Pretenţii. Sentința nr. 5273/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 5273/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 5273/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR CIVIL NR. 31._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5273

Ședința publică din 18.05.2015

Președinte – A. S. - judecător

Grefier – P. P.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de fata asupra fondului cauzei, care s – a dezbătut în ședința publică din data de 23.03.2015, când părțile prezente au pus concluzii asupra fondului conform celor consemnate în încheierea de ședința din acea zi, care face parte integrantă din prezența sentința, iar instanță din lipsă de timp pentru deliberare a amânat succesiv pronunțarea până la data de 18.05.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S – a făcut referatul cauzei după care

Instanța, deliberând, a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECATORIA

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 31.818 / 197 / 14.11.2014, reclamanta Asociația de P. PROLETARILOR Nr. 30 a chemat în judecată pe paratul F. V., solicitând instanței că, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea paratului la plata sumei de 2.384,77 lei compusă din:

1. suma de 1.621,11 lei reprezentând debitul aferent consumului de utilități din perioada decembrie 2012 – august 2014;

2. suma de 763,66 lei reprezentând penalități de întârziere.

În motivare, reclamanta a arătat că pârâtului i s – au furnizat toate utilitățile necesare, însă acesta nu a achitat contravaloarea acestora.

Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

În probațiune la dosar au fost depuse înscrisuri, constând în: extras din registrul de evidenta contabilă al Asociației cuprinzând sumele datorate de pârât, proces – verbal încheiat cu ocazia Adunării generale a asociaților privind stabilirea cuantumului penalităților de întârziere în caz de neplata la termen a debitelor.

Pârâtul F. V. nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Așa cum rezultă din înscrisul depus de reclamanta la fila nr. 2 din dosar, constând în extras din registrul de evidenta contabilă al Asociației cuprinzând sumele datorate de F. V., acesta figurează cu datorii la plata cheltuielilor de întreținere pentru perioada decembrie 2012 – august 2014.

În drept:

Legea nr. 230 / 2007 este legea cadru ce reglementează înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, act normativ din care se vor reda în continuare textele aplicabile în materia acțiunilor în pretenții ca cea dedusa judecății:

Art. 46. - Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv

cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Art. 47. - Cheltuielile asociației de proprietari sunt următoarele:

a) cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale;

b) cheltuieli pe consumuri individuale;

c) cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății ndividuale;

d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari;

e) cheltuieli pe consumatori tehnici;

f) cheltuieli de altă natură.

Art. 48. - (1) Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.

(2) Cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.

Art. 49. - (1) Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-a aplicat.

(2) Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. [...]

Art. 50. - (1) Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

(2) Acțiunea asociației de proprietari este scutită de taxă de timbru.

(3) Sentința dată în favoarea asociației de proprietari, pentru sumele datorate de oricare proprietar, poate fi pusă în aplicare pentru acoperirea datoriilor prin orice modalitate permisă de Codul de procedură civilă.

Față de considerentele de mai sus, instanța va admite acțiunea civilă așa cum a fost formulată, luând act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta Asociația de P. PROLETARILOR Nr. 30, cu sediul în municipiul B., ., județul B., în contradictoriu cu pârâtul F. V., domiciliat în municipiul B., ., ., ., și în consecință:

Obliga paratul să plătească reclamantei suma de 2.384,77 lei compusă din:

1. suma de 1.621,11 lei reprezentând debitul aferent consumului de utilități din perioada decembrie 2012 – august 2014;

2. suma de 763,66 lei reprezentând penalități de întârziere.

Ia act ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 18.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. S. P. P.

Red., dact. A.S. / 18.05.2015, ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5273/2015. Judecătoria BRAŞOV