Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 4684/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 4684/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 30356/197/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4684
Ședința publică din data de 30.04.2015
PREȘEDINTE: A. R. V.- Judecător
GREFIER: G.-M. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut pe fond în ședința publică din data de 19.03.2015, când părțile au pus concluzii pe fond conform celor consemnate în încheierea de ședință din ziua respectivă, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 26.03.2015, 02.04.2015, 09.04.2015, 16.04.2015, 23.04.2015 și 30.04.2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Instanța, în urma deliberării, a pronunțat sentința de mai jos.
INSTANȚA
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la data de 07.12.2012 sub nr._ pe rolul acestei instanțe, reclamanta I. G. I., în prezent V. G. I., a chemat în judecată pe pârâtul I. P. I., solicitând instanței ca, pe baza probelor administrate, în principal:
- să se constate că imobilul apartament situat în B., ., ., jud. B., înscris în CF_-C1-U72 a loc. B., cu nr. cadastral_-C1-U72 identificat la A1Cf, având două camere, 1 bucătărie, 1 baie, 1 hol, 1 spațiu depozitare, 1 balcon, constituie bun propriu, în condițiile art. 31 lit.f combinat cu art. 31 lit.b din C.fam.;
- să se dispună întabularea în Cf a dreptului său de proprietate exclusivă, în condițiile arătate, cu titlu de drept cumpărare;
- să se constate că a dobândit cu titlu de bun comun, în cote de contribuție egală, suma achitată de pârât până la data promovării cererii de divorț, pentru achiziționarea autoturismului VW Golf, HL Edition 2.0 TDI cu nr. înmatriculare_ ;
- să se dispună obligarea pârâtului la plata către reclamantă a contravalorii cotei de contribuție din această sumă.
În subsidiar, reclamanta a solicitat:
- Să se constate că, în timpul căsătoriei, părțile au dobândit cu contribuția de 90% a reclamantei și 10% a pârâtului, următoarele bunuri:
-imobilul apartament situat în B., ., ., jud. B., înscris în CF_-C1-U72 a loc. B., cu nr. cadastral_-C1-U72 identificat la A1Cf, având două camere, 1 bucătărie, 1 baie, 1 hol, 1 spațiu depozitare, 1 balcon,
- suma achitată de pârât până la data promovării cererii de divorț, pentru achiziționarea autoturismului VW Golf, HL Edition 2.0 TDI cu nr. înmatriculare_ ;
- Să se dispună sistarea stării de devălmășie prin atribuire exclusivă către reclamantă a bunului imobil, cu obligarea sa la plata sultei valorice aferente, către pârât;
- Să se dispună obligarea pârâtului la plata către reclamantă a contravalorii cotei de contribuție din suma achitată de pârât până la data promovării cererii de divorț, pentru achiziția autoturismului VW Golf, HL Edition 2.0 TDI cu nr. înmatriculare_ ;
- Să se compenseze între părți sumele datorate, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a achiziționat un apartament situat în Mun. Iași la 02.12.1996. S-a căsătorit cu pârâtul la data de 18.07.1998. Ulterior, acest apartament a fost vândut la data de 31.03.2006, prin mandatar, pentru prețul de 17.000 euro, iar la data de 08.05.2006 a achiziționat apartamentul situat în B., ., ., ., pentru prețul de 19.400 euro, acest preț fiind achitat prin utilizarea sumei de bani primite ca urmare a vânzării apartamentului din Iași.
Arată reclamanta că, la data de 05.01.2010, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notar public B. L. sub nr. 4/05.01.2010 a vândut imobilul apartament situat în B., ., prețul recepționat ca urmare a vânzării fiind de 33.800 euro, iar trei zile mai târziu, utilizând suma recepționată ca urmare a vânzării imobilului situat pe . propriu, a încheiat împreună cu soțul său, în calitate de cumpărători, contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul situat în B., ., ., cu prețul de 58.000 euro.
Mai arată reclamanta că, la data de 19.01.2012, pârâtul a achiziționat un autoturism, valoarea acestuia fiind de 90.240,31 Ron. Suma achitată până la promovarea cererii de divorț este bun comun.
Reclamanta suține că, deși apartamentul obiect al cererii este dobândit în timpul căsătoriei, acesta este bun propriu fiind dobândit prin subrogație, din bunul său propriu. Arată că părinții săi au susținut financiar părțile.
În subsidiar arată că, în ipoteza în care nu se va aprecia bunul imobil ca fiind bun propriu, cota sa de contribuție la dobândirea universalității de bunuri este majoritară, fiind apreciată de reclamantă la 90%, având în vedere motivele arătate anterior.
Arătând că imobilul nu este partajabil în natură, solicită să i se atribuie apartamentul și să fie obligată la plata unei sulte egalizatoare, având în vedere criteriile legale și judiciare de atribuire prevăzute de art. 673 ind.1 - 673 ind.14 C.pr.civ.
În probațiune a depus înscrisuri (f.11-29).
Pârâtul a formulat cerere reconvențională (f.32-36 vol. I), prin care a solicitat ca, în baza probelor administrate, prin hotărârea ce se va pronunța:
1. Să se constate că, în timpul căsătoriei cu pârâta-reclamantă, au dobântit următoarele bunuri comune:
1.1 imobilul situat în B., ., ., jud. B., înscris în CF_-C1-U72 a loc. B., cu nr. cadastral_-C1-U72 identificat la A1Cf, având două camere, 1 bucătărie, 1 baie, 1 hol, 1 spațiu depozitare, 1 balcon, conform înscrierii din CF de la A1;
1.2. valoarea investițiilor executate la imobilul situat în B., ., jud. B., înscris în Cf nr._ B., cu nr. top. 9299/3/2/2/2/2/2/4, descris la A1,
1.3 autoturismului marca VW Golf, HL Edition, înmatriculat sub. nr._ cu nr.identificare WVWZZZ1KZCW268736;
1.4 suma de 45.000 euro reprezentând depozitul la CEC BANK Sucursala B., lichidat de pârâtă, fără acordul său, în perioada procesului de divorț,
1.5 suma de 8000 euro reprezentând contravaloarea autoturismului bun comun, marca Skoda, suma de care a beneficiat integral pârâta reconvențională, în timpul procesului de divorț,
1.6.bunurile mobile ce se găsesc în locuințele din B. ., . și din B., ., jud. B. sau contravaloarea lor.
