Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 9747/2015. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9747/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 9747/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9747/2015
Ședința publică de la 15.10.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: S. M. I.
GREFIER: S. C.-V.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile de față pentru care dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.10.2015, când s-au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 15.10.2015.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 20.07.2015 sub nr._, reclamanta C. T. a chemat în judecată pe pârâtul C. D. T., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța pe cale de ordonanță președințială, să dispună, obligarea pârâtului să-și dea consimțământul pentru deplasarea copilului minor C. A. însoțită de reclamantă sau de mama acesteia, Carniciu L., în străinătate, respectiv în Uniunea Europeană și în Africa – Maroc iar în subsidiar, pronunțarea unei hotărâri care să suplinească consimțământul pârâtului în acest sens, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că din căsătoria părților a rezultat minora C. A., născută la data de 15.12.2009. Părțile au decis de comun acord să divorțeze la notar, fiind emis certificatul de divorț nr._/18.11.2013, aspectele referitoare la divorț fiind consemnate în Convenția autentificată sub nr. 1824/18.11.2013. Părțile au decis ca autoritatea părintească asupra minorei să fie exercitată în comun iar locuința minorei să fie la mamă.
A arătat reclamanta că a decis să lucreze în străinătate, respectiv în Tanger, Maroc pentru un salariu mai mare. După ce inițial a plecat singură, după cum a susținut reclamnata, ulterior a decis să își ia și copilul pentru o perioadă de un an de zile. A arătat că pârâtul a fost de acord să plece cu minora, solicitându-i să renunțe la jumătate din pensia de întreținere inițial stabilită,lucru cu care aceasta a fost de acord.
A susținut de asemenea că în perioada cât minora a locuit în Tanger aceasta a fost înscrisă și este înscrisă în continuare la grădiniță, adaptându-se foarte bine, referințele emise de unitatea de învățământ fiind în sensul unei bune integrări și adaptări a acesteia..
Reclamanta a arătat că i-a fost reînnoit contractul de muncă încheiat inițial începând cu luna iunie 2015 pentru o perioadă de 12 luni, dorind ca minora să locuiască în Tanger împreună cu aceasta.. În luna septembrie, conform susținerilor reclamantei, aceasta urmează să se întoarcă în România în concediu împreună cu fiica sa însă, întrucât pârâtul nu își va da consimțământul în continuare pentru deplasarea minorei în străinătate, nu o va mai putea lua.
A apreciat reclamanta că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 996 și urm. Cod proc. Civ., art. 263, 265 Cod civil, Legea nr. 272/2004, Legea nr. 248/2005.
La cerere au fost anexate înscrisuri (f. 6-30).
Pârâtul a formulat întâmpinare (f. 36-42), solicitând respingerea acțiunii având ca obiect ordonanță președințială ca fiind lipsită de interes în principal și inadmisibilă în secundar și obligarea relclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat pârâtul că și-a dat consimțământul pentru deplasarea minorei în perioada septembrie 2014 – septembrie 2015 în străinătate și nu ca minora să locuiască în Tanger.
A susținut că, în perioada când reclamanta a fost plecată singură în Tanger, fiica minoră a părșilor a rămas în grija bunicii materne deși tatăl avea toate drepturile părintești. De asemenea, a arătat că în perioada februarie 2014 – februarie 2015, nu a fost respectată convenția părților cu privire la dreptul tatălui de a avea legături personale cu minora.
A susținut că nu a condiționat acordul său ca minora să iasă din țară cu reclamanta de reducerea pensiei de întreținere, reclamanta fiind de acord cu reducerea pensiei de întreținere pentru că la acea dată nu realiza venituri.
A arătat că, în luna februarie 2015, minora a fost dusă de bunica maternă în Maroc pentru două săptămâni iar în perioada februarie 2015 – martie 2015, a susținut pârâtul, nu a știut nimic despre fiica sa.. La data de 22.03.2015, a fost informat despre faptul că minora a fost înscrisă la școală în Tanger și va rămâne acolo timp de câteva luni.
