Partaj judiciar. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 10797/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 10.11.2015
Președinte: M. L.
Grefier: C. E. S.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din data de 27.10.2015 a cărei încheiere face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 10.11.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
INSTANȚA,
Constată că, prin cererea înregistrata la aceasta instanța sub nr. de mai sus, reclamanții C. O., C. H., C. M. a chemat în judecată pe pârâtul C. M. solicitând a se constata că moștenitorii defunctului C. M. senior sunt reclamanții în calitate de soție supraviețuitoare, respectiv fii, toți cu cota de 1/2, că masa succesorală se compune din cota de 1//2 din imobilul înscris în Cf nr._ B., nr. top. (_/1/a/1/2,_/1/a/1/2) 36, a se dispune ieșirea din indiviziune prin atribuirea în întregime a acestuia reclamanților și înscrierea în Cf a dreptului de proprietate al reclamanților cu titlu de drept moștenire.
În motivare se arata că, deși s-a demarat procedura de eliberare a certificatului de moștenitor, aceasta s- a suspendat pentru neprezentarea pârâtului.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a recunoscut pretențiile reclamaților, fiind de acord cu acțiunea.
În probațiune la dosar s-au depus: extras cf, alte înscrisuri.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 979- 995 C. pr. civ.
Cererea este legal timbrată.
Examinând materialul probator instanța constată următoarele:
Părțile sunt moștenitoare ale defunctului C. M. senior, decedat la data de 04.08.2013, cu ultim domiciliu în mun. B., reclamanta C. O. cu cota de ¼ din ½, iar reclamanții C. H., C. M. cu cota de ¾ din ½, pentru construcție.
Conform încheierii de suspendare din data de 11.08.2014 în dosar nr. 9/2014 al SPN M. H. și P. M. - A., procedura de eliberare a certificatului de moștenitor s-a suspendat datorită neprezentării pârâtului.
Potrivit extrasului de cf, coproprietari ai imobilului sunt reclamanta C. O. și defunctul
Ca atare, 1/2 din proprietate îi revine de drept reclamantei nr. 1 în temeiul comunității de bunuri comune, iar cealaltă jumătate revine tuturor celor trei reclamanți.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul, a învederat că nu dorește să aibă calitatea de moștenitor, fiind de acord cu acțiunea.
În consecință, în baza art. 972 lit. a, 975 al. 3 N.C.C., instanța va constat că masa succesorală se compune din cota de 1//2 din imobilul înscris în Cf nr._ B., nr.top. (_/1/a/1/2,_/1/a/1/2) 36, moștenitori fiind reclamanții în cotele sus menționate, iar față de poziția procesuală a pârâtului urmează ca, apartamentul să fie atribuit acestora..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulata de reclamanții C. O. cu domiciliul în B., ., ., ., C. H. cu domiciliul în B., ., ., ., C. M. cu domiciliul în B., ., . în contradictoriu cu pârâtul C. M. cu domiciliul în Sibiu, .. 56, . si în consecința:
Constată că moștenitorii defunctului C. M. senior sunt reclamanții în calitate de soție supraviețuitoare, respectiv fii, toți cu cota de 1/2.
Constată că masa succesorală se compune din cota de 1//2 din imobilul înscris în Cf nr._ B., nr.top. (_/1/a/1/2,_/1/a/1/2) 36
Constată că imobilul este nu comod partajabil în natură.
Dispune ieșirea din indiviziune prin atribuirea în întregime a acestuia reclamanților.
Dispune înscrierea în Cf a dreptului de proprietate al reclamant cu titlu de drept ieșire din indiviziune.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată in ședință publica azi, 10.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. L. C. E. S.
Red.L.M./ 01.02.2016
Dact.C.Sz./02.02.2016 – 6 ex.
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria BRAŞOV | Contestaţie la executare. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria... → |
---|