2. Să se constate că, în perioada căsătoriei cu pârâta au contractat datoria comună reprezentând rate și dobânzi aferente creditului contractat de la Porsche Bank Romania SA, în baza contractului de credit nr._/18.04.2012,
3. Să se constate că pârâtul-reclamant are o cotă de contribuție de 70% la comunitatea de bunuri, iar pârâta reconvențională o cotă de contribuție de 30%.
4. Să se dispună partajul bunurilor prin atribuirea către pârâtul-reclamant a apratamentului și obligarea sa la plata unei sulte conform cotei de contribuție; înscrierea dreptului său de proprietate în cartea funciară; obligarea pârâtei la plata cotei părți din valoarea investițiilor executate la imobilul din ., corespunzător cotei ce va fi stabilită de instanță; instituirea în favoarea sa a unui drept de retenție asupra imobilului din ., până la completa sa despăgubire de către pârâta-reconvențională; atribuirea către pârâtului-reclamant a autoturismului și preluarea datoriei comune, corelative acestui bun respectiv, valoarea ratelor și dobânzile aferente creditului contractat de la Porsche Bank România SA; obligarea pârâtei să-i restituie cota parte din sumele comune de 45.000 euro, respectiv 8000 euro, însușite de reclamanta-pârâtă, corespunzător cotei de contribuție ce va fi stabilită de instanță.
În motivarea cererii reconvenționale se arată că, în timpul căsătoriei, părțile au dobândit în devălmășie imobilul obiect al acțiunii și un autoturism, acesta fiind achiziționat prin plata unui avans de 6000 euro, iar diferența din creditul contractat de la Porsche Bank Romania SA în baza contractului de credit nr._/18.04.2012.
Se mai arată că, au existat două depozite la CEC BANK B. totalizând 45.000 euro, depozite compuse parțial din suma economisită în perioada căsătoriei și parțial constituită dintr-un dar manual primit de ambii soți de la tatăl pârâtei reconvenționale.
Pârâtul-reclamant susține că, la această sumă se adaugă și 8000 euro reprezentând prețul autoturismului comun marca Skoda de care a beneficiat integral pârâta reconvențională, aceasta intenționând în perioada procesului de divorț să achiziționeze un autoturism.
Se mai arată că, în perioada căsătoriei părților, au fost efectuate lucrări de investiții la imobilul din . asupra căruia pârâta era nudă proprietară, din bani comuni, lucrări ce au sporit valoarea acestui bun, iar în acest imobil au cumpărat o . bunuri mobile ce se află în posesia reclamantei-pârâte, așa cum bunurile mobile din imobilul situat pe . în posesia sa.
Pârâtul-reclamant arată că, fără a contesta suportul din partea socrilor și fără a nega faptul că pârâta reconvențională a intrat în căsnicie cu o sumă încasată ca preț al garsonierei pe care a deținut-o anterior, a avut venituri net superioare celor ale reclamantei ce au condus la o contribușie mai mare decât a acesteia la tot ce a însemnat achiziția de bunuri comune, investiții realizate și suportarea cheltuielilor comune.
Cu privire la partajul bunurilor comune solicită a se avea în vedere modul de folosință al bunurilor, cota parte pe care o are fiecare din bunurile comune, solicitând să i se atribuie apartamentul și bunurile mobile aflate în acesta precum și autoturismul, bunuri pe care le folosește, atribuirea către pârâta reconvențională a bunurilor mobile aflate în imobilul de pe ., precum și obligarea acesteia la restituirea sumelor reținute de aceasta.
În probațiune a depus înscrisuri (f.38-72 vol.I).
La data de 13 mai 2013 reclamanta a depus întâmpinare la cererea reconvențională (f.79-83), prin care a solicitat admiterea în parte a cererii reconvenționale, doar cu privire la bunurile mobile dobândite de soți în timpul căsătoriei, care fac parte din masa partajabilă, raportat la care reclamanta are o cotă majoritară, cu cheltuieli de judecată.
În apărare solicită ca pârâtul să precizeze care sunt investițiile care pretinde că s-au realizat în imobilul proprietatea sa, care sunt bunurile mobile, urmând ca după precizarea acestora să-și exprime punctul de vedere față de aceste cereri.
Arată, în esență, că starea de fapt expusă de pârâtul-reclamant nu corespunde adevărului, acesta nu a avut venituri superioare celor obținute de reclamanta-pârâtă și nu a contribuit la cheltuielile comune, așa cum afirmă.
Cu privire la suma de 45.000 euro aflată în depozitul bancar arată că aceștia sunt banii săi obținuți din donații, iar suma de 8000 euro pretinsă ca bun comun nu a existat, a fost o sumă mult mai mică pe care pârâtul i-a dăruit-o pentru a cumpăra o mașină.
Invocă inadmisibilitatea dreptului de retenție asupra imobilului din ., arătând că pârâtul nu este în posesia imobilului, astfel nu poate pretinde instituirea dreptului de retenție.
La termenul de judecată din 13.06.2013 pârâtul-reclamant a depus precizare de acțiune prin care a detaliat lucrările de investiții efectuate, etapele lucrărilor, precum și bunurile mobile aflate în imobilul in . (f.109-111 vol.I).
De asemenea, lucrările de investiții efectuate în perioada 1999-2003 la imobilul din . au fost precizate prin nota de ședință depusă la data de 07.11.2013 (f.101 vol III).
La data de 10.10.2013, reclamanta I. G. I. a depus o precizare cuprinzând bunurile mobile din imobilul din . ., care au fost menționate de pârât în cererea reconvențională dar nu au fost enumerate în precizarea acesteia (f.150 vol.I).
La termenul de judecată din 07.11.2013 pârâtul-reclamant a declarat că înțelege să renunțe la cererea privind partajul bunurilor mobile aflate în apartamentul din B., ..
