilor minori și a reclamantei. În acest caz, asemenea acte antisociale trebuie sancționate cu promptitudine și cu fermitate în vederea restabilirii raporturilor normale, a reeducării celui vinovat și a prevenirii unor manifestări similare.
Măsura evacuării temporare a pârâtului se justifică prin apărarea dreptului reclamantei și al copiilor minori de a beneficia de integritate psihică și fizică și de un climat familial sănătos. De altfel, este în interesul întregii familii ca foștii soți să fie separați temporar, astfel încât tensiunea existentă în relațiile dintre ei să fie întreruptă. În felul acesta se evită adâncirea neînțelegerilor și se poate ajunge chiar la reluarea vieții normale de familie. Măsura este justificată, chiar dacă părțile mai dețin în proprietate un alt imobil. Astfel, reclamanta nu poate locui în acel imobil întrucât este închiriat, iar în pe de altă parte, reclamanta nu a părăsit de bună voie locuința conjugală ci a fost nevoită să se mute din cauza comportamentului pârâtului, situație în care reclamanta împreună cu minorii nu pot fi obligați să locuiască într-o altă locuință și să schimbe mediul în care au locuit în mod statornic. Pe de altă parte, soții locuiesc foarte aproapte unul de celălalt, locuințele având curte comună, ceea ce a permis pârâtului să exercite cu ușurință acte de violență psihologică asupra reclamantei și minorilor și să se apropie de aceștia, cu toate că a fost obligat să păstreze o distanță minimă de 10 metri în curtea comună.
Potrivit art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 217/2003, evacuarea temporară a agresorului poate avea loc indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate asupra locuinței, întrucât rațiunea unei asemenea măsuri se justifică pentru prevenirea și combaterea violenței în familie și se impune în scopul înlăturării stării de pericol în care se află atât reclamanta cât și copii minori ai acestora. Măsura fiind provizorie nu se neagă dreptul de proprietate al agresorului.
Potrivit art. 26 alin. 1 lit. d din Legea nr. 217/2003, pârâtul poate fi obligat la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate.
Măsura păstrării unei distanțe minime de 100 metri față de reclamantă și față de minori, precum și față de locuința familiei situată în C., .. 15, . se justifică în primul rând, prin necesitatea apărării interesului superior al minorilor, a vieții și sănătății acestora, apoi prin apărarea dreptului reclamantei de a beneficia de integritate psihică și fizică și de un climat familial sănătos. De altfel, este în interesul atât al părinților cât și a copiilor ca aceștia să păstreze o anumită distanță, astfel încât tensiunea existentă în relațiile dintre ei să fie întreruptă. În felul acesta se evită adâncirea neînțelegerilor și se poate ajunge chiar la reluarea vieții normale de familie. Măsura fiind provizorie nu se neagă dreptul pârâtului de a menține legături personale cu copiii săi.
Pentru aceleași motive și, ținând seama de interesul superior al minorilor și pentru protecția acestora cât și față de faptul că există posibilitatea ca pârâtul să ia contact, în mod fizic, atât cu reclamanta cât și cu minorii și să exercite aceeași formă de violență sau să agraveze situația conflictuală, instanța va interzice pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta și cu minorii.
De asemenea, pentru înlăturarea stării de pericol în care se află reclamanta și minorii și față de starea psihică precară în care se află pârâtul, se impune ca acesta să urmeze consiliere psihologică.
În consecință, având în vedere considerentele de fapt și de drept mai sus expuse instanța va admite cererile reclamantei și va dispune evacuarea temporară a pârâtului din imobilul cu destinația de locuință a familiei, situată in C., .. 15, ., obligarea pârâtului de a păstra o distanță minimă de 100 metri față de reclamantă, precum și față de locuința familiei situată în C., .. 15, ., obligarea pârâtului de a păstra o distanță minimă de 100 metri față de minorii B. F. G., născută la data de 27.12.1997 și B. R. M., născut la data de 14.01.2012, interzicerea pârâtului de a avea orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta și cu minorii și obligarea pârâtului de a urma consiliere psihologică.
Având în vedere faptul că s-a făcut dovada existenței mai multor incidente în care pârâtul a exercitat violențe psihologice asupra reclamantei și minorilor existând astfel indicii că, în lipsa măsurilor de protecție, viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea reclamantei și a minorilor le-ar fi puse în pericol, potrivit art. 24 din Legea nr. 217/2003, instanța va dispune ca măsurile ce urmează a fi dispuse prin ordinul de protecție, să fie luate pe o perioadă de 4 luni.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată potrivit principiului disponibilității.
În baza art. 82 din Legea nr. 51/1995 și art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. m) din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R., în vigoare începând cu data de 01.12.2008, instanța va stabili suma de 50 lei cu titlu de onorariu cuvenit avocatului Pașalică G., care a acordat asistență juridică pârâtului, conform art. 27 alin. 4 din Legea nr. 217/2003, onorariu ce se va achita din fondurile Ministerului Justiției.
În temeiul dispozițiilor art. II din Legea nr. 25/2012, văzând că asistența juridică a persoanei împotriva căreia se emite ordinul de protecție este obligatorie, iar nu dispusă în temeiul O.U.G. nr. 51/2008, instanța reține că suma de bani reprezentând onorariu avocat pentru acordarea asistenței juridice în baza art. 27 alin. 4 din Legea nr. 217/2003, urmează regimul juridic stabilit de dispozițiile Codului de procedură penală, astfel că în temeiul art. 274 alin. 1 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și față de admiterea cererii reclamantei privind emiterea ordinului de protecție, cheltuielile judiciare avansate de Stat cu titlu de onorariu cuvenit avocatului care a acordat asistență juridică pârâtului, rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind emiterea unui nou ordin de protecție formulată și precizată de reclamanta B. V. – M., cu domiciliul procesual ales în C., ., jud. B. contradictoriu cu pârâtul B. F., dom. în C., .. 15, ., și în consecință:
Dispune evacuarea temporară a pârâtului din imobilul cu destinația de locuință a familiei, situată in C., .. 15, ., pe o perioadă de 4 luni, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.
Obligă pârâtul să păstreze o distanță minimă de 100 metri față de reclamantă, precum și față de locuința familiei situată în C., .. 15, ., pe o perioadă de 4 luni, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.
Obligă pârâtul să păstreze o distanță minimă de 100 metri față de minorii B. F. G., născută la data de 27.12.1997 și B. R. M., născut la data de 14.01.2012, pe o perioadă de 4 luni, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.
Interzice pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta și cu minorii pe o perioadă de 4 luni, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.
Obligă pârâtul să urmeze consiliere psihologică pe o perioadă de 4 luni, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.
Fără cheltuieli de judecată.
Stabilește suma de 50 lei cu titlu de onorariu cuvenit avocatului Pașalică G., care a acordat asistență juridică pârâtului, onorariu ce se va achita din fondurile Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare avansate de Stat cu titlu de onorariu cuvenit avocatului Pașalică G., care a acordat asistență juridică pârâtului, rămân în sarcina acestuia.
Executorie.
Cu drept de apel in termen de 3 zile de la pronunțare, care se va depune la Judecătoria B..
Prezenta hotărâre se va comunica de îndată Poliției mun. C..
Pronunțată în ședință publică, azi 10.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
E. B. L. C.
Red. E.B./15.04.2015
Dact. L.C./15.04.2015
Ex.6
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria BRAŞOV | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1142/2015. Judecătoria BRAŞOV → |
|---|
