Pretenţii. Sentința nr. 5742/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 5742/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 5742/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.5742

Ședința publică din data de 28.05.2015

PREȘEDINTE: A. M. S. - judecător

GREFIER: D. N.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond ședința publică din data de 15.05.2015, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 28.05.2015.

Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 30.01.2015, sub dosar nr._, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta T. M., a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 1430,51 lei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că suma de bani pretinsă reprezintă prejudiciul cauzat din culpa exclusivă a pârâtei, astfel cum rezultă din Sentința civilă nr. 6379/06.07.2005 și sentința civilă nr. 2839/28.02.2012. În fapt, arată că pârâta nu și-a executat obligația de plată a serviciilor de telefonie mobilă către . iar în temeiul sentințelor menționate a fost reținută suma prin extrasul de cont din data de 17.10.2014, emis de BCR-Sucursala B.. Solicită să se constate că prin sentința civilă nr. 2839/2012, reclamanta a fost obligată la plata datoriei pârâtei.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1531 C.civ.

În probațiune, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (f. 4-11)

Cererea a fost legal timbrată cu tax judiciară de timbru de 105,13 lei.

Pârâta, deși legal citată, nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

P. sentința civilă nr. 2939/28.02.2012 a Judecătoriei B., pronunțată în dosar nr._/197/2011, s-a admis cererea formulată de creditoarea ., formulată în contradictoriu cu debitoarea T. M. și terțul-poprit . și pe cale de consecință s-a dispus validarea popririi emisă în dosarul execuțional nr. 134/2008 al B. KOPPANDI OLLYVER, asupra sumelor datorate debitoarei T. M. de către terțul poprit, până la concurența sumei de 940 lei. (f. 11)

P. extrasul de cont din data de 17.10.2014 rezultă că s-a colectat suma de 1430,51 lei pentru B. FALCA F., în dosarul nr. 162/2012. (f. 5)

Instanța va respinge ca neîntemeiate pretențiile reclamantei, având în vedere următoarele motive:

Reclamantul și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 1531 C.civ., text de lege destinat răspunderii civile contractuale.

În cauză, reclamantul nu a dovedit existența unui raport juridic obligațional, care a luat naștere între părți, în temeiul căruia pârâta să fie obligată la plata sumei pretinse de reclamant.

Dacă s-ar considera că sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, reclamantul nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu cauzat acestuia de către pârâtă și nici a întinderii acestui prejudiciu.

Instanța reține că prin sentința civilă nr. 2939/28.02.2012 a Judecătoriei B., pronunțată în dosar nr._/197/2011, s-a validat poprirea în dosarul de executare nr. 134/2008 al B. KOPPANDI OLLYVER. Aceasta înseamnă că reclamanta din prezenta cauză a fost obligată prin acea sentință să indisponibilizeze și să vireze în conturile societății . ( care era creditoarea angajatei reclamantului) sumele de bani pe care ar fi trebuit să le achite angajatei sale T. M., în loc de a le mai plăti angajatei sale, tocmai cu scopul de a proteja interesele creditoarei Vodafone. P. urmare, reclamanta consideră în mod eronat că prin sentința civilă a fost obligată să plătească datoria pârâtei către Vodafone. Reclamanta nu a fost obligată să plătească o sumă de bani în locul pârâtei, ci a fost obligată ca sumele de bani pe care le datora pârâtei să nu mai fie achitate acesteia ci să fie indisponibilizate și virate creditoarei pârâtei ..

În plus, ordinul de plată depus la fila 5 nu are nicio legătură cu validarea de poprire dispusă prin sentința civilă nr. 2839/28.02.2012 a Judecătoriei B., suma de bani de 1430,51 privind un alt dosar execuțional, anume dosarul nr. 162/2012 al B. FALCA F., iar nu dosarul nr. 134/2008 al B. KOPPANDI OLLYVER, în care a fost validată poprirea.

Pentru aceste motive, instanța va respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ., cu sediul în B., ., B., ., .. J_, CUI_, în contradictoriu cu pârâta T. M., cu domiciliul în B., ., ., ..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată in ședință publică, azi 28.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. S. D. N.

Red/Dact. A.S. 02.07.2015, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5742/2015. Judecătoria BRAŞOV