Valoarea bunurilor mobile aflate în posesia pârâtului-reclamant a fost precizată de reclamanta-pârâtă la data de 07.11.2013 (f.105 vol.III), iar precizarea cererii a fost calificată la același termen de judecată ca fiind completare de acțiune (f.107 vol. III).
În cauză au fost administrate: proba cu înscrisuri pentru ambele părți, interogatoriul pârâtului-reclamant (f. 129-135 vol.I) și al reclamantei-pârâte (f. 136 vol.I), proba testimonială cu martorii T. G. R. (f. 147 vol.I), B. N. (f.148 vol.I), A. Laurenția D. (f.149 vol.I), expertiză de evaluare a bunurilor mobile efectuată de expert C. N. (f.1-89 vol.IV) și completare la acest raport (f.1-29 vol.VI), raport de expertiză tehnică construcții și evaluare a apartamentului efectuat de expert M. P. (f.130-220 vol.IV și f.1-67 vol.V) și completare la acest raport (f.188-190 vol.V).
Prin concluziile scrise depuse de reclamanta-pârâtă se solicită admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și împărțirea bunurilor aflate în masa partajabilă, în modalitatea expusă în cererea introductivă și întâmpinarea formulată privind cererea reconvențională a pârâtului-reclamant I. P. I., reclamanta reiterând cererile și apărările formulate în cauză.
Reclamanta - pârâtă solicită însă, ca o parte din bunurile mobile situate în imobilul din ., să fie atribuite pârâtului reclamant I. P. I..
Prin concluziile scrise depuse la dosar, pârâtul-reclamant solicită admiterea în parte a cererii reclamantei, în sensul reținerii dobândirii bunurilor cu cotă egală de contribuție, admiterea cererii reconvenționale, în sensul reținerii dobândirii și existenței bunurilor indicate, partajarea bunurilor în natură, prin formare de loturi și plata sultei ce e impusă de diferența valorică dintre loturi, cu cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 18.07.1998 în B., iar prin dispozițiile sentinței civile nr._ din 12.10.2012 a Judecătoriei B., irevocabilă, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate de părți la data de 18.07.1998, prin acordul părților, precum și menținerea de către reclamantă a numelui avut anterior încheierii căsătoriei, respectiv I. (f.98,99 vol.I).
Imobilul apartament situat în B., ., ., jud. B., înscris în CF_-C1-U72 a loc. B., cu nr. cadastral_-C1-U72 identificat la A1, având două camere, 1 bucătărie, 1 baie, 1 hol, 1 spațiu depozitare, 1 balcon, este proprietatea tabulară a reclamantei-pârâte și a pârâtului reclamant cu titlu de drept cumpărare ca bun comun, în baza actului notarial nr. 19/08.01.2010 emis de BNP S. A. G., conform extrasului CF depus la dosar (f. 100 vol.I)). În baza aceluiași act s-a înscris și dreptul de proprietate asupra cotei de teren aferentă apartamentului, dreptul de proprietate fiind înscris în CF_ B. la B65 (f.101,102 vol.I).
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 19 din 08 ianuarie 2010 NP S. A. G., apartamentul descris anterior a fost dobândit prin cumpărare de la vânzătoarea . la prețul de 58.000 euro, prețul fiind achitat anterior autentificării actului (f. 22-26 vol. I, f. 69-72 vol.II).
Prin raportul de expertiză tehnică de evaluare nr._/2014 întocmit de expert Mâzgan P. (f. 131-220 vol.IV, f. 1-67 vol.V) s-a stabilit valoarea apartamentului este de 46.202, 4 euro, respectiv 203.258,21 lei (f.187 vol. IV).
Apartamentul este folosit de pârât.
Prin cererea principală se solicită să se constate că acest bun este bun propriu al reclamantei, operand subrogația conform art.31 lit.b și f Codul familiei, întrucât prețul de achiziție al apartamentului a fost achitat din suma obținută ca urmare a vânzării unui bun propriu. Pârâtul-reclamant afirmă că apartamentul este bun comun.
Analizând susținerile reclamantei-pârâte, instanța constată că, la data de 02.12.1996, deci anterior căsătoriei părților, aceasta a cumpărat un apartament compus din o cameră, bucătărie, baie, hol și balcon în Mun. Iași, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4207/2 decembrie 1996 de notar public din Iași (f.11 vol.I, f.87vol.II).
La data de 31 martie 2006, reclamanta prin mandatar –pârâtul I. P. I.- vinde acest apartament cu prețul de 17.000 euro, achitat la data încheierii convenției, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notar public D. Cremenișchi sub nr. 300/31.03.2006 (f. 12-14 vol.I, f. 83-85 vol.II).
La data de 8 mai 2006 părțile cumpără ca bun comun, cu prețul de 19.400 euro, achitat la data autentificării actului, apartamentul situat în B., .,.,., actul fiind autentificat sub nr. 1000 din 08 mai 2006 de NP Dr. P. I. (f. 15-18 vol.I, f. 74-77 vol.II).
La data de 05 ianuarie 2010 părțile, în calitate de vânzători, vând apartamentul cumpărat ca bun comun, cu prețul de 33.800 euro, preț achitat integral anterior încheierii actului, în contul pârâtului, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4 din 05.01.2010 de NP B. E. L. (f.19.21 vol.I, f. 79-81 vol.II).
La 08.01.2010 părțile au cumpărat cu prețul de 58.000 euro apartamentul ce face obiectul prezentei acțiuni.
Instanța constată că apartamentul vândut la data de 05.01.2010 era proprietatea devălmașă a părților, iar între prețul obținut din vânzarea acestui apartament și prețul achitat pentru achiziționarea apartamentului în cauză, la data de 08.01.2010, a existat o diferență de 25.800 euro.
Reclamanta susține că din prețul obținut ca vânzare a bunului propriu s-au achiziționat succesiv imobilele din ., respectiv ., bunul cumpărat în timpul căsătoriei fiind astfel bun propriu (întrebările nr. 2 și 3 din interogatoriul luat pârâtului-reclamant (f.129 vol.I).
