Actiune in regres. Sentința nr. 2950/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2950/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 10589/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr. 2950
Ședința publică de la 29.04.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. D.-I.
Grefier: M. A.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta . SA cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați "C. & C." - sector 1, București, .. 80-84, . cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul în or. Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. Ilfov și intervenientul forțat T. Ș. I. domiciliat în București, sector 2, ., . obiect acțiune în regres.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta prin reprezentant convențional avocat cu împuternicire avocațială la dosar (fila 38), lipsind pârâta și intervenientul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și nu s-a depus timbru judiciar;
- reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă;
- la data de 26.02.2013 pârâta a depus prin serviciul registratură precizare; la data de 27.02.2013 a fost comunicată și reclamantei, după care,
Reclamanta prin reprezentant depune la dosar în ședință publică dovada achitării taxei judiciare în cuantum de 799,81 lei și timbru și timbru judiciar de 5 lei, concluzii scrise prin care precizează acțiunea potrivit art. 132. alin. 2 C.pr.civ., extras de cont și dovada achitării onorariului de avocat.
Instanța ia act că reclamanta prin apărător depune la dosar dovada achitării taxei judiciare în cuantum de 799,81 lei și timbru și timbru judiciar de 5 lei, concluzii scrise prin care prin care precizează acțiunea potrivit art. 132. alin. 2 C.pr.civ., extras de cont și dovada achitării onorariului de avocat.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul pe probe.
Având cuvântul, reprezentantul reclamantei, solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile la dosar.
În temeiul art. 167 Cod Procedură Civilă instanța încuviințează proba cu înscrisuri apreciind-o ca fiind concludentă, utilă și pertinentă soluționării cauzei.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantei solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, obligarea pârâtei la plata de penalității precum și la plata cheltuielilor de judecată (taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat).
Față de actele și lucrările dosarului instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.09.2012 sub nr._ reclamanta . SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA și cu intervenientul forțat T. Ș. I., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 11.480,19 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 27.01.2012, intervenientul forțat T. Ș. I., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a provocat din culpa sa un accident de circulație așa cum reiese din constatarea amiabilă de accident. Autoturismul avariat cu nr. de înmatriculare_ era asigurat CASCO la societatea reclamantă la data producerii accidentului, iar în baza poliței de asigurare facultativă s-a plătit despăgubirea în cuantum de 11.480,19 lei.Autoturismul intervenientului forțat T. Ș. I. era asigurat obligatoriu de răspundere civilă (RCA) la pârâta . REASIGURARE SA.
Prin plata indemnizație, reclamanta a menționat, că potrivit dispozițiilor art. 2210 C.civ și Ordinului CSA nr.14/2011 s-a subrogat în drepturile asiguratului, având dreptul de a recupera despăgubirea plătită direct de la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie a persoanei vinovate de producerea accidentului, pârâta primind cererea de despăgubire la data de 26.07.2012, fiind invitată la conciliere.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 2210 C.civ, art. 49 din Legea nr. 136/1995, Ordinul 14/2011 al CSA.
Cererea a fost legal timbrată cu 799,81 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar.
Pârâta a formulat întâmpinare la data de 26.02.2013 prin care a precizat că a achitat debitul în cuantum de 1.928,09 lei prin OP nr._/19.12.2012, solicitând respingerea acestui capăt de cerere ca rămas fără obiect. În ceea ce privește penalitățile de întârziere se solicită aplicate dispozițiilor ordinului CSA, iar cu privire la cheltuielile de judecată solicită reducerea acestora întrucât a achitat debitul principal înaintea primului termen de judecată.
Intervenientul forțat, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.
Instanța, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă a încuviințat proba cu înscrisuri considerând-o utilă, concludentă și pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.
În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună (filele 7-38), iar pârâta înscrisurile aflate la filele 46-50.
La termenul din data de 29.04.2013 reclamanta, în temeiul art. 132 pct. 2 C.pr.civ., a formulat precizare de acțiune, arătând că pârâta a achitat integral debitul principal în cuantum de 11.480,19 lei, respectiv suma de 1.928,09 lei la data de 19.12.2012 și suma de 9.522,10 lei la data de 29.03.2013, solicitând obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi calculate la suma de 11.480,19 lei de la data de 04.09.2012, data introducerii acțiunii până la data plății parțiale, 19.12.2012; penalităților de întârziere de 0,1% pe zi calculate la diferența de 9.552,10 lei de la data de 19.12.2012 până la data achitării integrale, 29.03.2013, cu cheltuieli de judecată.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Cu titlu preliminar, cu privire la legea aplicabilă în timp litigiului, instanța constată că față de data producerii accidentului rutier – 27.01.2012, după . Noului Cod Civil, în temeiul art. 6 alin.1 și 5 NCC litigiului îi sunt aplicabile dispozițiile legii noi.
