Actiune in regres. Sentința nr. 2403/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 2403/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 434/94/2013

DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2403

SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.04.2013

COMPLETUL CONSTITUIT DIN :

PREȘEDINTE: I. E. M.

GREFIER: A. E.

Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect acțiune in regres, cerere formulată de reclamanta .- prin reprezentant . în contradictoriu cu pârâta ., C. D..

Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publica de la 09.04.2013 fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data, parte integranta din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 16.04.2013, când in aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând, asupra cauzei civile de față constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul judecătoriei la data de 11.01.2013, sub nr._, reclamanta S.C. P. R. S.A. prin reprezentant S.C. P. VERSICHERUNGS A.G. în contradictoriu cu pârâta . intervenienta, C. D., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 40.466,56 lei reprezentând despăgubiri, debit principal si penalități, din care 3.207,14 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate de reclamanta în temeiul asigurării facultative CASCO, la plata sumei de 147,52 lei reprezentând reactualizarea cuantumului despăgubiri de 0,1%/zi de întârziere calculate de la data de 24.11.2012 până la data de 09.01.2013, plata sumei corespunzătoare reactualizării cu 0,1% calculată în continuare până la data plății integrale și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 05.09.2012 s-a produs un accident de circulație, din culpa intervenientului, în urma căruia a fost avariat autovehiculul asigurat facultativ la societatea reclamantă, aceasta plătind despăgubirea de 3.207,14 lei

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1349 al.1 și 2 C.civ, Legea nr. 136/1995 și disp. Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 297,37 lei conform art. 2 din L146/1997 și timbru judiciar de 3 lei, conform art. 3 alin.2 din OG 32/1995.

La cerere au fost atașate, în copie, înscrisuri.

Pârâta nu a depus întâmpinare și nu și-a trimis reprezentant în fața instanței.

Intervenienta, la data de 01.04.2013 a depus întâmpinare.

La data de 04.04.2013 reclamanta a depus note scrise prin care arată că primul capăt de cerere a rămas fără obiect întrucât pârâta a achitat debitul inițial solicitând obligarea paratei la penalități de întârziere calculate de la data de 24.11.2012 pana la achitarea debitului, 15.01.2013, cu cheltuieli de judecată.

Totodată solicită comunicarea actelor de procedură la sediul ales, cab. avocat F. P. din sector 2, București, .-189, ., .>

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:

În temeiul dispozițiilor art.3-5 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a dispozițiilor noului cod civil prezenta cauză este guvernată de prevederile noului Cod civil

La data de 05.09.2012 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ și autovehiculul_, circumstanțele acestuia, fiind reținute în constatarea amiabilă de accident. (f. 5)

La data producerii accidentului – autoturismul cu nr. de înmatriculare_, avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA (f. 11), iar autovehiculul cu nr. de înmatriculare autovehiculul_ era asigurat facultativ la reclamanta, astfel cum rezultă din polița valabilă la data producerii accidentului (f. 12).

Reclamanta, în calitate de asigurător CASCO analizând datele cuprinse în dosarul de dauna întocmit, a stabilit culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului.

La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. P. 4368EC12, în cadrul căruia a aprobat despăgubirea de 3.207,14 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul cu număr de înmatriculare nr._, despăgubire care a fost achitată către societatea care a efectuat reparațiile, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse (f. 8-9).

Potrivit art. 22 din Legea 136/1995 reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 08.11.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f. 14), pârâta neachitând suma solicitată în termenul legal, respectiv la data scadenței, așa cum este stabilită de art 64 alin 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Având în vedere că pârâta a efectuat plata debitului in cuantum de 3.207,14 lei la data de 15.01.2013, asa cum rezulta din cererea precizatoare depusa de pârâtă, precum și din notele scrise depuse de reclamantă la termenul din 09.04.2013, instanța urmează a respinge acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect.

Întrucât nu a achitat debitul principal la data scadenței, instanța va admite cererea de acordare a penalităților de întârziere, și va obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 00,1% pe zi de întârziere aferente debitului principal de 3207,14 lei calculate pentru perioada 24.11._13.

Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă, a sumei de 1.583,56 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum si onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de reclamanta . prin reprezentant . cu sediul ales la cabinet de avocat F. P. din sector 2, București, .-189, ., . cu pârâta . sediul în Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. Ilfov și intervenienta, C. D. domiciliată în Buziaș, ., J. T..

Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă a debitului principal de 3207,14 lei.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților in cuantum de 166,77 lei, reprezentând 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului principal de 3207,14 lei calculate pentru perioada 24.11._13.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.583,56 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.04.2013

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. Jud.IEM/tehnored. AE/ 5 ex/24.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 2403/2013. Judecătoria BUFTEA