Pârâtul a învederat că în perioada februarie 2015 – iulie 2015 orele de comunicare cu fiica sa I-au fost impuse de către reclamantă, neglijând necesitatea ca aceasta să aibă o relație normală cu tatăl.
A arătat că acțiunea reclamantei este lipsită de interes față de împrejurarea că pârâtul și-a data acordul notarial în vederea deplasării în străinătate a minorei împreună cu bunica maternă pe perioadă determinată, în scopuri turistice iar minora se află în Tanger, Maroc încă din februarie 2015, unde a fost înscrisă la grădiniță, deși tatăl nu a fost anunțat că minora va locui în acea țară.
A apreciat că este inadmisibil petitul prin care se solicită obligarea sa la a-și da consimțământul pentru deplasarea fiicei minore în UE și Africa – Maroc, însoțită de reclamantă sau de bunica maternă, în condițiile în care nu este specificat nici scopul și nici o eventuală durată de timp pentru care se dă acest acord.
A arătat că nu există înregistrată o acțiune care să aibă ca obiect fondul dreptului și că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a unei ordonanțe președințiale.
A precizat că nu este în interesul minorei să crească și să fie educată într-o țară străină, cu obiceiuri, cultură și climă diferite, nu cunoaște limba sau scrierea, nu există o persoană care să se ocupe de creșterea și educarea ei cât timp reclamanta lucrează.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 Cod proc. Civ., art. 236 Cod civil.
La întâmpinare au fost anexat înscrisuri (f. 44-81).
La termenul de judecată din data de 12.08.2015, reprezentantul convențional al reclamantei a arătat că perioada pentru care se solicită ordonanța președințială este una nelimitată. Pentru termenul de judecată din data de 16 septembrie 2015, reclamanta a precizat în scris (f. 84) faptul că solicită obligarea pârâtului la a-și da consimțământul pentru deplasarea minorei în UE și în Africa – Maroc pentru perioada 29.09.2015 – 29.09.2016 . De asemenea, a precizat că temeiul de drept al cererii îl reprezintă art. 996 Cod proc. Civ., art. 263 și 265 Cod civil, art. 2 alin. 4 și alin. 6 pct. a), d), e), art. 23 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, art. 2, art. 30 alin. 1 lit. b), c) și d), art. 31 alin. 3 din Legea nr. 248/2005.
La termenul de judecată din data de 16.09.2015, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri iar pentru pârât proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamantei. Răspunsurile la interogatoriu au fost depuse la dosar pentru termenul de judecată din 14.10.2015.
Analizând înscrisurile depuse în cauză, instanța reține următoarele:
Din înscrisurile depuse la dosar instanța reține că minora C. A., născută la data de 15.12.2009, este fiica reclamantei și a pârâtului, așa cum rezultă din certificatul de naștere depus la dosarul cauzei la fila 7. Căsătoria părților a fost desfăcută prin acordul părților în fașa notarului, conform certificatului de divorț nr._/18.11.2013. Potrivit convenției încheiate în procedura divorțului, autentificată sub nr. 1824/18.11.2013 de către Biroul Notarilor Publici Asociați AEQVITAS, părțile au hotărât ca locuința minorei să fie stabilită la mamă, autoritatea părintească cu privire la minoră să fie exercitatî în comun. În ceea ce privește modalitatea de păstrare a legăturilor cu părintele C. D. T., s-a stabilit, prin același act, că tatăl va putea vizita minora sâmbăta de la ora 10.00 – 13.00 și de la ora 17.00-20.00, duminica de la 10.30-13.00 și de la 17.00-20.00, în vacanța de vară trei săptămâni iar în vacanța de iarnă – o săptămână.
