Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 6333/2015. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6333/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 6333/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6333
Ședința publică din 12.06.2015
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE- A. G.– judecător
GREFIER – A. H.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea in cauza civila de fata, rămasă în pronunțare in ședința publică din data de 31.03.2015, conform celor consemnate in încheierea de ședință din acea zi, care face parte integranta din prezenta sentință, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 14.04.2015, 28.04.2015, 12.05.2015, 19.05.2015, 26.05.2015, 09.06.2015 și pentru data de 12.06.2015.
Instanța deliberând a pronunțat sentința de mai jos.
INSTANȚA,
Deliberând, constată următoarele:
În cauza înregistrată sub nr._ din 25 octombrie 2013, prin disjungerea din dosarul nr._, pârâtul P. C., în contradictoriu cu reclamanta P. R.-O. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se dispună încetarea regimului matrimonial, să se constate că în timpul căsătoriei părțile au dobândit doar datorii și să fie obligată reclamanta să îi plătească suma de 102.515,5 lei reprezentând jumătate din creditele de 205.030,94 lei contractate în timpul căsătoriei pentru nevoile casnice, cu dobândă legală până la plata efectivă.
În motivare pârâtul a inserat într-un tabel informații privind cinci contracte de credit, respectiv contractul de leasing financiar nr._ din 17 aprilie 2007 încheiat cu NBG Leasing IFN SA pentru un apartament, contractul de leasing financiar nr._ din 27 martie 2008 încheiat cu NBG Leasing IFN SA pentru un laptop Toshiba, contractul de leasing financiar nr._ din 27 martie 2008 încheiat cu NBG Leasing IFN SA pentru un laptop Toshiba, contractul de credit nr._ din 9 octombrie 2007 încheiat cu Citibank Europe și linia de credit contractată la ING Bank, și a arătat că reclamanta a fost de acord cu încheierea lor, că banii au fost folosiți în interesul căsătoriei și că el este cel care a achitat mare parte din rate.
În drept a invocat art. 979 din Codul civil.
În dovedirea cererii pârâtul a depus la dosar, în copie, acte.
Reclamanta P. R.-O., prin avocat A. A., a formulat întâmpinare la cererea reconvențională (fila 86) prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii.
În motivare reclamanta a arătat,
1. în legătură cu contractul de leasing financiar nr._ din 17 aprilie 2007 încheiat cu NBG Leasing IFN SA pentru apartamentul situat în B., ., . său, O. G., a retras dintr-un cont bancar în data de 13 aprilie 2007 suma de 25.000 EUR, din care i-a dat pârâtului 20.000 EUR, din care acesta a achitat suma de 17.000 EUR cu titlu de avans vânzătorului, anterior încheierii contractului de leasing, și 2.156 lei onorariul notarial, că înscrisul prin care vânzătorul recunoaște că a primit suma de 17.000 EUR se află în posesia pârâtului însă deține o copie a acestui înscris, că a avut o contribuție superioară la plata ratelor întrucât în perioada 2010-2012 pârâtul nu a avut loc de muncă, că în anul 2012, întrucât era singura întreținătoare a familiei și nu mai putea achita ratele, a hotărât împreună cu pârâtul să cesioneze contractul către fratele pârâtului, că în contractul de cesiune se menționează că toate pretențiile existente între cedentul P. C. și cesionarul P. A.-B. au fost stinse anterior printr-o înțelegere separată, că nu a primit vreo sumă de bani pentru avans și ratele achitate în timpul căsătoriei și că pentru ratele achitate, pârâtul trebuie să se îndrepte împotriva fratelui său,
2. în legătură cu contractul de leasing financiar nr._ din 27 martie 2008 încheiat cu NBG Leasing IFN SA pentru un laptop Toshiba că, deși pârâtul a arătat în acțiune că nu solicită valoarea acestui laptop, în calculul final al pretențiilor se regăsește și valoarea lui, și că acest laptop i-a fost făcut cadou de către pârât,
3. în legătură cu contractul de leasing financiar nr._ din 27 martie 2008 încheiat cu NBG Leasing IFN SA pentru un laptop Toshiba că, deși împrumutul a fost încheiat de către pârât, ratele au fost achitate de sora reclamantei, O. M.-OLGUȚA,
4. în legătură cu contractul de credit nr._ din 9 octombrie 2007 încheiat cu Citibank Europe, că suma împrumutată în anul 2007, de 25.000 lei, a fost folosită pentru a face îmbunătățiri la apartamentul ce a făcut obiectul contractului de leasing, pe care pârâtul l-a cesionat către fratele său, astfel că apărările formulate în legătură cu contractul de leasing sunt valabile și pentru acest contract de credit, că în anul 2009 împrumutul a fost suplimentat cu 30.000 lei, pe care pârâtul i-a folosit pentru a achita 15.000 lei impozit și 5.000 lei contribuții la CAS pe care le datora în calitate de PFA, și că, întrucât o parte din veniturile realizate de pârât ca PFA au fost folosite de părți pentru petrecerea a două concedii, este de acord să îi achite pârâtului 200 lei lunar din rată, începând cu luna următoare redactării întâmpinării, respectiv septembrie 2013, iar
5. în legătură cu linia de credit contractată la ING Bank, că nu cunoaște destinația sumei împrumutate, în condițiile în care în timpul căsătoriei a locuit împreună cu copilul în B. iar pârâtul a locuit în București și nu a informat-o despre acest împrumut, cu consecința că aceasta nu este datorie comună.
