Contestaţie la executare. Sentința nr. 4916/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4916/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 12-08-2013 în dosarul nr. 14128/94/2012
DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4916
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 12 AUGUST 2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU
GREFIER E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea, U. L.-G., și pe intimata, Direcția G. a Finanțelor Publice Ilfov-Administrația Finanțelor Publice a Orașului Voluntari, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 05.08.2013, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 12.08.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 12.11.2012 sub nr._ contestatoarea, U. L.-G. în contradictoriu cu intimata, Direcția G. a Finanțelor Publice Ilfov - Administrația Finanțelor Publice a Orașului Voluntari a solicitat anularea somației emisă de DGFP Ilfov - A.F.P. Voluntari.
In motivare contestatoarea arată că, prin somația emisă de intimată i s-a impus plata unei obligații fiscale sub titulatura „ venituri din amenzi” în valoare de 375 lei așa cum rezultă din titlul executoriu nr._-_ .
Arată că în cursul anului 2012 i s-au întocmit o . procese verbale prin care i se impută faptul că ar fi circulat fără rovinietă cu un autoturism care fusese înstrăinat anterior emiterii acestor procese verbale. Arată că prin fiecare proces verbal a fost amendată cu suma de 250 lei pentru încălcarea disp. art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 și a fost obligată să plătească și tariful de despăgubire de 28 euro(120,34 Lei).
Arată că fapta nu a fost săvârșită de ea pentru că a înstrăinat autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare_, la data de 21.01.2011 către ., iar procesele verbale au fost contestate la Judecătoria B., iar majoritatea dosarelor s-au soluționat prin anularea acestor amenzi.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
În dovedirea celor susținute, contestatoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 38,5 lei și timbru judiciar de 3 lei, care au fost anulate și atașate la dosar.
La solicitarea instanței intimata a depus in copii certificate dosarul de executare nr._/19.09.2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare privind pe contestatoarea, U. L.-G., dom. în ., ., ., J. Ilfov și pe intimata, Direcția G. a Finanțelor Publice Ilfov - Administrația Finanțelor Publice a Orașului Voluntari cu sediul în sector 3, București, .. 10.
Anulează titlul executoriu nr._ și somația nr._ din 19.09.2012 emise de intimata.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către contestatoare.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.08.2013.
P., GREFIER,
.
Red. Jud.IEM/thn.E.A./4 ex/ 2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2040/2013.... | Somaţie de plată. Sentința nr. 6759/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|