Pârâtul contestă faptul că imobilul din . achiziționat din prețul garsonierei proprietatea reclamantei-pârâte și afirmă că prețul apartamentului din . a fost achitat din prețul apartametului vândut, iar diferența din economiile familiei (răspunsul pârâtului-reclamant la întrebările 2 și 3 din interogatoriu).
Așadar instanța constată nefondată susținerea reclamantei în sensul că apartamentul cumpărat în timpul căsătoriei este bun propriu, acesta nefiind achitat integral cu suma provenind din vânzarea bunului propriu, reclamanta putând invoca un drept de creanță asupra masei comunității de bunuri, cerere cu care instanța nu a fost sesizată.
În subsidiar, reclamanta a solicitat să se constate că are o cotă de contribuție de 90% la achiziționarea acestui bun.
Având în vedere că, în timpul căsătoriei, soții sunt proprietari în devălmășie asupra tuturor bunurilor comune, cota de contribuție se stabilește asupra totalității lor, iar nu asupra fiecărui bun în parte sau prin singularizarea unui anumit bun din comunitate, chiar dacă el ar reprezenta o valoare importantă comparativ cu restul masei.
Împrejurarea că unul dintre soți a avut un aport personal la plata prețului prin încorporarea unei sume de bani proprii, ca efect al subrogării, nu justifică stabilirea unei cote părți diferite față de ceea ce i se cuvine din ansamblul bunurilor achiziționate în timpul căsătoriei.
În ceea ce privește bunurile mobile instanța reține că, deși inițial pârâtul-reclamant a solicitat includerea în masa bunurilor de împărțit atât a bunurilor mobile aflate în imobilul din . cât și a bunurilor mobile aflate în imobilul din . renunțat la cererea privind partajarea bunurilor din cel din urmă imobil, așa cum s-a consemnat în incheierea de sedință de la data de 07.11.2013 (f. 107 vol.III).
La același termen, reclamanta-pârâtă a formulat o notă de ședință, calificată de instanță ca fiind completare de acțiune și a solicitat partajarea acestor bunuri din imobilul din . (f 105 vol. III).
Pârâtul-reclamant nu a contestat existența acestor bunuri așa cum au fost descrise în completarea acțiunii.
Astfel, instanța va constata că părțile au dobândit, în timpul căsătoriei, bunurile mobile aflate în cele două imobile, bunuri ce au fost evaluate de expert C. N. conform raportului de expertiză și completării la raport după cum urmează:
A. în imobilul situat în ., bunuri în valoare totală de 58.303 lei (f.12 ,13 vol.VI):
1. mobilier bucătărie cu componența de la pct. 1.1, 1.2, 1.3 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 22.830 lei,
2. combină frigorifică WHIRLPOOL – pct. 2 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 2771 lei;
3. mobilă sufragerie cu componența descrisă la pct. 3.1-3.7 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 5474 lei;
4. canapele tapițate din piele -3-2-1- locuri, pct. 4 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 1000 lei;
5. TV plasmă PANASONIC, pct. 5 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 1200 lei;
6.Home cinema PANASONIC, pct. 6 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 840 lei;
7.dormitor D., cu componența descrisă la pct. 7 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 3874 lei;
8.dormitor PARIZIENE (pat dublu, dulap 2 uși glisante, 2 noptiere, comodă, dulap „soldat” 2 buc), pct. 8 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 6597 lei;
9. TV plasmă PANASONIC, în valoare de 300 lei;
10. hol piele POLO, 3 - 2 -1 locuri, pct. 10 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 4539 lei;
11. garnitură VENGHE (masă, comodă TV, 2 dulapuri tip „soldat”) pct. 11 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 3218 lei;
12. TV PANASONIC pct. 12 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 1200 lei;
13. mobilier de birou, cu componența descrisă la pct. 13.1-13.5 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 1570 lei;
14. garnitură de dormitor D. (pat dublu, dulap 2 uși, comodă, 2 noptiere) pct. 14 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 2890 lei;
Instanța reține că deși au fost identificate și evaluate bunurile menționate la pct. 15 din anexa 1 la completarea raportului de expertiză în valoare de 533 lei ( hol Gama f.13 vol. VI), achiziționate în timpul căsătoriei, acestea nu au făcut obiect al cererii reconvenționale, nefiind menționate în cerere.
De asemenea reține că nu s-a solicitat includerea în masa partajabilă a mobilierului destinat camerei copilului.
B. În imobilul de pe ., bunuri în valoare totală de 19.536 lei. (f.12 vol. IV):
1. garnitură dormitor, cu componența descrisă la pct. 1.1-1.5 din anexa 2 la raportul de expertiză, în valoare de 6022 lei
2. TV SAMSUNG, pct. 2 din anexa 2 la raportul de expertiză, în valoare de 2348 lei,
3. Garnitură bucătărie, cu componența descrisă la pct. 3.1-3.7 din anexa 2 la raportul de expertiză, în valoare de 6327 lei
4. TV SAMSUNG, pct. 4 din anexa 2 la raportul de expertiză, în valoare de 2348 lei,
5. canapea fixă cu stofă, pct. 5 din anexa 2 la raportul de expertiză, în valoare de 2144 lei,
6. măsuță joasă pct. 5.1 din anexa 2 la raportul de expertiză, în valoare de 347 lei.
Dobândirea bunurilor aflate în cele două imobile, în timpul căsătoriei, rezultă și din înscrisurile de la dosar cuprinzând chitanțe, facturi de achiziție (f.61-91 vol.III).
Obiecțiunea reclamantei-pârâte în sensul că bunurile din apartamentul din . cumpărate în anul 2010, data achiziției apartamentului, nu a fost dovedită, la dosar fiind depuse de reclamanata-pârâtă în dovedirea acestei obiecțiuni facturi din care rezultă achiziția unor bunuri de către pârât, în perioada 2006-2011 (f.108-118).
