Actiune in regres. Sentința nr. 828/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 828/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 9343/94/2012

JUDECĂTORIA BUFTEA

JUDEȚUL ILFOV

Dosar nr._

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.828

Ședința publică din data de 19.02.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: TĂŞCAN ADRIANA

GREFIER: F. G.

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta . GROUP SA (fostă S.C. BCR ASIGURĂRI V. INSURANCE GROUP S.A.) cu sediul ales la C.. Av.”C. & Asociații” cu sediul în București, ., nr.15, Sector 5 în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord,Global City Business Park, nr. 10, . Ilfov și intervenientul forțat P. Ș. cu domiciliul în Municipiul D., .-40, Scara C, Etaj 2, Apartament 5, Județul V., având ca obiect acțiune în regres.

La apelul nominal făcut în ședința publică pentru reclamantă se prezintă avocat din cadrul SCA C. & Asociații cu împuternicire avocațială ., nr._/2012 aflată la dosar la fila 35, lipsă fiind pârâta și intervenientul forțat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care arată următoarele: cauza se află la al doilea termen de judecată; cererea legal citată, fila 46 dosar; prin cererea formulată reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă; la termenul anterior s-a invocat excepția nelegalei compuneri a completului de judecată și s-a acordat termen 19.02.2013 – C2 Civil.

Apărătorul reclamantei depune la dosar dovada achitării onorariului de avocat.

Instanța, în temeiul art.1591 alin. 4 din codul de procedură civilă raportat la art. 1 și 7 din Codul de procedură civilă, constată că este competentă material, teritorial și general să soluționeze prezenta cauză.

Nefiind cereri prealabile, instanța acordă cuvântul pe probe.

Apărătorul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.

Instanța, în temeiul art.167 Codul de procedură civilă încuviințează pentru reclamanta proba cu înscrisurile de la dosar, ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri prealabile de soluționat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariul de avocat.

Instanța, față de actele dosarului reține cauza în pronunțare.

INSTANTA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.08.2012 sub nr._ reclamanta . GROUP SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA și cu intervenientul forțat P. Ș. pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de_,93 lei, reprezentând despăgubire neachitată, 2479,15 lei reprezentând penalități de întârziere aferente calculate în perioada 12.11._12, plus în continuare penalități de 0.1% pe zi de întârziere, calculate până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 11.08.2011, intervenientul forțat P. Ș., în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ asigurat de răspundere civilă obligatorie la societatea pârâtă a avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat facultativ CASCO la societatea reclamantă. Circumstanțele producerii accidentului au fost consemnate în procesul verbal . nr._ (fila 32) întocmit la data accidentului.

Reclamanta, la solicitarea asiguratului său, a deschis dosar de daună AVA/VL/_/11 în cadrul căruia a achitat asiguratului său o indemnizație de asigurare de_,93 lei.

Reclamanta s-a adresat societății pârâte cu invitație la conciliere (fila 8) în vederea recuperării despăgubirilor achitate, comunicând pârâtei înscrisurile necesare instrumentării dosarului de daună. Pârâta nu a achitat debitul.

Reclamanta a menționat că prin plata despăgubirilor s-a subrogat în drepturile asiguratului, având dreptul de a recupera despăgubirea plătită direct de la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie a persoanei vinovate de producerea accidentului, posibilitate prevăzută de art. 54 din Legea 136/1995.

Ca urmare a neachitării la termen a debitului, reclamanta a calculat penalități de 0,1 % pe zi de întârziere în cuantum total de 2479,15 lei aferente debitului, pentru perioada 12.11._12.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 2210 Cod civil, art. 41, 54 Legea 136/1995, Ordinul CSA 5/2010, art. 12 C.pr.civ.

Cererea a fost timbrată cu 876,96 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar.

Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentantă în instanță.

Instanța, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri considerând-o utilă, concludentă și pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În temeiul dispozițiilor art.3-5 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a dispozițiilor noului cod civil prezenta cauză este guvernată de prevederile Codului civil din 1864.

La data de 11.08.2011 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculele cu nr. de înmatriculare_ și_, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în procesul verbal de contravenție (f.32).

La data producerii accidentului – autoturismul cu nr. de înmatriculare_ avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA (poliță RCA ./16/H16/DV nr._, f.29), iar autoturismul cu nr. de înmatriculare_ era asigurat facultativ CASCO la societatea reclamantă astfel cum rezultă din polița AVA nr._ (f.27).

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ (fila 32) întocmit la data accidentului s-a stabilit culpa exclusivă a intervenientului forțat pentru producerea accidentului.

La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. AVA/VL/_/11 în cadrul căruia a achitat asiguratului său o indemnizație de asigurare de_,93 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturism. Valoarea despăgubirilor calculată de reclamantă rezultă din înscrisurile depuse.

Potrivit art. 22 din Legea 136/1995 reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 27.10.2011, a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f.6-34), pârâta neachitând suma solicitată.

În aceste condiții, instanța având în vedere dispozițiile art. 22 din Legea 136/1995 precum și faptul că în cauza sunt întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale (faptă ilicită constând în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul constând în avariile produse autoturismului aparținând asiguratului CASCO, culpa exclusivă a intervenientul forțat în producerea accidentului a fost stabilită, precum și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu), în temeiul art. 998-999 Cod civil va admite cererea reclamantei si va obliga parata, asiguratorul RCA al intervenientul forțat, la plata suma de_,93 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii.

Având în vedere că avizarea de daună a fost efectuată la data de 27.10.2011 și că pârâta nu a efectuat plata sumei de_,93 lei în termen de 15 zile de la expirarea termenului de plată, în baza dispozițiile art. 64 alin. 4 din Normele aprobate prin Ordinul 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga parata si la plata penalităților de 2479,15 lei calculate pentru perioada 12.11.2011 ( data scadenței indicată de reclamantă) – 10.07.2012, plus penalități de întârziere de 0,1% pe zi, calculate în continuare, de la 11.07.2012, pana la achitarea integrala a debitului principal.

Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă, a sumei de 876,96 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar și a sumei de 949,79 lei reprezentând onorariu avocat conform extras de cont (fila 57) în total 1831,75 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite cererea formulată de reclamanta . GROUP SA (fostă S.C. BCR ASIGURĂRI V. INSURANCE GROUP S.A.) cu sediul ales la C.. Av.”C. & Asociații” cu sediul în București, ., nr.15, Sector 5 în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord,Global City Business Park, nr. 10, . Ilfov și intervenientul forțat P. Ș. cu domiciliul în Municipiul D., .-40, Scara C, Etaj 2, Apartament 5, Județul V..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de_,93 lei debit, 2479,15 lei penalități aferente perioadei 12.11.2011 până la 10.07.2012, plus penalități de 0,1% pe zi de întârziere calculate în continuare de la 11.07.2012, până la data plății efective.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1831,75 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Tășcan A. F. G.

Red.jud.T.A.

Thn.red.gr.FG/5ex /

07.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 828/2013. Judecătoria BUFTEA