În dovedirea susținerilor sale reclamanta a depus la dosar, în copie, acte.
Reclamanta P. R.-O., prin avocat A. A., a formulat o precizare a întâmpinării (fila 94, vol. 1) în care a arătat că este de acord să îi achite pârâtului suma de 200 lei lunar din septembrie 2013 până în octombrie 2016, în total 7.600 lei.
Pârâtul P. C. a formulat răspuns la întâmpinare (fila 95, vol. 1) prin care a arătat că în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 650 din 17 aprilie 2007, prin care a fost achiziționat apartamentul, nu se face mențiunea că tatăl reclamantei ar fi achitat vreo sumă de bani, că înscrisul semnat de vânzătorul M. E. privește persoane străine de proces, respectiv vânzătorul M. E. și tatăl reclamantei, că prin contractul de leasing nu a dobândit proprietatea ci doar folosința temporară a apartamentului, că laptopul dobândit prin contractul de leasing nr._ din 27 martie 2008 a fost un cadou al său pentru reclamantă, că nu este adevărat că ratele pentru cel de-al doilea contract de leasing pentru laptop ar fi fost achitate de sora reclamantei, că în timpul căsătoriei a obținut venituri mult mai mari decât reclamanta și că o parte din suplimentul de credit din 2009 l-a folosit pentru achitarea impozitului și a contribuției la CAS pe care le datora în calitate de PFA, așa cum a arătat reclamanta.
În drept a invocat art. 32 lit. a și art. 35 din Codul familiei și art. 339, art. 351 și art. 357 din Codul civil.
În dovedirea susținerilor sale pârâtul a depus la dosar, în copie, acte.
Pârâtul P. C. a formulat o precizare a cererii reconvenționale în care a arătat că suma pe care o solicită de la reclamantă este de 100.836,66 lei (fila 188, vol. 1).
Reclamanta P. R.-O., prin avocat A. A., a formulat o completare a întâmpinării (fila 196, vol. 1) prin care a arătat că tatăl său a obținut suma de 20.000 EUR, din care i-a dat pârâtului 17.000 EUR la încheierea contractului de leasing pentru apartament, din vânzarea unui imobil pe care îl dobândise cu titlu de moștenire, că nu a participat la încheierea acestui contract de leasing și că a fost surprinsă când a aflat că în contractul autentic nu s-a trecut întreaga sumă convenită de părți ca preț al apartamentului.
În dovedirea susținerilor sale reclamanta a depus la dosar, în copie, acte.
Prin încheierea din camera de consiliu din 25 noiembrie 2013 s-a dispus eșalonarea taxei judiciare de timbru de 3.661,33 lei datorată de pârât în patru rate a câte 915,33 lei, pe care pârâtul le-a achitat potrivit dovezilor de la dosar (filele 5, 45, 51 și 61, vol. 2).
La termenul de judecată din 28 ianuarie 2014 pârâtul a precizat că a avut o contribuție de 75% la îndeplinirea obligațiilor comune, iar reclamanta a precizat că părțile au avut o contribuție egală.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Reclamanta s-a căsătorit cu pârâtul la 13 iulie 2002, iar căsătoria s-a desfăcut prin sentința civilă nr._ din 30 septembrie 2013 a Judecătoriei B., prin care s-a dispus și ca reclamanta să își reia numele purtat anterior căsătoriei, acela de O. (fila 186, vol. 1).