La data de 13.04.2012, așadar în timpul căsătoriei, părâtul-reclamant a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 9-379 din 13.04.2012 privind autoturismul marca VW Golf, HL Edition, înmatriculat ulterior sub. nr._ cu nr. identificare WVWZZZ1KZCW268736 potrivit copiei certificatului de înmatriculare al autoturismului depus la dosar.
Din contractul de vânzare-cumpărare nr. 9-379 din 13.04.2012 rezultă că s-a achitat un avans de 8798,11 euro din care s-a scăzut suma de_ ron, suportată de Administrația Fondului pentru Mediu, rămânând de achitat suma de_,98 euro (f.106-111 vol. II). Prețul autoturismului a fost, conform facturii, de 78.840,31 lei (f.17 vol.I). Avansul achitat a fost de 27.076 lei.
La data de 18.04.2012 s-a încheiat între Porsche Bank Romania SA, în calitate de creditor și pârâtul reclamant I. P. I. în calitate de împrumutat, contractul de credit nr._, pentru suma de 51.371,48 lei (f. 46-57 vol. VI), sumă ce urmează a fi restituită conform graficului de rambursare (f. 43-45 vol. VI).
Potrivit contractului de credit nr._/2012 la suma de 51.371,48 lei împrumutată se adaugă dobânzile de_,64 lei, urmând să se restituie suma de 63.859,12 lei (f. 43-45 vol.VI).
În timpul căsătoriei părților s-a achitat suma de 5344,90 lei, în perioada 20.04.2012 până la desfacerea căsătoriei 12.10.2012 conform graficului de rambursare (f.43 vol.VI), rămânâd de achitat suma de 58.614,22 lei.
Suma achitată în timpul căsătoriei, cu titlu de avans, o constituie suma de 27.076 lei (8798,11 euro din care s-a scăzut suma de 11.400 ron, 1 euro- 4,3733 lei curs BNR la 13.04.2012).
Potrivit art. 339 Cod civil, aplicabil cu privire la autoturismul dobândit în timpul căsătoriei, se pezumă că acest bun este bun comun al soților, în devălmășie, iar potrivit art. 351 lit. a Cod civil, soții răspund cu bunurile comune pentru obligațiile născute în legătură cu dobândirea bunurilor comune.
Conform art. 35 din Legea nr. 71/2011, dispozițiile art. 351 din Codul civil sunt aplicabile și căsătoriilor în ființă la data intrării în vigoare a Codului civil, dacă datoria s-a născut după această dată.
Din datoria comună s-a achitat suma de 5344,9 lei corespunzătoare ratelor și dobânzilor bancare până la desfacerea căsătoriei părților 12.10.2012.
Desi pârâtul-reclamant arată, în concluziile scrise, că s-au achitat 6 rate de 1063 lei, rata din 19.10.2012 s-a achitat după desfacerea căsătoriei, hotărârea fiind definitivă de la data pronunțării.
Instanța reține că, deși s.a depus de către pârâtul-reclamant declarația autentificată sub nr. 3043 din 02.10.2013 prin care mama acestuia declară că a dăruit fiului său suma de 13.000 ron în vederea achiziționării autoturismului marca Volkswagen Golf HL Edition (f.3 vol. II) instanța reține că acesta nu susține motivele acțiunii reconvenționale. Din motivarea cererii reconvenționale nu rezultă faptul că avansul pentru autoturism a fost achitat de pârât din bani primiți de la mama sa. De asemenea, pârâtul-reclamant a depus o declarație pe proprie răspundere a numitului Tsampikos Symiakos (f.96-99 vol.III) prin care acesta declară că a donat pârâtului-reclamant suma de 5000 euro la 04.11.2011, în vederea achiziționării unui autoturism.
Nici aceste înscrisuri nu susțin motivele cererii reconvenționale, pârâtul-reclamant arătând că a obținut venituri suplimentar din activitatea medicală și alte activități colaterale (f.34,35 vol.I), astfel că aceste înscrisuri nu vor fi avute în vedere la stabilirea contribuției soților la achiziția bunurilor comune.
În timpul căsătoriei s-a achitat avansul de 27.076 lei și s-au achitat ratele conform graficului de rambursare de 5344,9 lei, în total 32.420,9 lei.
Instanța reține însă că, în activul masei bunurilor comune a intrat autoturismul marca Volkswagen Golf HL Edition în valoare de 78.840,31 lei și nu numai simplul drept de creanță până la concurența sumelor plătite ca avans și rate bancare până la data desfacerii căsătoriei, cum susține reclamanta-pârâtă, întrucât transferul proprietății bunului a operat între vânzător și cumpărător la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, conform art. 1273 Cod civil, prețul acestuia fiind achitat integral din surse proprii și suma împrumutată.
Instanța mai reține că, desfacerea căsătoriei a survenit la câteva luni de la data achiziționării autoturismului folosit în exclusivitate de pârâtul-reclamant, astfel că uzura autoturismului va fi suportată de pârâtul-reclamant.
Deși reclamanta-pârâtă a solicitat efectuara unei expertize auto pentru evaluarea autoturismului, față de obiectul cererii sale de includere în masa partajabilă a unei sume, această probă nu era utilă, iar pârâtul-reclamant nu a solicitat administrarea acestei probe.
În pasivul masei bunurilor comune, la data desfacerii căsătoriei -12.10.2012- se afla suma de 58.614,22 lei, conform graficului de rambursare.
În ceea ce privește suma de 8000 euro reprezentând prețul autoturismului Skoda instanța reține că, potrivit certificatului de înmatriculare a autoturismului acesta figura ca fiind înscris pe numele pârâtului, care l-a și înstrăinat (f. 89, 90 vol. II).
Deși reclamanta susține că prețul a fost mult mai mic, din contract rezultă că prețul a fost de 8000 euro. Potrivit ordinelor de plată din 16.10.2012 și foii de vărsământ din 01.11.2012, deci după desfacerea căsătoriei, pârâtul-reclamant a virat în contul reclamantei-pârâte suma de 8000 euro (f.91,92 vol.II).