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat de către reclamantă obligarea pârâtului să-și dea consimțământul pentru deplasarea copilului minor C. A. însoțită de reclamantă sau de mama acesteia, Carniciu L., în străinătate, respectiv în Uniunea Europeană și în Africa – Maroc, pentru perioada 29.09.2015 – 29.09.2016, iar în subsidiar, pronunțarea unei hotărâri care să suplinească consimțământul pârâtului în acest sens, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Din înscrisurile depuse la dosar (f. 22-25) rezultă că reclamanta are asigurat un loc de muncă în Tanger, Maroc. Din luna martie 2015, minora C. T. este înscrisă, în conformitate cu certificatul școlare depus la dosar (f. 27), la o unitate de învățământ din această țară.
Prin declarația autentificată sub nr. 1512/29.09.2014 de către Societatea Profesională Notarială G. M. și V. H., pârâtul C. D. T. și reclamanta C. T. și-au dat acordul ca fiica lor minoră să efectueze multiple călătorii în Uniunea Europeană și în Africa – Maroc, în scop turistic, în perioada 29.09.2014/29.09.2015, însoțită de bunica maternă C. Leonor, cu mențiunea ca minora să se întoarcă în țară însoțită de aceeași persoană. Prin declarația autentificată sub nr. 1513/29.09.2014 de către Societatea Profesională Notarială G. M. și V. H., pârâtul C. D. T. și-a dat acordul ca fiica sa minoră să efectueze multiple călătorii în Uniunea Europeană și în Africa – Maroc, în scop turistic, în perioada 29.09.2014/29.09.2015, însoțită de mama sa C. T., cu mențiunea ca minora să se întoarcă în țară însoțită de aceeași persoană.
În drept, instanța reține aplicabilitatea dispozițiilor art.997 alin.1 Cod procedură civilă, potrivit cărora “ instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor care s-ar înlătura piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”
De asemenea, reține prevederile art. 23 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, potrivit cărora deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare; în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 248/2005 cetățenii români minori pot călători în străinătate numai însoțiți, cu acordul părinților ori al reprezentanților legali, în condițiile legii iar în sensul legii, prin reprezentant legal se înțelege persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile și să îndeplinească obligațiile părintești față de minor.
Întrucât prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată pe calea ordonanței președințiale, instanța urmează să analize condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 997 din Codul de procedură civilă.
Referitor la condițiile de admisibilitate a acțiunii reclamantei, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 997 Cod procedură civilă, procedura ordonanței președințiale este admisibilă pentru măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Astfel, textul legal prevede pentru admisibilitatea ordonanței președințiale îndeplinirea cumulativă a trei cerințe, respectiv să existe urgență, măsura solicitată să fie vremelnică și să nu se prejudece fondul.
Ordonanța președințială neavând drept scop rezolvarea fondului litigiului, rezultă că instanța învestită cu soluționarea unei asemenea cereri se mărginește să stabilească, în raport cu probele prezentate de părți, în favoarea căreia dintre ele există aparența de drept.
Din analiza art. 997 Cod procedură civilă rezultă două situații în care instanța poate aprecia situația urgenței și anume păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere și prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
Raportat la aceste criterii, urgența trebuie să rezulte din fapte concrete, specifice fiecărui caz în parte, urmând a fi indicate împrejurările din care se deduce urgența. De asemenea, în cadrul ordonanței președințiale, urgența se apreciază în raport de situația de fapt la momentul introducerii cererii, precum și la momentul judecării cauzei.
Instanța apreciază că această condiție nu este îndeplinită în cauză, nefiind dovedite în cauză existența unor împrejurări care să justifice urgența pentru luarea măsurii privind deplasarea în străinătate a minorei pentru un an de zile.
În ceea ce privește vremelnicia, pe calea ordonanței președințiale nu se pot lua măsuri definitive care privesc rezolvarea fondului, ci numai măsuri provizorii care tind să preîntâmpine o pagubă iminentă și ireparabilă. Vremelnicia măsurii luate reprezintă doar o condiție a ordonanței președințiale care se află în strânsă legătură cu neprejudecarea fondului. Astfel, instanța este datoare să evite orice măsuri care rezolvă fondul litigiului și fac imposibilă eventuala restabilire a situației de fapt anterioare.
