Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5461/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 5461/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 5461/2015

ROMANIA

JUDECATORIA BRASOV

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.5461

Sedinta publica din data de 21.05.2015

P. –A. G.– judecator

GREFIER – L. C.

Pe rol fiind solutionarea cauzei civile avand ca obiect “ordonanță președințială” formulată de reclamanta B. C. M. în contradictoriu cu pârâtul B. A..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă av.Ț. Vriginia L. pentru reclamantă, fiind lipsă pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei dupa care:

Se constată depuse la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, din partea pârâtului o notă de ședință și înscrisuri.

Instanța pune în discuție competența instanței potrivit prevederilor art 131 din NCPrCiv.

Av.Ț. V. L. pentru reclamantă, având cuvântul, arată că Judecătoria B. este competentă cu soluționarea cererii, atât material cât și teritorial.

Instanța, procedând la verificarea competenței sale, în temeiul art 131 alin 1 c.pr.civ, reține că este legal investită fiind competentă general, material și teritorial să judece prezenta cerere în baza art.997 c.pr.civ.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul pe fond.

Av.Ț. V. L. pentru reclamantă, având cuvântul, solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, fără cheltuieli de judecată.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECATORIA

Constată că, prin cererea de ordonanță președințială înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta B. C. – M. a chemat în judecată pe pârâtul B. A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună, pe calea ordonanței președințiale, obligarea pârâtului să își dea acordul pentru deplasarea în Italia a minorei B. Alexia, născută la data de 31.07.2006, însoțită de mamă, în perioada vacanței de vară, respectiv 15.06.2015 – 15.07.2015, iar în caz de refuz, hotărârea să țină loc de acord al pârâtului, fără cheltuieli de judecată.

În considerentele cererii, reclamanta arată că a divorțat de pârât prin Certificatul de divorț eliberat la data de 15.05.2014, iar prin convenția încheiată cu pârâtul au convenit ca autoritatea părintească asupra minorei B. Alexia, născută la data de 31.07.2006 să se exercite în comun și locuința minorei să fie la domiciliul mamei.

Deși pârâtul a fost de acord cu deplasarea minorei în străinătate, refuză să-i comunice declarația necesară într-un termen rezonabil, existând astfel riscul de a nu putea efectua vacanța în străinătate.

In drept, s-au invocat dispozițiile art. 966 Cod proc.civ. și art. 486 Cod civil.

Cererea a fost legal timbrată.

Deși a fost legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță, nu a depus la dosar întâmpinare și nici nu a propus probe în apărare.

În probațiune, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :

Părțile au divorțat prin Certificatul de divorț eliberat la data de 15.05.2014, iar prin convenția încheiată au convenit ca autoritatea părintească asupra minorei B. Alexia, născută la data de 31.07.2006 să se exercite în comun și locuința minorei să fie la domiciliul mamei.

Prin cererea de ordonanță președințială, reclamanta solicită obligarea pârâtului să își dea acordul pentru deplasarea în Italia a minorei B. Alexia, născută la data de 31.07.2006, însoțită de mamă, în perioada vacanței de vară, respectiv 15.06.2015 – 15.07.2015.

La data de 15.05.2015, pârâtul a depus la dosar o declarație autentificată de B.I.N. I. M. – N., sub nr. 887/07.05.2015 prin care și-a exprimat acordul pentru deplasarea în străinătate a minorei B. Alexia, născută la data de 31.07.2006, respectiv pentru efectuarea mai multor călătorii în Turcia, Cipru, G., Italia, precum și în oricare altă țară din Europa, în perioada 11.05.2015 – 31.05.2016, însoțită de mam,.

În consecință, având în vedere că pârâtul și-a exprimat acordul pentru deplasarea în străinătate a minorei B. Alexia, născută la data de 31.07.2006, însoțită de mamă, în perioada solicitată, instanta reține că cererea de ordonanță președințială a rămas fără obiect și urmează a fi respinsă.

Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată potrivit principiului disponibilității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta B. C. – M., cu dom. procesual ales în B., bld. 15 Noiembrie nr. 50B, . cu pârâtul B. A., dom. în S., bld. G. M. nr. 108, jud. B..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare, care se ve depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi 21.05.2015.

PRESEDINTEGREFIER

E. B. L. C.

Red. E.B./25.05.2015

Dact. L.C./ 25.05.2015

Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5461/2015. Judecătoria BRAŞOV