Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5890/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 5890/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 10642/197/2015

ROMANIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.5890

Ședința publică din data de 02.06.2015

PREȘEDINTE - M. L.- judecător

GREFIER – M. T.

Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect “ordonanță președințială” formulata de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul M. B. prin PRIMAR.

La apelul nominal facut in sedinta publica, se constata lipsa partilor.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ( incheiere care face corp comun cu prezenta sentință), dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 raportat la art. 998 alin. 4 teza întâi din Noul Cod de Procedură civilă a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 02.06.2015.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.05.2015, sub nr._ reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul M. B. prin PRIMAR a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună printr-o ordonanță dată fără citarea pârâtei, fără somație sau trecerea unui termen, obligarea pârâtului la reluarea iluminatului public pe . Noi, din B..

Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a menționat că are calitatea de proprietar tabular al imobilelor de la nr. Administrativ nr. 4,6,8 și 39 constituit dintr-un ansamblu de locuințe și că pârâtul, în virtutea dreptului de administarre a domeniului public a prestat către cetățenii din zonă servicii de iluminat stardal nocturn, dezăpezire, curățenie, etc, însă, din luna februarie 2015 a sistat fără otiv iluminatul public ceea ce crează pentru locuitorii din zonă un pericol iminent.

A concluzionat reclamanta că sistarea de către pârâtă a iluminatului public este în sine un abuz și că urgența în cauză este determinată de pericolul pentru siguranța locuitorilor din zonă.

În drept, reclamanții au invocat prevederișle art. 996 și urm. Ncpc.

În dovedirea cererii, a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri.

Pârâta a formulat în cauză întâmpinare la data de 28.05.2015 prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.

Cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a învederat pârâta în esență că . se referă reclamanta este o stradă privată care nu este inclusă în domeniul public al Municipiului B.. A menționat totodată pârâtul că potrivit Legii 51 din 2006, serviciile de utilități publice sunt în responsabilitatea autorităților locale dar că potrivit art. 4 din același act normativ, ART. 4

(1) Sistemele de utilități publice sunt parte componentă a infrastructurii tehnico-edilitare a unităților administrativ-teritoriale, sunt bunuri de interes și folosință publică și aparțin, prin natura lor sau potrivit legii, domeniului public ori privat al unităților administrativ-teritoriale, fiind supuse regimului juridic al proprietății publice sau private a acestora, după caz.

Astfel că iluminatul stardal seasigură doar în situația în cares tarda aparține domeniului public.

A concluzionat pârâtul că nu sunt întrunite condițiile pentru admisibilitatea acțiuneii, așa cum sunt acestea reglementate în cuprinsul art. 996 C..

Îndrept, au fost invocate dispozițiile art. 996 C..

În dovedirea celor afirmate, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Instanța a încuviințat pentru părți, la termneul din data de 29.05.2015 proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Reclamanta a solicitat, pe calea procedurii ordonanței președințiale prevăzute de articolul 996 din Noul cod de procedură civilă, realuarea iluminatului public, pe ., aflată în Cartierul Stupinii Noi.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că sistarea iluminatului constituie un abuz.

Cercetând aparența dreptului dedus judecății, instanța reține că aceasta operează în favoarea reclamantei. Astfel, contrar susținerilor pârâtului, din cuprinsul Hotărârii de Guvern nr. 150 din 2013 rezultă că . în suprafață de 3.663,39 mp, figurează în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului B., la poziția 7893.

Iar potrivit dispozițiilor ART. 3 (1) Serviciile de utilități publice sunt în responsabilitatea autorităților administrației publice locale sau, după caz, a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, mandatate prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale membre.

Iar potrivit art. 1 alin. (2) În înțelesul prezentei legi, serviciile comunitare de utilități publice, denumite în continuare servicii de utilități publice, sunt definite ca totalitatea activităților reglementate prin prezenta lege și prin legi speciale, care asigură satisfacerea nevoilor esențiale de utilitate și interes public general cu caracter social ale colectivităților locale, cu privire la:

f) iluminatul public;

În cazul dedus judecății, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 996 Noul Cod de procedură civilă care prevăd că: “instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”

Raportat la aceste dispoziții, față de materialul probator administrat în cauză, instanța urmează să verifice dacă reclamanta a făcut dovada existenței concomitente a condițiilor esențiale pentru admisibilitatea cererii de ordonanța președințiale, respectiv condiția urgenței, a neprejudicierii fondului, precum și a caracterului vremelnic al măsurii ce se solicită a se lua pe calea acestei proceduri speciale.

Instanța reține că există urgență, în interpretarea prevederilor art. 996 Cod Procedura Civila noua reglementare, ori de câte ori păstrarea unui drept, prevenirea unei pagube iminente sau înlăturarea unei piedici nu se pot realiza în mod eficace pe calea acțiunii de drept comun.

De asemenea, s-a decis că, în materie de ordonanță președințială, urgența trebuie să rezulte din fapte concrete, specifice fiecărui caz în parte și pe care instanța trebuie să le arate în mod concret, așa cum trebuie să arate si împrejurările din care deduce existenta urgenței, precum și ce anume s-ar periclita daca s-ar refuza părții dreptul de a recurge la această procedură specială.

În speță, reclamanta a justificat urgența prin împrejuarrea că în prezent, datorită acțiunii pârâtului de sistare a iluminatului pe o stardă care figurează în inventar ca aparținând domeniul public, sunt lipsiți de serviciile de iluminat public, or, de esența serviciile de utilități( apă, curățenie,iluminat etc.) este furnizarea constată a acestora.

Referitor la condiția caracterului vremelnic al măsurii ce se solicită a fi luată pe calea procedurii urmate instanța constată că această condiție este îndeplinită în speță, asigurarea iluminatului neputând constitui o măsură definitivă, urmând a fi luată doar până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/197/2015 aflat pe rolul Judecătoriei B..

Pentru aceste motive, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 996 Cod Procedura Civila noua reglementare, astfel că va admite cererea de ordonanță președințială formulată de către reclamantă.

Reține instsnța că, prin concluziile asupra fondului, reclamanta a menționat că nu înțelege să mai solicite obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată pe cale de ordonanță președințială de reclamanta . cu sediul în Mun. B., .. 9 A, jud. B. și cu domiciliul procesual ales la C.. Av. C. M. cu sediul în B., .. 43, cam. 111-Clădirea Proiect B., Mun. B. în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ M. B. cu sediul în B., ., jud. B..

Obligă pârâta ca până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/197/2015, să reia iluminatul public pe . Noi din B..

Ia act de împrejurarea că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Executorie fără somație sau trecerea vreunui termen.

Cu drept de apel in termen de 5 zile de la pronuntare.

Pronunțată in ședință publică azi, 02.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. LUCAMIOARA T.

M.L. 09 Iulie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5890/2015. Judecătoria BRAŞOV