Atâta timp cât autoturismul marca Skoda nu mai exista la data desfacerii căsătoriei, fiind înstrăinat înainte de desfacerea căsătoriei, respectiv la 16.05.2012, în masa bunurilor comune nu va putea fi inclus autoturismul ci suma de bani obținută în schimbul autoturismului înstrăinat, de 8.000 Euro, sumă care, fiind dobândită în timpul căsătoriei, face parte din masa partajabilă (f. 89 vol.II).
La data de 28.06.2010 reclamanta-pârâtă a constituit un depozit, pentru suma de 20.000 Euro, depunător fiind tatăl reclamantei V. E., așa cum rezultă din contractul de depozit și extrasul contului ( f. 110, 136 vol. V).
La data de 29.12.2010 a fost constituit un alt cont de depozit în valoare de 25.500 euro așa cum rezultă din contractul de depozit și extrasul contului ( f. 11, 135 vol. V).
Deși reclamanta arată că suma de 20.000 euro i-a fost donată de tatăl său, din plata unor dividende, sens în care a declarat și martora T. G.-R. (f.147 vol.I), această susținere este infirmată chiar de tatăl său, care, în declarația sub semnătură legalizată sub nr. 31 din 29 noiembrie 2012 declară că a transferat la 28.06.2010 suma de 20.000 euro din contul său în contul reclamantei, iar acest ajutor bănesc l-a acordat familiei I. (f.113 vol. II).
În consecință, suma de 20.000 euro, constituia bun comun, conform art.31 lit. b Codul familiei, voința dispunătorului fiind de a gratifica pe ambii soți.
Martora A.-Laurenția D. a declarat că a donat în anul 2010 reclamantei-pârâte suma de 25.000 euro pentru contribuția acesteia la efectuarea unui studiu clinic, iar declarația dată în acest proces se coroborează cu declarația autentificată sub nr. 576/20 martie 2013 și depusă la dosar (f.121), declarație întocmită ulterior, în cursul procesului, așa cum a declarat și martora (f.149 vol.I).
Această sumă -25.000 euro- a fost donată reclamantei, dorința dispunătoarei nefiind de a gratifica pe ambii soți, ci doar pe reclamanta-pârâtă, astfel că suma de 25.000 euro este bun propriu al reclamantei-pârâte, conform art. 31 lit. b prima teză Codul familiei.
Susținerea pârâtului-reclamant în sensul că suma a fost economisită de părți nu a fost dovedită cu nicio probă.
Potrivit adresei nr. CEC Bank din 28.01.2013 (f.106 vol.V), sumele de bani din aceste depozite au fost retrase de către titularul contului (I. G. I.) la data de 28.09.2012 respectiv la 01.10.2012, în timpul judecății cererii de divorț, așadar anterior desfacerii căsătoriei părților.
Instanța reține că în masa bunurilor supuse împărțelii se includ bunurile neînstrăinate, existente la data desfacerii căsătoriei, astfel că suma de 20.000 euro donată de tatăl reclamantei-pârâte ambilor soți, deși constituia bun comun, nu exista la data desfacerii căsătoriei și nu va fi inclusă în masa partajabilă, urmând a fi avută în vedere la stabilirea cotelor de contribuție, reclamanta-pârâtă fiind cea care a dispus în exclusivitate de acesastă sumă.
Față de considerentele arătate, instanța va admite cererea pârâtului-reclamant privind includerea în masa partajabilă a sumei de 8.000 Euro reprezentând valoarea de înlocuire a autoturismului marca Skoda O. cu număr de înmatriculare_ și va respinge cererea reclamantului pârât privind includerea în masa partajabilă și partajarea sumei de 45.000 euro.
Pârâtul-reclamant a solicitat să se constate că părțile au efectuat în timpul căsătoriei lucrări de investiții la imobilul situat în B., ., proprietatea reclamantei-pârâte.
Acest imobil a fost proprietatea părinților reclamantei-pârâte (f.90, 208 vol. I) ulterior fiind donat acesteia, așa cum rezultă din Încheierea de CF nr._/29.03.2005 (f.189 vol.I).
Din înscrisurile depuse la dosar și raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert Mâzgan P. rezultă că investițiile efectuate la imobilul din ., în timpul căsătoriei părților, au fost în valoare de 132.400 lei compuse din lucrările efectuate în perioada 1999-2001 de 59.050 lei, conform răspunsului la obiectivul nr. 1 (f.143 vol.V) și 73.350 lei, lucrări efectuate în perioada 2008-2010 inclusiv lucrările de izolare termică la exterior. (f.144 vol.V).
Din înscrisurile depuse la dosar (facturi, chitanțe, contracte de furnizare bunuri) rezultă că pârâtul –reclamant a achiziționat materiale de construcție și instalații folosite la lucrările efectuate la imobilul din ., reținute și de expertul construcții în centralizatorul materiale lucrări de construcție și instalații efectuate în anii 1999-2001, respectiv în timpul căsătoriei (f. 151-153 vol. IV).
De asemenea, expertul Mâzgan P. a identificat și evaluat lucrările efectuate în anii 2008-2010 in interiorul imobilului și exterior (f.164-167 vol.V) și au fost depuse la dosar înscrisuri referitoare la aceste lucrări, ce au fost avute în vedere și de expert.
Deși reclamanta-pârâtă a susținut că o parte din investiții sunt voluptorii, nefiind necesară efectuarea lor, aspect reținut și de expert în raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiunile formulate cu privire la scafele de la tavan, spoturi și lămpi de neon, placarea peretelui din living cu travertin, lucrări care, deși au impact estetic, nu erau utile, deoarece și în lipsa acelor lucrări clădirea ar fi fost funcțională (f.189 vol. V), instanța reține că nu s-a făcut dovada că rclamanta-pârâtă s-ar fi opus efectuării acestor lucrări sau ar fi împiedicat efectuarea acestora. Prin aceste lucrări s-a adus un spor de valoare imobilului, ceea ce profită reclamantei-pârâte, în calitate de proprietar al imobilului.
Faptul că reclamanta-pârâtă a fost de acord cu efectuarea lucrărilor rezultă și din declarația martorei B. N. (f.148).
