Pretenţii. Sentința nr. 4588/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4588/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 11282/94/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.4588
Ședința publică din data de 28.06.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – GALAȚANU N.
GREFIER - M. G.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. C. A.. S.A., pârâta S.C. E. R. asigurare Reasigurare S.A. și intervenientul C. Z., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 12.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 20.06.2013 și la 28.06.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.09.2012 sub nr._, reclamanta S.C. C. A.. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S.A. și intervenientul C. Z. pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 76.228,28 lei reprezentând 50% din valoarea despăgubirii achitate de reclamantă în calitate de asigurator RCA; la plata sumei de 2.667,99 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate pentru perioada 09.08.2012 – 12.09.2012, sumă ce urmează a fi reactualizată până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 16.12.2010, d-nul C. Z., conducând autotractorul cu număr de înmatriculare_ și semiremorca cu nr._, a produs din culpa sa un accident de circulație pe autostrada federală A4, Friedewald – B. Herselfd, Germania, în care au fost avariate instalațiile rutiere de drum, respectiv parapeții de pe partea dreaptă și stângă a drumului. În urma acestui eveniment, conform procesului verbal emis de poliția germană s-a stabilit culpa exclusivă a numitului C. Z..
Mai arată că în calitate de asigurator RCA al capului tractor cu nr._ a achitat persoanei păgubite cuantumul despăgubirii solicitate în valoare de 33.701,74 euro, echivalentul în euro a sumei de 152.456,56 lei, urmând a recupera 50% de la pârâtă ca și asigurator RCA al remorcii, conform reglementării legii germane.
Precizează că potrivit art. 49 din legea 136/1995 și art. 2210 din Codul civil, prin plată, s-a subrogat în drepturile asiguratului.
De asemenea, menționează că a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7201 din codul de procedură civilă fără a primi răspuns.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 136/1995, Ordinului nr.5/2010 emis de CSA și Codului Civil.
În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună.
Cererea a fost timbrată cu 224.44 lei + 3,135.00 lei taxă de timbru și 10 lei timbru judiciar.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare însă prin notele scrise depuse la data de 20.06.2013 a solicitat respingerea acțiunii raportat la prevederile ordinului CSA 5/2010, respingerea penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate, cu motivarea că suma solicitată ca și despăgubire nu este justificată întrucât reclamanta a folosit prețurile maximale practicate de unitățile service pentru înlocuirea și repararea reperelor.
Instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 16.12.2010 intervenientul fortat C. Z., conducând autotractorul cu nr. de înmatriculare_ si semiremorca cu nr. de inmatriculare nr._, a produs un accident de circulație pe autostrada federala A4, Friedewald-B. Hersfeld, Germania. Au fost avariate instalatiile rutiere de drum, respectiv parapetii de pe partea dreapta si stanga a drumului. Potrivit procesului verbal emis de politia germana, s-a stabilit culpa exclusiva a intervenientului fortat (f. 23-26).
Reclamanta, in calitate de asigurator al capului tractor cu nr. de înmatriculare_ a achitat persoanei pagubite suma de 33.701,74 euro, reprezentand despagubirea solicitata (f. 32).
Proprietarul remorcii cu nr. de înmatriculare_ avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la . REASIGURARE S.A (f. 21).
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 998-999 cod civil orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, fiind responsabil nu numai de prejudiciul cauzat cu intenție, dar și pentru cel produs din culpa sa.
Potrivit art. 49 lit. a din Legea nr. 136/1995, asiguratorul acorda despagubiri, in baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguratii raspund fata de terte persoane pagubite prin accidente de vehicule, precum si tramvaie si pentru cheltuielile facute de asigurati in procesul civil, in conformitate cu legislatia in vigoare din statul pe teritoriul caruia s-a produs accidentul de vehicul si cu cel mai mare nivel de despagubire dintre cel prevazut in legislatia respectiva si cel prevazut in contractul de asigurare.
Potrivit reglementarii germane, in cazul in care un autovehicul combinat-cap de tractor si remorca-este implicat intru-un accident, ambii asiguratori RCA asigura acelasi risc (f. 9).
În baza acestei dispoziții, reclamanta la data de 23.07.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f. 5). Pârâta nu a achitat suma solicitată în termen de 15 zile, conform art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la suma solicitată.
In temeiul acestor considerente de fapt si de drept, instanța constata ca primul capăt de cerere întemeiat, urmând a obliga pârâta la plata sumei de_,87 euro, echivalentul in lei la cursul BNR din data platii, reprezentand jumatate din indemnizația achitata de reclamantă.
Cu privire la capatul de cerere avand ca obiect penalitati, având în vedere că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiilor art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, instanta constata ca si acest capat de cerere este intemeiat, urmand a obliga pârâta la plata penalitatilor de 0,1% pe zi de intarziere, calculate de la data de 09.08.2012 pana la data achitarii efective a debitului.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, instanța o va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată din care 3135 lei + 224,44 lei reprezentând taxa judiciara de timbru si 5 lei timbrul judiciar.:
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. C. A.. S.A., cu sediul în Sibiu, .. 5, J. Sibiu în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S.A, cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr. 10, Clădirea O21, parter, J. Ilfov și intervenientul C. Z., cu domiciliul în sat Sunculus, .. 436, ..
Obliga parata sa plateasca reclamantei suma de_,87 euro, echivalent lei la cursul BNR din data platii, reprezentand jumatate din indemnizatia de asigurare si penalitati de 0,1% pe zi de intarziere calculate de la data de 09.08.2012 pana la data achitarii efective a platii.
Obliga parata sa plateasca reclamantei cehltuieli de judecata – 3135 lei + 224,44 lei taxa judiciara de timbru si 5 lei timbrul judiciar.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 28.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
GALAȚANU N. M. G.
Red.jud.GN/Thn.red.gr.MG/5 ex/22.07.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6482/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 4601/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|