În fapt, la data de 27.01.2012 a avut loc un accident de circulație, în sensul în care conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, intervenientul forțat T. Ș. I., din culpa sa exclusivă, a avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ . La data producerii accidentului, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA polița ./16/H16/DV nr._ (fila 17), iar autoturismul cu nr. de înmatriculare_ era asigurat facultativ la societatea reclamantă la data producerii accidentului cu polița nr._ (f.15-16).
Conform constatării amiabile de accident (fila 7), numitul T. Ș. I., conducând autoturismul cu nr._, a efectuat manevra de schimbare a sensului de deplasare și a acroșat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ care circula regulamentar, accidentându-l. Intervenientul forțat și-a recunoscut culpa în producerea accidentului rutier cu ocazia întocmirii constatării amiabile de accident.
La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. CG555866, în cadrul căruia a evaluat dauna la suma de 11.480,19 lei reprezentând contravaloarea avariilor produse autoturismului cu nr. de înmatriculare_, pe care a achitat-o asiguratului său astfel cum reiese din extrasul de cont depus la dosar (f.25).
La termenul din data de 29.04.2013 reclamanta, în temeiul art. 132 pct. 2 C.pr.civ., a formulat precizare de acțiune, arătând că pârâta a achitat integral debitul principal în cuantum de 11.480,19 lei, respectiv suma de 1.928,09 lei la data de 19.12.2012 și suma de 9.522,10 lei la data de 29.03.2013, solicitând obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi calculate la suma de 11.480,19 lei de la data de 04.09.2012, data introducerii acțiunii până la data plății parțiale, 19.12.2012; penalităților de întârziere de 0,1% pe zi calculate la diferența de 9.552,10 lei de la data de 19.12.2012 până la data achitării integrale, 29.03.2013, cu cheltuieli de judecată.
Față de precizarea de acțiune formulată de reclamantă aceasta reprezintă limitele învestirii instanței în temeiul art. 129 alin.6 C.pr.civ. față de care în temeiul art. 23 din Legea 303/2004 constată că este legal compusă.
Susținerile reclamantei în sensul achitării totale a debitului în cuantum de 11.480,19 lei de către pârâtă coincid cu precizările formulate de către pârâtă.
Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”. Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 26.07.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f.5), pârâta achitând cu întârziere, în două tranșe, suma solicitată drept despăgubire.
În cauză, fapta ilicită constă în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul fiind reprezentat de avariile produse autoturismului asigurat CASCO. De asemenea, între faptă și prejudiciu există legătură de cauzalitate, culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului fiind stabilită prin constatarea amiabilă de accident.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 2210 din Codul Civil, instanța va admite acțiunea promovată de reclamantă așa cum a fost precizată și va obliga pârâta la plata penalităților în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere calculate la suma de 11.480,19 lei de la data de 04.10.2012 până la data de 18.12.2012, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere calculate la suma de 9552,10 lei de la data de 19.12.2012 până la data de 29.03.2013.
Reclamantei i se cuvin penalitățile având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 26.07.2012, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata sumei de 11.480,19 lei în termen de 15 zile, ci ulterior cu întârziere, în două tranșe, fiind aplicabile dispozițiile art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
În temeiul art. 275 C.pr.civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată. Având în vedere faptul că în litigiile comerciale, în prezent denumite litigii cu profesioniști, debitorul este de drept în întârziere de la data scadenței, precum și faptul că pârâta a căzut în pretenții, instanța va admite cererea privind obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2509,81 lei reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat conform înscrisurilor depuse în ședință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantă . SA cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați "C. & C." - sector 1, București, .. 80-84, . cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul în or. Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. Ilfov și intervenientul forțat T. Ș. I. domiciliat în București, sector 2, ., . a fost precizată.
Obligă pârâta la plata penalităților în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere calculate la suma de 11.480,19 lei de la data de 04.10.2012 până la data de 18.12.2012, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere calculate la suma de 9552,10 lei de la data de 19.12.2012 până la data de 29.03.2013.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2509,81 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.04.2013
Președinte Grefier
S. D.-I. M. A.
Red. Jud. SDI
Thn.MA /
5ex/03.06.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 2506/2013. Judecătoria BUFTEA | Actiune in regres. Sentința nr. 2951/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|