Pensie întreţinere. Sentința nr. 3797/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3797/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 2513/94/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR.3797
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 06.06.2013
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
PREȘEDINTE –C. A.
GREFIER – BUSTEAN S. S.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamant E. M. Ș. în contradictoriu cu pârâta D. I. , având ca obiect reducere pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședință publică a raspuns reclamantul personal, lipsa fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită
- cauza are ca obiect reducere pensie întreținere, stadiul procesual fond;
- pricina se afla la primul termen de judecata;
Instanta constata ca este competenta sa solutioneze pricina.
Nemaifiind cereri de formulat sau exceptii de invocat acorda cuvântul pe probe.
Reclamantul solicita încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanta in baza art.258 C.p.c. încuviințează pentru reclamant, proba cu înscrisuri, constata cauza in stare de judecata si acorda cuvântul în dezbateri.
Reclamantul solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata, reducerea pensiei de întretinere.
F. de actele si lucrarile dosarului instanta retine cauza în pronunțare.
INSTANȚA
deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.02.2013 sub nr._ reclamantul E. M. Ș. în contradictoriu cu pârâta D. I. a solicitat reducerea pensiei de întreținere la care a fost obligat prin sentinta civila nr. 4274/01.10.2010 pronuntata de Judecatoria B. în dosarul nr._, în favoarea minorei E. E. – V., nascuta la data de 23.03.2001.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin sentinta civila nr. 4274/01.10.2010 pronuntata de Judecatoria B. în dosarul nr._ a fost obligat la plata unei pensii în cuantum de 437 lei în favoarea minorei E. E. – V., nascuta la data de 23.03.2001.
Din luna mai 2012, reclamantul si-a schimbat locul de munca, fiind retribuit cu un salariu de 1188 lei, rezultând o medie de 1294, 17 lei, pe ultimele 6 luni, conform adeverintei aflata la f.5 dosar.
Cerere nu a fost motivata în drept.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, sentinta civila nr. 4274/01.10.2010 pronuntata de Judecatoria B. în dosarul nr._, adeverință emisa de RATB RA – Autobaza Nordului.
Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare si nu si-a precizat poziția procesuală.
In cauză, la solicitarea reclamantului a fost încuviintata si administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța constată următoarele:
Prin sentinta civila nr. 4274/01.10.2010 pronuntata de Judecătoria B. în dosarul nr._ /2008 reclamantul a fost obligat la plata unei pensii în cuantum de 437 lei în favoarea minorei E. E. – V. nascuta la data de 23.03.2001, începând cu data de 01.10.2010 si pâna la majorat.
În drept, art. 499 alin. 2 din Noul cod civil reglementează obligația de întreținere a copilului major de către părinții săi. Această obligație este independentă de împrejurarea că descendentul major are statutul unui copil din căsătorie sau din afara instituției matrimoniale, fiind condiționată doar de starea de nevoie a creditorului datorată incapacității de muncă și de obținerea unor venituri de către debitor care să-i permită acestuia să-și îndeplinească obligația legală.
Referitor la condiția obținerii de venituri de către debitor (respectiv tatăl copilului), din adeverinta de salariat emisa de RATB RA – Autobaza Nordului, rezulta ca media veniturilor realizate de reclamant pe ultimele 6 luni, este de 1294, 17 lei.
Având în vedere că reclamantul a facut dovada ivirii unei schimbari în ceea ce priveste mijloacele sale de prestare a întretinerii în temeiul art. 531 Cod civil, instanta va admite cererea formulata de reclamant, va dispune reducerea pensiei datorata de reclamant în beneficiul minorei E. V. nascuta la data de 23.03.2001, la 331 lei, începând cu data pronuntarii si pâna la majorat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite actiunea formulata de reclamantul E. M. Ș., cu domiciliul în orasul Voluntari, ., judetul Ilfov, în contradictoriu cu pârâta D. I., domiciliata în Bucuresti, ..13, ..1, parter, ., la D. E..
Dispune reducerea cuantumului pensiei de întretinere datorata de reclamant în beneficiul minorei E. V. nascuta la data de 23.03.2001, la 331 lei lunar, începând cu data pronuntarii si pâna la majorat.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica, azi, 06.06.2013.
P. GREFIER
Red. Jud.CA/Tehn. Gref. BS/4ex/.17.06.2013.
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 152/2013. Judecătoria BUFTEA | Pensie întreţinere. Sentința nr. 4867/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|