Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 6105/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6105/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 2013/94/2013
DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
-
SENTINȚA CIVILĂ NR.6105
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 22 OCTOMBRIE 2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU
GREFIER E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul, D. Ș. și pe pârâții, N. R. C., N. C., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 15.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 22.10.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 11.02.2013 reclamantul, D. Ș. în contradictoriu cu pârâții, N. R. C., N. C. a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru cele 2 terenuri ce au făcut obiectul promisiunii de
vânzare-cumpărare, situate în intravilanul Comunei Ciolpani, jud. Ilfov, sola
cadastrală 20, .:
a.terenul denumit LOTUL 15 în suprafață totală de 1.046,57 mp conform măsurătorilor cadastrale și actelor de proprietate, identificat cu numărul cadastral 1049/15, înscris în CF nr.1712 a localității Ciolpani, jud. Ilfov ;
b.terenul denumit LOTUL 36 în suprafață totală de 1.193,57 mp conform măsurătorilor cadastrale și actelor de proprietate, identificat cu numărul cadastral 1049/36, înscris în CF nr.1713 a localității Ciolpani, jud. Ilfov.
Solicită obligarea pârâților la plata sumei de 248 lei, sumă achitată cu titlu de onorariu servicii notariale pentru încheierea de Certificare Fapte nr.02/06.02.2013. 3 și la plata cheltuielilor de judecată (taxă timbru, timbru judiciar, onorariu de avocat, etc).
In motivarea cererii reclamantul arată că la data de 09.11.2009, în calitate de promitent-cumpărător, a încheiat cu pârâții, în calitate de promitenți-vânzători, antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2797/09.11.2009 la B.N.P.A. Suprema Lex din București, prin s-a obligat să cumpere de la pârâți, iar aceștia se obligau să-i vândă 2 terenuri situate în intravilanul Comunei Ciolpani, jud. Ilfov, sola cadastrală 20, .:
a.terenul denumit LOTUL 15 în suprafață totală de 1.046,57 mp conform măsurătorilor cadastrale și actelor de proprietate, identificat cu numărul cadastral 1049/15, înscris în CF nr.1712 a localității Ciolpani, jud. Ilfov ;
b.terenul denumit LOTUL 36 în suprafață totală de 1.193,57 mp conform măsurătorilor cadastrale și actelor de proprietate, identificat cu numărul cadastral 1049/36, înscris în CF nr.1713 a localității Ciolpani, jud. Ilfov.
Promitenții-vânzători au prezentat înscrisurile ce dovedeau că dețin în proprietate cele 2 terenuri în cauză, respectiv Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.874/14.06.2006 și încheierea de întabulare nr._/03.07.2006 a O.C.P.I.Ilfov.
Prețul vânzării a fost stabilit în mod ferm și irevocabil la suma de 15.000 Euro și a fost achitat integral.
Prin încheierea nr._/12.11.2009, dată în dosarul_/10.11.2009 și, respectiv, prin încheierea nr._/12.11.2009, dată în dosarul nr._/10.11._, O.C.P.I. Ilfov a dispus notarea Antecontractului autentificat sub nr. 2797/09.11.2009 în Cărțile Funciare ale celor 2 terenuri promise spre vânzare.
Ulterior, sub diverse pretexte, pârâții au tot amânat prezentarea la notarul public în vederea încheierii Contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Deși notificați pârâții nu au dat curs solicitărilor.
In drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe disp. art. 5 al. 2 Titlul X din Legea 247/2005 comb. cu disp. art. 1073-1077 C. civ. rap. la art. 3 al. 1 și art. 5 al. 1 și 2 din Legea 71/2011 de aplicare a NCC comb. cu art. 1669 NCC, precum și art.969 C. civ. (actual 1350 NCC) solicitând proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâților, precum și orice altă probă a cărei necesitate va reieși din dezbateri.
In susținerea cererii sau depus în copie în copie certificată, următoarele înscrisuri:
Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2797/09.11.2009 de B.N.P.A. Suprema Lex din București;
încheierile O.C.P.I. Ilfov nr._/12.11.2009, dată în dosarul_/10.11.2009 și nr._/12.11.2009, dată în dosarul nr._/10.11._ ; Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.874/14.06.2006 de B.N.P. R. I. D. din București; încheierea de întabulare nr._/03.07.2006 a O.C.P.I.Ilfov; Notificarea nr. 1939/2010, comunicată pârâților prin intermediul B.EJ.A. D. G., Lucrian G. și M. P., împreună cu dovada de comunicare ; Încheierea de Certificare Fapte nr._/17.12.2010 de la B.N.P. Suprema Lex din București; Notificările nr.5/2013, nr.6/2013 și nr.7/2013, comunicate pârâților prin intermediul B.. R. lonuț-C. din București, împreună cu dovezile de comunicare; Încheierea de Certificare Fapte nr.02/06.02.2013 de la B.N.P. D. D. din Snagov, jud. Ilfov.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâții deși legal citați nu au depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. Ș. cu domiciliul ales la C. de A. A. I. D. - sector 3, București, ., ., . cu pârâții, N. R. C. dom. în C., .. 5, J. C., N. C. dom. în C., ., nr. 81D, ., ., J. C., N. C. dom. în sector 3, București, .. 12, ., ..
Constată intervenită convenția de vânzare-cumpărare între vânzătorii pârâți și cumpărătorul reclamant, având ca obiect imobilele – teren situate în ., sola cadastrala 20, . terenul denumit lotul 15 in suprafața de 1046,57 mp, identificat cu nr. cadastral nr. 1049/15, înscris in CF nr. 1712 a loc. Cilopani si terenul denumit lotul 36 in suprafața de 1193,57 mp, identificat cu nr. cadastral nr. 1049/36, înscris in CF nr. 1713 a loc. Cilopani, imobile ce au fost achitat integral.
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare – cumpărare cu privire la imobilul mai sus identificat.
Obliga pârâții la plata către reclamant a sumei de 248 lei, cu titlu onorariu servicii notariale pentru Încheierea de certificare fapte nr. 2/06.02.2013.
Obliga pârâții la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, respectiv a sumei de 2930,06 lei, reprezentând taxa timbru și timbru judiciar, precum și la plata sumei de 2750 lei, reprezentând onorariu avocat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica, astăzi, 22.10.2013.
P., GREFIER,
Red. Jud.IEM/thn.E.A. / 2013
← Actiune in regres. Sentința nr. 5168/2013. Judecătoria BUFTEA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6988/2013. Judecătoria... → |
---|