În cazul de față, reclamanta solicită luarea unei măsuri aparent provizorii, de obligarea a pârâtului să-și dea consimțământul sau de suplinire a consimțământului pârâtului, având în vedere că reclamanta a susținut că solicită luarea măsurii pentru perioada 29.09.2015 – 29.09.2016. Prin stabilirea măsurii solicitate, instanța apreciază însă că ar pronunța o măsură cu caracter definitiv, în condițiile în care reclamanta a făcut dovada obținerii unei prelungiri a contractului de muncă în Tanger, Maroc pentru o perioadă de un an de zile iar permisul de ședere depus la dosar eliberat de autoritățile statului Maroc este eliberat pentru o durată de 5 ani.
În concordanță cu jurisprudența C.E.D.O., cu prevederile art. 2 din Legea nr. 272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Instanța reține și aplicabilitatea dispozițiilor de drept material cuprinse în art. 263 alin.1 NCC, potrivit cărora „orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.”
Potrivit art. 2 alin. 6 din Legea nr. 272/2004, în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele:
a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie;
b) opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate;
c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor;
d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;
e) menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.
Criteriile de apreciere a interesului superior al minorului formează un ansamblu guvernat de principiul egalității, ceea ce înseamnă că nu se poate reține caracterul primordial sau determinant al unuia sau altuia dintre criteriile respective. Altfel spus, în aprecierea interesului superior al minorului nu se poate absolutiza vreunul dintre criteriile enunțate, instanța urmând a le evalua în ansamblul lor, prin analizarea fiecărui criteriu în contextul celorlalte.
În ceea ce privește prezenta cauză, instanța constată că solicitarea reclamantei este una nefondată, față de împrejurarea că dorește să se deplaseze în străinătate împreună cu minora pentru o perioadă mai îndelungată, caz în care se produce o schimbare a domiciliului părintelui și implicit și a locuinței minorului, schimbare supusă condițiilor prevăzute de art. 496 și art. 497 din Codul civil.
Față de cele menționate anterior, instanța reține că, în condițiile în care dorește să se stabilească în Maroc pentru o perioadă de 1 an, cu posibilitatea prelungirii acestei șederi, reclamanta tinde în realitate să obțină schimbarea locuinței minorului, precum și că această schimbare este, pe de-o parte, supusă cerințelor probatorii prevăzute de art. 496 și art. 497 din Codul civil, respectiv impune efectuarea unei anchete sociale la noua locuință a minorului, iar pe de altă parte reprezintă o măsură definitivă, care pentru acest motiv nu poate fi dispusă pe calea procedurii ordonanței președințiale, procedură care, potrivit art. 997 din Codul de procedură civilă, nu poate privi decât măsuri provizorii în cazuri grabnice.
Constatând că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele cumulative prevăzute de art. 997 Cod procedură civilă, instanța urmează să respingă ca nefondată cererea formulată de reclamantă pe calea ordonanței președințiale.
În temeiul art. 453 alin. 1 Cod proc. civ, având în vedere soluția de respingere a cererii formulate, instanța va obliga reclamanta la plata către pârât a cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite, respectiv la suma de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanta C. T., cu reședința în Tanger, Maroc, Place Mozart, Rue Sazed Kotb, ., . procesual ales la Cabinet de avocat A. M. – D., cu sediul în B., ., 64A, ., în contradictoriu cu pârâtul C. D. T., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat S. R., în B., .. 43, camera 110, jud. B., având ca obiect „ordonanță președințială”.
Cu drept de apel în 5 de zile de la pronunțarea prezentei hotărâri, calea de atac urmând a fi depusă la registratura Judecătoriei B..
Pronunțată în ședința publică astăzi, 15.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. M. I. S. C. -V.
Red. M.I.S./ 26 Octombrie 2015
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 9340/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 9218/2015.... → |
|---|