Necesitatea efectuării unor lucrări rezultă din declarația aceleiași martore - B. N. - care a arătat că s-au schimbat toate instalațiile pentru că centrala a fost montată în pivniță (f.148), precum și din planșele fotografice depuse la dosar privind starea imobilului (f. 81-87 vol.V).
În ceea ce privește cota de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune instanța reține că ambele părți au avut venituri din muncă în timpul căsătoriei, ambele părți obținând venituri din mai multe surse.
Astfel reclamanta-pârâtă a depus dovezi privind obținerea de venituri în perioada căsniciei (f. 152-188 vol. I, f.111-158 vol.III).
Pârâtul a depus încrisuri din care rezultă că a obținut venituri în perioada căsniciei (f.51-72, vol. I, f. 137-150 vol. V și f. 166-181 vol.V).
Din analiza acestor înscrisuri rezultă că veniturile reclamantei-pârâte au fost superioare celor ale pârâtului-reclamant. De asemenea, rezultă că părțile au beneficiat de sprijinul părinților reclamantei, aspect necontestat de pârâtul-reclamant, au locuit în imobilul proprietatea acestora și ulterior al pârâtei, ceea ce determină o contribuție mai mare a acesteia la suportarea cheltuielilor căsniciei și dobândirea bunurilor comune, această contribuție fiind stabilită pentru toată durata căsniciei și nu doar pentru perioadele pentru care părțile au depus dovezi.
Împrejurarea că, la data de 01.10.2012, reclamanta-pârâtă a retras suma de 20.000 euro, fără a dovedi faptul că a cheltuit acea sumă de bani pentru nevoile căsătoriei, va fi avut în vedere pentru a se determina cota- parte ce revine fiecăruia dintre soți din bunurile supuse împărțirii, în sensul că are regimul juridic al sumelor cheltuite în afara sarcinilor căsătoriei, adică risipite, și care nu se includ în masa bunurilor supuse împărțirii, însă scad cota de contribuție a soțului care le-a cheltuit la dobândirea masei bunurilor comune.
În raport cu considerentele arătate, instanța reține că ambele părți au avut o cotă de contribuție egală, de 50% fiecare la dobândirea masei bunurilor comune și va respinge atât cererea reclamantei-pârâte de constatare a unei cote de contribuție de 100 %și cererea subsidiară de constatare a unei contribuții de 90% la dobândirea bunurilor comune și cererea pârâtului-reclamant de constatare a unei cote de contribuție de 70%, ca nefondate.
Conform art. 676 C.civ., care consacră principiul egalității și echității partajului, aplicabil în cauză văzând dispozițiile art. 66 alin. 2 Legea nr. 71/2011, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, precum și folosința bunurilor și faptul că bunurile mobile au fost destinate folosinței acestor imobile, instanța va dispune partajarea bunurilor comune dobândite de soți în timpul căsătoriei.prin formarea de două loturi după cum urmează:
-Lotul I cuprinzând: activ: imobilul – apartament situat în B. . ., jud. B., înscris în CF_-C1-U72 a loc. B., cu nr. cadastral_-C1-U72 în valoare de 203.300 lei, bunurile mobile situate în acest imobil în valoare de_ lei, descrise anterior, autoturismul marca VW Golf, HL Edition, înmatriculat sub. nr._ cu nr.identificare WVWZZZ1KZCW268736, în valoare de 78.840 lei și pasiv: datoria comună de 58.614 lei.
-Lotul II
- bunurile mobile aflate în imobilul din B., . descrise anterior la pct.A în valoare de 58.303 lei
- suma de 8000 euro, în echivalent în lei 35.358 lei (curs BNR la 30.04.2015 1 euro - 4,4198).
- sporul de valoare corespunzător investițiilor efectuate la imobilul din . în valoare de 132.400 lei
Va atribui reclamantei-pârate lotul II în valoare de 226.061 lei și va atribui către pârâtul-reclamant lotul I în valoare de 243.062 lei (activ - pasiv)
Pentru egalizarea loturilor va obliga pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 8500,5 lei cu titlu de sultă, conform art. 6735 Cod procedură civilă.
Instanța va respinge cererea reclamantei-pârâte privind atribuirea apartamentului obiect al partajului, reținând că aceasta o altă locuință, apartamentul este folosit de pârât de la despărțirea părților, astfel potrivit criteriilor prevăzute de art. 6739 Cod procedură civilă va admite cererea pârâtului reclamant de atribuire a apartamentului în cauză.
Instanța constată că, prin concluziile scrise, reclamanta-pârâtă a solicitat să se atribuie pârâtului-reclamant și o parte din bunurile mobile aflate în imobilul din ., aflate în posesia reclamantei, însă această cerere nu a fost formulată în tot cursul procesului și nu corespunde criteriilor legale menționate anterior.
Va dispune inscrierea în CF_-C1-U72 a loc. B., cu nr. cadastral_-C1-U72, a dreptului de proprietate asupra imobilului mai sus indentificat, in favoarea pârâtului-reclamant I. P. I., cu titlu de drept de atribuire in urma partajului, conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 7/1996.
În ceea ce privește includerea în lotul pârâtului atât a bunurilor enumerate cât și a datoriei comune, instanța constată că, prin aceasta modalitate de lichidare a comunității de bunuri se efectuează regularizarea datoriilor, conform art. 357 Cod civil, nefiind afectate drepturile terților, întrucât pârâtul-reclamant are calitatea de împrumutat, nefiind modificate în nici un fel drepturile și obligațiile părților ce decurg din acest contract de credit.
Instanța va respinge ca neîntemeiată cererea pârâtului-reclamant privind instituirea unui drept de retenție asupra imobilului din ., proprietatea reclamantei-pârâte, aceasta neavând de achitat nicio sumă pârâtului-reclamant în urma partajului bunurilor comune.
Având în vedere considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 6739 C.proc.civ., aplicabile în cauză potrivit art. 6 alin. 2 din noul C.civ., instanța va admite în parte acțiunea civilă formulată și completată de reclamanta V. fostă I. G. I. în contradictoriu cu pârâtul I. P. I. și va admite în parte și cererea reconvențională, dispunând potrivit celor de mai jos.
