Validare poprire. Sentința nr. 6497/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 6497/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 7722/197/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6497/2015
Ședința publică din data de 17.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C.-E. R.
GREFIER L.-E. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditor S. S., P. REPREZENTANT LEGAL ., P. REPR. LEGAL, creditor K. SA, P. REPREZENTANT LEGAL ., P. REPR. LEGAL și pe debitor A. M., terț poprit ., P. REPR. LEGAL, având ca obiect validare poprire.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 3.06.2015, pentru data de 10.06.2015 și pentru data de 17.06.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ creditoarele S. S. și K. SA, prin mandatar ., au chemat în judecată terțul poprit . și debitorul A. M. solicitând instanței ca, în baza probelor administrate în cauză, să valideze poprirea înființată prin adresele Societății Civile Profesionale a Executorilor Judecătorești Ț. C. - O. și B. O.-M., obligând terțul poprit la plata către creditor, în limita creanței, a sumelor datorate debitorului. Creditoarele au solicitat amendarea terțului poprit în conformitate cu prevederile art. 89 alin. 9 C.proc.civ.
Cu privire la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
P. citația emisă pentru termenul de judecată din data de 27.05.2015 creditoarelor li s-a pus în vedere să depună la dosar dovada reprezentării convenționale în condițiile art. 84 alin. 1 Cod proc. Civilă, sub sancțiunea anulării.
Potrivit art. 84 alin. 1 C.proc.civ persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat în condițiile legii.
În prezenta cauză creditoarele nu sunt reprezentate prin consilier juridic sau avocat, în conformitate cu prevederile art. 84 alin. 1 C.proc.civ, ci prin mandatar ..
Conform art. 82 C.proc.civ. când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.Excepția lipsei dovezii calității de reprezentant înaintea primei instanțe nu poate fi invocată pentru prima oară în calea de atac.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, reținând că părțile creditoare nu au depus la dosar dovada reprezentării convenționale conform art. 84 alin. 1 C.proc.civ, instanța va admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și va anula prezenta cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată din oficiu.
Anulează cererea formulată de creditoarele S. S. și K. SA, prin mandatar ., cu sediul în București, ., subsol, parter, ., sector 4, în contradictoriu cu terțul poprit ., cu sediul în V., ., nr. 61, jud. B. și debitorul A. M., domiciliat în C., nr. 61, jud. B..
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. E. R. L. E. L.
C.E.R. 17 Iunie 2015, 5 exemplare
← Pretenţii. Sentința nr. 6304/2015. Judecătoria BRAŞOV | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5894/2015. Judecătoria... → |
---|