Prin cererea reconvențională ce face obiectul prezentei cauze pârâtul a solicitat constatarea faptului că în timpul căsătoriei cu reclamanta a dobândit doar datorii și obligarea reclamantei să îi plătească jumătate din creditele contractate, cu motivarea că aceasta a fost de acord cu contractarea creditelor, că banii au fost folosiți în interesul căsătoriei și că el este cel care a achitat mare parte din rate, iar prin întâmpinare reclamanta a arătat, în esență, că sumele de bani împrumutate de pârât nu au fost folosite pentru acoperirea cheltuielilor comune precum și că, în condițiile în care în timpul căsătoriei pârâtul a fost cel care a achitat costul celor două concedii pe care părțile le-au petrecut împreună, este de acord să îi plătească suma de 7.600 lei.
Analizând cele cinci contracte de credit invocate de pârât în susținerea pretențiilor sale instanța reține următoarele.
1. În legătură cu contractul de leasing financiar nr._ din 17 aprilie 2007 încheiat cu NBG Leasing IFN SA pentru apartamentul situat în B., ., . că din actele de la dosar rezultă că acest contract s-a încheiat în calitate de utilizator doar de pârât (fila 48, vol. 1), că în anul 2012 pârâtul a cesionat contractul, cu acordul finanțatorului, către numitul P. A. B., și că în art. 4 alin. 2 din actul de cesiune se menționează că pretențiile reciproce dintre utilizatorul-cesionar și utilizatorul-cedent au fost stinse printr-o înțelegere separată (fila 62, vol. 1).
În consecință, instanța reține că pentru sumele achitate finanțatorului pe parcursul derulării contractului și până la data cesiunii pârâtul trebuie să se îndrepte, în temeiul contractului de cesiune, împotriva cesionarului iar nu împotriva reclamantei, în al cărei patrimoniu nu a intrat nicio valoare în temeiul acestui contract.
2. În legătură cu contractul de leasing financiar nr._ din 27 martie 2008 încheiat cu NBG Leasing IFN SA pentru un laptop Toshiba instanța reține că din actele de la dosar rezultă că acest contract a fost încheiat de pârât în calitate de beneficiar și de reclamanta în calitate de fidejusor pentru suma de 654,6 EUR (fila 72, vol. 1), și că la data de 26 aprilie 2010, după achitarea ultimei rate de leasing, pârâtul a dobândit proprietatea laptopului (fila 80, vol. 1). În fine, deși în cererea reconvențională a arătat că nu are nicio pretenție în legătură cu acest contract, din tabelul anexat acțiunii rezultă că pârâtul a inclus și suma achitată în contul lui în suma totală de 205.030,94 lei (fila 7, vol. 1), din care de la reclamantă pretinde jumătate, respectiv 102.515,5 lei, însă, după ce prin întâmpinare reclamanta a arătat că pârâtul i-a făcut cadou acest laptop, în răspunsul la întâmpinare pârâtul a confirmat acest lucru.
3. În legătură cu contractul de leasing financiar nr._ din 27 martie 2008 încheiat cu NBG Leasing IFN SA pentru un laptop Toshiba instanța reține că din actele de la dosar rezultă că acest contract a fost încheiat de pârât în calitate de beneficiar și de reclamantă în calitate de fidejusor pentru suma de 654,6 EUR (fila 63, vol. 1), și că la data de 26 aprilie 2010, după achitarea ultimei rate de leasing, pârâtul a dobândit proprietatea laptopului (fila 71, vol. 1). În fine, prin întâmpinare reclamanta a arătat că, deși contractul a fost încheiat de pârât, ratele au fost achitate de sora sa, O. M.-OLGUȚA.
În legătură aceste două din urmă convenții de leasing instanța reține că, în condițiile în care contractele au fost încheiate doar de către pârât, pentru ca sumele achitate de pârât în contul lor să fie considerate datorii comune ale pârâtului și ale reclamantei ar fi fost necesar ca pârâtul să dovedească, în temeiul art. 32 din Codul familiei – aplicabil în cauză întrucât contractele de leasing au fost încheiate anterior intrării în vigoare a noului cod civil –, că au fost cheltuite pentru acoperirea cheltuielilor comune, ceea ce în speță ar însemna că cele două laptopuri au devenit bunuri comune ale părților.
Or, în condițiile în care prin cererea reconvențională pârâtul a arătat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei doar datorii nu și bunuri, instanța reține că sumele achitate în temeiul acestor două contracte nu sunt datorii comune.
