Actiune in regres. Sentința nr. 2775/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2775/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 7578/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr. 2775
Ședința publică de la 25.04.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. C. M.
Grefier: S. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA, pe pârâta . REASIGURARE SA, prin reprezentant și intervenientul P. T., având ca obiect acțiune în regres.
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică de la 17.04.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de astăzi 25.04.2013, când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.06.2012 sub nr._ reclamanta . SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA și cu intervenientul forțat P. T. pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2198,60 lei ce reprezintă indemnizația de asigurare plătită, penalități de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la introducerea acțiunii până la data pronunțării judecătorești, penalităților de 0,1% pe zi întârziere de la data pronunțării până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 18.02.2012 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculele cu nr._ și_, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în formularul de constatare amiabilă de accident de la acea dată.
Autoturismul intervenientului_ avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă cu polița RCA nr._ la pârâtă.
Autoturismul cu nr._ era asigurat CASCO la societatea reclamantă cu polița nr._ în baza căreia s-a plătit despăgubirea cuvenită în cuantum de 4397,20 lei (dosar de daune înregistrat sub nr. CG_ ).
Reclamanta în calitate de asigurător CASCO, din analiza elementelor de informare ce figurează pe documentul de constatare amiabilă de accident și a conținutului declarației conducătorului autovehiculului asigurat CASCO, a stabilit că ambii conducători auto se fac vinovați de producerea accidentului, întrucât nu s-au adaptat condițiilor de drum nefavorabile și au încălcat axa mediană a drumului.
Prin plata indemnizație, reclamanta a menționat, că potrivit art. 22 Legea 136/1995 și Ordinului CSA 14/2011, s-a subrogat în drepturile asiguratului, având dreptul de a recupera despăgubirea plătită direct de la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie a persoanei vinovate de producerea accidentului, posibilitate prevăzută de art. 54 din Legea 136/1995 și a solicitat pârâtei jumătate din sumă, respectiv 2198,60 lei.
A mai precizat că la data de 18.05.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, însă aceasta nu a achitat suma solicitată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 2210 din Noul Cod Civil, art. 54, 49, Legea 136/1995, art. 64 alin.2 din Ordinul CSA 14/2011.
Cererea a fost legal timbrată cu 186,89 lei taxă de timbru și 3 lei timbru judiciar.
Pârâta nu a formulat întâmpinare și dar a depus note scrise prin care a arătat că debitul principal a fost achitat la data de 07.08.2012 și 28.03.2013.
Instanța, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri considerând-o utilă, concludentă și pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.
În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În temeiul dispozițiilor art.3-5 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a dispozițiilor noului cod civil prezenta cauză este guvernată de prevederile noului Cod civil.
La data de 18.02.2012 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculele cu nr. de înmatriculare_ și_, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în formularul de constatare amiabilă de accident de la acea dată (f.7).
La data producerii accidentului – autoturismul cu nr. de înmatriculare_, avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA (poliță f.16), iar autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ era asigurat facultativ la . SA astfel cum rezultă din polița nr._ valabilă în perioada 07.10.2010 – 06.11.2013 (f.14).
Reclamanta, în calitate de asigurător CASCO analizând datele cuprinse în formularul completat la data producerii accidentului și declarația conducătorului autovehiculului asigurat CASCO, a stabilit culpa comună a conducătorilor auto exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului deoarece nu s-au adaptat condițiilor de drum nefavorabile și au încălcat axa mediană a drumului. (f.7 – constatare amiabilă de accident).
La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. CG_, în cadrul căruia a aprobat despăgubirea de 4397,20 lei, respectiv reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismele cu numere de înmatriculare nr._ și_ , despăgubire care a fost achitată către societate care a efectuat reparațiile, astfel cum rezultă din extrasul de cont depus la dosar. Valoarea despăgubirilor calculată de reclamantă rezultă din înscrisurile depuse.
Potrivit dispozițiilor art.2210 din noul cod civil reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului.
În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 18.05.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f.5).
Pârâta a achitat suma solicitată la data de 07.08.2012 și 28.03.2013, astfel cum rezultă din desfășurătorul de încasări depus de reclamantă.
Având în vedere că avizarea de daună a fost efectuată la data de 18.05.2012 și că pârâta nu a efectuat plata sumei de 2.198,60 lei în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin. 4 din Normele aprobate prin Ordinul 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga parata la plata penalităților de întârziere penalităților de 0,1% pe zi de întarziere calculate la suma de 2198,60 lei de la data introducerii acțiunii- 26.06.2012 pană la data plății parțiale -07.08.2012 precum și la plata penalităților de 0,1% pe zi de întarziere calculate la diferența de 428,64 lei de la data de 08.08.2012 pană la data achitării integrale-28.03.2013.
Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă, a sumei de 592,89 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentand taxă judiciară de timbru-186,89 lei, timbru judiciar-3 lei si onorariu avocat-403 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite cererea precizată de reclamanta S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A. cu sediul ales la SCA „C. & C.” în București, ..80-84, parter, Sector 1 în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr.10, Clădirea O23, Etaj 4, Județul Ilfov și intervenientul P. T., domiciliat în București, str. ., sector 4.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întarziere calculate la suma de 2198,60 lei de la data introducerii acțiunii- 26.06.2012 pană la data plății parțiale -07.08.2012.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întarziere calculate la diferența de 428,64 lei de la data de 08.08.2012 pană la data achitării integrale-28.03.2013 .
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 592,89 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentand taxă judiciară de timbru-186,89 lei, timbru judiciar-3 lei si onorariu avocat-403 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare
Președinte Grefier
L. C. M. S. D.
Red.jud.L.C.M./Thn.SD/28.05.2013/5ex.
← Somaţie de plată. Sentința nr. 3260/2013. Judecătoria BUFTEA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1328/2013. Judecătoria... → |
---|