Contestaţie la executare. Sentința nr. 1759/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1759/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 16530/94/2012

ROMÂNIA -JUDEȚUL ILFOV

JUDECĂTORIA BUFTEA

Dosar nr._

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.1759

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE 26.03.2013

INSTANȚA CONSITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE TĂŞCAN ADRIANA

GREFIER F. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea S. I. în contradictoriu cu intimata C. B. S.A.

Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 19.03.2013, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 26.03.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 27.12.2012 sub nr._ contestatoarea S. I. în contradictoriu cu intimata C. B. S.A. a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornite în dosarul de executare nr.349/2012 la Biroul Executorului Judecătoresc T. V. P., prin care a solicitat anularea executării silite începute în dosarul de executare nr.349/2012 B. T. V. P.; anularea publicației de vânzare a imobilului situat în Afumați, ..113, Județul Ilfov, având nr. cadastral 2721.

În motivarea cererii, a arătat că în data de 04.12.2012 a primit publicația de vânzare emisă cu privire la terenul în suprafață de 3934 mp situat în tarlaua 102, . sa și a soțului său S. M.. Prețul de pornire la licitației fiind de 1.345.000 lei, prețul la care a fost evaluat terenul, fără ca pentru cele două hale construite pe acesta să se stabilească vreun preț. Halele reprezintă două construcții industriale cu destinație de depozit, una dintre acestea fiind închiriată pentru o chirie lunară de 10.000 lei. Mai mult, pentru una dintre aceste hale s-a obținut autorizația de construire nr.01/20.01.2012 și procesul verbal de recepție. A mai precizat că Raportul de expertiză întocmit în cauză nu i-a fost comunicat, iar prin raportul de expertiză s-a stabilit valoarea imobilului și prin raportare la cele două construcții existente pe teren, acest lucru fiind absolut necesar, nu se poate ignora valoarea mare pe care o au cele două construcții și care influențează hotărâtor valoarea totală a imobilului privit în ansamblu teren și construcții. Față de aceste aspecte a apreciat că este prejudiciată grav, întrucât se intenționează înstrăinarea a două construcții industriale având o valoare mai mult decât semnificativă, fără ca pentru acestea să se intenționeze obținerea vreunui preț, posibil adjudecatar, urmând a se primi două construcții pe care le poate închiria pentru suma de 10.000 lei, fără să fie obligat să plătească niciun preț, deci în mod gratuit.

Cererea legal timbrată.(f.26).

Intimata legal citată a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității depunerii contestației la executare și a arătat că contestatoarea a primit somația la data de 26.10.2012, iar contestatoarea a depus contestația la data de 27.12.2012, fiind încălcate dispozițiile legale.

În fapt, a arătat că prin încheierea Contractului pentru linie de credit nr.662/12.09.2008 contestatoarea s-a obligat în calitate de garant ipotecar să garanteze creditul acordat, cu bunul imobil teren în suprafață totală de 3.933 mp situat în extravilanul localității Afumați, Județul Ilfov, proprietatea bunului fiind S. I. și S. M.. Prin Încheierea Contractului de garanție reală imobiliară autentificat sub nr.1365/12.09.2008 de BNP D. I. M., s-a obligat să constituie ipotecă de rang I în favoarea C. B. S.A. asupra imobilului ce face obiectul cauzei. Creditul acordat înregistra la data de 25.06.2009 sume restante în valoare de 43.727,46 lei. Prin Adresa din data de 10.01.2013 contestatoarea a adus la cunoștința băncii efectuarea lucrărilor de construcție a unei hale și a unei anexe pe care contestatoarea avea intenția să le aducă în garanția băncii, după intabularea lor. Din conținutul adresei transmise de contestatoare la data de 10.01.2013, după data formulării contestației, rezultă că cele două construcții, nu îndeplinesc condițiile impuse de lege, în vederea preluării lor în garanție și evaluării lor.

În drept a invocat dispozițiile art.115-118 C..(f.35-36).

La prezenta cauză s-a depus dosarul de executare nr.349/2012 al B. T. V. P.. (f.21-33)

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

In ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației la executare, instanța o va soluționa cu întâietate, in conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ. Excepția tardivității este o excepție de procedură, peremptorie, ceea ce presupune că, odată admisă, are drept consecință respingerea sau anularea cererii făcute cu nesocotirea termenului prescris de lege.

Astfel, potrivit art.401 alin.1 C. proc. civ. contestația se poate face în termen de 15 zile, în orice ipoteză prevăzută de textul legal, anume și în cazul în care debitorul contestă executarea silită însăși, caz în care termenul de 15 zile curge de la data la care acesta a primit somația ori de la data la care a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație .

In speță, contestatoarei i-a fost adusa la cunoștința somația la data de 26.10.2012 (fila 55). Conform art. 101 alin. 1 C. proc. civ. termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând in socoteala nici ziua când a început nici ziua când s-a sfârșit termenul.