4. În legătură cu linia de credit contractată la ING instanța reține că pârâtul nu a depus la dosar contractul de credit ci doar condițiile generale de creditare, din care nu se poate stabili suma împrumutată dar se observă că poartă doar semnătura pârâtului (filele 43-46, vol. 1), precum și că din actele depuse de pârât rezultă și faptul că în anul 2012 acesta avea restanțe de 17.514,06 lei (fila 41, vol. 1), și că în anul 2013 acest debit restant a fost cesionat de către creditoare către EOS Investment RO GmbH (fila 40, vol. 1).
În condițiile în care și acest contract de credit a fost încheiat doar de pârât instanța reține că, pentru ca sumele pe care le datorează să fie considerate datorii comune ale soților, pârâtul ar fi trebuit să dovedească, în temeiul art. 32 din Codul familiei, că banii împrumutați au fost folosiți în interesul căsătoriei, însă pârâtul, deși a susținut acest lucru în cererea reconvențională, nu l-a dovedit în niciun fel.
5. În fine, în legătură cu contractul de credit nr._ din 9 octombrie 2007 încheiat cu Citibank Europe instanța reține că și acest contract a fost încheiat doar de către pârât, care în anul 2007 a împrumutat suma de 27.500 lei (fila 32, vol. 1) iar în anul 2009 a beneficiat de o suplimentare a creditului cu consecința că suma de plată a ajuns la 53.152,73 lei (fila 21, vol. 1), precum și că, potrivit graficului de rambursare, ultima rată este scadentă în luna octombrie 2016 (fila 17, vol. 1). Prin cererea reconvențională pârâtul a arătat că a cheltuit aceste sume în interesul căsătoriei iar prin întâmpinare reclamanta a arătat că suma împrumutată în anul 2007 a fost folosită de părți pentru amenajarea apartamentului ce a făcut obiectul contractului de leasing, pe care pârâtul l-a cesionat către fratele său, astfel că apărările pe care le-a formulat în legătură cu contractul de leasing sunt valabile și pentru acest contract de credit, că suma împrumutată suplimentar în anul 2009, de 30.000 lei, a fost folosită de pârât pentru a achita datoriile pe care le acumulase în calitate de PFA, respectiv 15.000 lei impozit și 5.000 lei contribuții la CAS precum și că, întrucât din veniturile pe care le-a realizat ca PFA pârâtul a achitat costul a două concedii pe care părțile le-au petrecut împreună, este de acord să îi achite pârâtului suma de 200 lei lunar din rata datorată, începând luna septembrie 2013, iar ulterior a precizat că este de acord să îi achite pârâtului suma de 200 lei lunar din luna septembrie 2013 până în luna octombrie 2016, în total 7.600 lei.
Instanța reține că, în condițiile în care și acest contract de credit a fost încheiat doar de către pârât, pentru a obține obligarea reclamantei să contribuie la plata ratelor pârâtul ar fi trebuit să dovedească faptul că sumele împrumutate au fost utilizate pentru acoperirea nevoilor căsătoriei precum și că pârâtul nu a făcut această dovadă.
În condițiile în care însă reclamanta a arătat că este de acord să contribuie la achitarea ratelor la acest credit cu suma de 200 lei lunar din luna septembrie 2013 până în luna octombrie 2016, în total 7.600 lei, instanța va admite în parte cererea reconvențională și o va obliga pe reclamantă la plata acestei sume.
Întrucât și-a însuși în totalitate apărările reclamantei și a admis cererea reconvențională doar în măsura recunoașterii acesteia, în temeiul art. 453 alin. 2 din codul de procedură civilă instanța va compensa cheltuielile de judecată făcute de părți, fără plata vreunei diferențe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul P. C., domiciliat în B., Piața Teatrului 8, ., în contradictoriu cu reclamanta O. R.-O., domiciliată în B., .. 4, ., jud. B., și în consecință
Obligă reclamanta să îi achite pârâtului suma de 200 lei lunar pentru lunile septembrie 2013 - octombrie 2016, în total 7.600 lei.
Compensează cheltuielile de judecată făcute de părți, fără plata vreunei diferențe.
Cu drept de apel, ce se va introduce la Judecătoria B., în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 iunie 2015.
Președinte, Grefier,
A. G. A. H.
Red. G.A./15.06.2015
Dact. A.H./15.06.2015
Ex. 4
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 6287/2015.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 7322/2015. Judecătoria BRAŞOV → |
|---|