În privința cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, în temeiul art. 274, art. 276 C.proc.civ., instanța reține că, față de admiterea în parte a cererii principale așa cum a fost completată precum și a cererii reconvenționale așa cum a fost precizată, va compensa între părți cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta V. (fostă I.) G. I., cu domiciliul în B., . în contradictoriu cu pârâtul I. P. I. domiciliat în B., ., .,
Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant I. P. I. domiciliat în B., ., . în contradictoriu cu reclamanta pârâtă V. (fostă I.) G. I. și, în consecință:
Constată că în timpul căsătoriei desfăcută prin divorț, la data de 12.10.2012, părțile au dobândit cu contribuție egală următoarele bunuri comune:
- Imobilul situat în B., ., ., înscris în CF_-C1-U72 a loc. B., cu nr. cadastral_-C1-U72 compus din două camere și dependințe, conform înscrierii din CF de la A1 în valoare de 203.300 lei;
- Autoturismului marca VW Golf, HL Edition, înmatriculat sub. nr._ cu nr.identificare WVWZZZ1KZCW268736, în valoare de 78.840 lei
- Suma de 8000 euro reprezentând contravaloarea autoturismului bun comun, marca Skoda, în echivalent în lei 35.358 lei
- bunurile mobile ce se găsesc în locuința reclamantei-pârâte bunuri în valoare totală de 58.303 lei (f.12 ,13 vol.VI):
1. mobilier bucătărie cu componența de la pct. 1.1, 1.2, 1.3 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 22.830 lei,
2. combină frigorifică WHIRLPOOL – pct. 2 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 2771 lei;
3. mobilă sufragerie cu componența descrisă la pct. 3.1-3.7 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 5474 lei;
4. canapele tapițate din piele -3-2-1- locuri, pct. 4 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 1000 lei;
5. TV plasmă PANASONIC, pct. 5 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 1200 lei;
6.Home cinema PANASONIC, pct. 6 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 840 lei;
7.dormitor D., cu componența descrisă la pct. 7 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 3874 lei;
8.dormitor PARIZIENE (pat dublu, dulap 2 uși glisante, 2 noptiere, comodă, dulap „soldat” 2 buc), pct. 8 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 6597 lei;
9. TV plasmă PANASONIC, în valoare de 300 lei;
10. hol piele POLO, 3 - 2 -1 locuri, pct. 10 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 4539 lei;
11. garnitură VENGHE (masă, comodă TV, 2 dulapuri tip „soldat”) pct. 11 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 3218 lei;
12. TV PANASONIC pct. 12 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 1200 lei;
13. mobilier de birou, cu componența descrisă la pct. 13.1-13.5 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 1570 lei;
14. garnitură de dormitor D. (pat dublu, dulap 2 uși, comodă, 2 noptiere) pct. 14 din anexa 1 la completarea la raportul de expertiză, în valoare de 2890 lei;
B. bunurile mobile ce se găsesc în locuința pârâtului-reclamant, bunuri în valoare totală de 19.536 lei. (f.12 vol. IV):
1. garnitură dormitor, cu componența descrisă la pct. 1.1-1.5 din anexa 2 la raportul de expertiză, în valoare de 6022 lei
2. TV SAMSUNG, pct. 2 din anexa 2 la raportul de expertiză, în valoare de 2348 lei,
3. Garnitură bucătărie, cu componența descrisă la pct. 3.1-3.7 din anexa 2 la raportul de expertiză, în valoare de 6327 lei
4. TV SAMSUNG, pct. 4 din anexa 2 la raportul de expertiză, în valoare de 2348 lei,
5. canapea fixă cu stofă, pct. 5 din anexa 2 la raportul de expertiză, în valoare de 2144 lei,
6. măsuță joasă pct. 5.1 din anexa 2 la raportul de expertiză, în valoare de 347 lei.
- suma de 132.400 lei reprezentând valoarea investițiilor efectuate de părți la imobilului din ., în prezent proprietatea reclamantei-pârâte.
Constată că datoria comună reprezentând rate și dobânzi aferente creditului contractat de la Porsche Bank Romania SA, în baza contractului de credit nr._/18.04.2012 este în sumă de 58.614 lei.
Dispune sistarea stării de coproprietate în devălmăsie, partajul bunurilor comune și regularizarea datoriilor după cum urmează:
- Lotul I cuprinzând:
- Activ: imobilul – apartament situat în B. . ., jud. B., înscris în CF_-C1-U72 a loc. B., cu nr. cadastral_-C1-U72 în valoare de 203.300 lei,
- bunurile mobile situate în acest imobil în valoare de_ lei, descrise anterior la pct. B
- autoturismul marca VW Golf, HL Edition, înmatriculat sub. nr._ cu nr.identificare WVWZZZ1KZCW268736, în valoare de 78.840 lei și
- pasiv: datoria comună de 58.614 lei,
Lotul II
- bunurile mobile aflate în imobilul din B., . descrise anterior la pct.A în valoare de 58.303 lei
- suma de 8000 euro, în echivalent în lei 35.358 lei
- sporul de valoare corespunzător investițiilor efectuate la imobilul din . în valoare de 132.400 lei
Atribuie reclamantei-pârate lotul II în valoare de_ lei.
Atribuie către pârâtul-reclamant lotul I în valoare de 243.062 lei
Obligă pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 8500,5 lei cu titlu de sultă.
Dispune inscrierea in CF_-C1-U72 a loc. B., cu nr. cadastral_-C1-U72, a dreptului de proprietate asupra imobilului mai sus indentificat, in favoarea pârâtului-reclamant I. P. I., cu titlu de drept de atribuire in urma partajului.
Respinge celelalte cereri din cererea principală și cererea reconvențională, așa cum au fost precizate și completate.
Compensează între părți cheltuielile de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.04.2015.
P.,GREFIER,
A. R. V. G.-M. B.
ARV/05.06.2015/Ex. 4
← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 5466/2015.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 7497/2015. Judecătoria BRAŞOV → |
---|