Fără să invoce că ar fi fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei, contestatoarea a introdus contestația la executare după aproape 2 luni de la primirea somației.

Legiuitorul a stabilit în mod imperativ termenul în care se poate face contestație la executare, fără să lase loc de interpretare, în sensul că s-ar admite excepții de la această regulă. Așadar, termenul de 15 zile defipt de art. 401 alin. 1 lit. a C. proc civ. s-a împlinit la data de 12.11.2012 si cum prezenta contestație la executare a fost expediata la 20.12.2012, conform datei poștei (fila nr. 6), este tardiv formulata. Pe cale de consecința, va admite excepția tardivității invocata de intimata si va respinge ca tardiv formulata contestația la executare, in ceea ce privește capătul de cerere privind executarea silita însăși.

In ceea ce privește anularea publicației de vânzare emisa la data de 22.11.2012, privind vânzarea la licitație publica a imobilului situat in Afumati, .. 113, Jud. Ilfov, instanța retine următoarele:

Prin contractul de credit nr. 662/12.09.2008 (filele 69-75), creditoarea a pus la dispoziția . SRL, in calitate de împrumutat,o facilitare de credit in valoare totala de pana la 1.000.000 lei, in scopul asigurării capitalului de lucru pentru acoperirea necesităților financiare aferente desfășurării activității sale curente.

Contestatoarea s-a obligat sa constituie in favoarea băncii ipoteca de rang I asupra imobilului situat in Afumati, Jud. Ilfov, conform contractului de garanție reala imobiliara nr. 758/12.09.2008 (filele76-80).

Având in vedere ca debitoarea . SRL înregistra restante la plata creditului, intimata a notificat-o atât pe aceasta cat si pe garantul ipotecar – contestatoarea in cauza de fata, cu privire la declanșarea masurilor de executare silita in cazul neachitării ratelor restante.

Prin somația de plata emisa la data de 18.12.2012, executorul bancar a somat-o pe debitoarea S. I. ca, in termen de 15 zile de la primirea somației, sa achite creditoarei suma de_,66 lei, reprezentând credit restant, dobânzi, comisioane, calculate pana la data de 16.05.2012, sume care vor fi actualizate, urmând ca, in cazul contrar sa se procedeze la urmărirea si scoaterea la vânzare la licitație publica a imobilului situat Afumați, .. 113.

Somația de plata are menirea de a-1 înștiința pe debitor despre începerea executării silite. Efectul notarii somației de plata in cartea funciara este opozabilitatea executării silite imobiliare fata de terții dobânditori ai unor drepturi reale aferente imobilului în cauza, ulterior notarii in cartea funciara, conform art. 497(4) C.Proc.Civ.

In continuare, conform art. 496 Cod. proc. civ. executorul a întocmit procesul-verbal de situație din data de 18.10.2012 (fila 25), iar la data de 22.11.2012 publicația de vânzare care face obiectul contestației.

In cauza sunt aplicabile prevederile art. 500 alin.1-2 din Codul de procedura civila, conform cărora: „Daca in termen de 15 zile de la primirea somației debitorul nu plătește datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare. Executorul va stabili de îndată prețul imobilului, iar in cazul in care considera necesar va cere părerea unui expert. Dispozițiile art. 411 alin. 3 sunt aplicabile”.

Conform art. 399 alin. (1) Cod. proc. civ., „Impotriva executării silite, precum si împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare (…)”.

In cauza, instanța retine ca in procesul verbal s-a consemnat existenta pe teren a unor hale, insa, iar in lipsa documentației cadastrale privind aceste construcții, respective in lipsa oricărei documentații care sa identifice conform legii construcțiile și sa clarifice situația juridica a acestora, in mod justificat executorul nu putea sa le ia in calcul la evaluarea imobilului.

Astfel, contestatoarea nu a făcut dovada existentei autorizației de construire pentru ambele hale. Totodată, pentru niciuna dintre acestea nu s-a întocmit documentație cadastrala si nu au fost înscrise in cartea funciara.

Pe cale de consecința, instanța constata ca publicația de vânzare emisa la data de 22.11.2012 a fost întocmita cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând motive pentru anularea sau îndreptarea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității în ceea ce privește executarea silită însăși.

Respinge cererea de anulare a executării silite începută în dosarul nr. 349/2012 al B. T. Vicentiu P., ca tardiv introdusă.

Respinge excepția tardivității în ceea ce privește capătul al doilea de cerere din cadrul contestației la executare formulată de contestatoarea S. I. cu domiciliul ales la C.. Av. A. P. în București, ., . 1, Apartament 10, Sector 2 în contradictoriu cu intimata C. B. S.A. cu sediul în București, ..11-13, Sector 3.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de anulare a publicației de vânzare emisă de B. T. Vicentiu P. la data de 22.11.2012.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.03.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

TĂȘCAN A. F. G.

Red.jud.T.A.

Thn.red.gr.FG/ 4ex /

03.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1759/2013. Judecătoria BUFTEA