Plângere contravenţională. Sentința nr. 3659/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 3659/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 11968/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr.3659

Ședința Publică din data de 31.05.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU

Grefier C. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. C. în contradictoriu cu intimatul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE- SECȚIA REGIONALĂ DE POLIȚIE TRANSPORTURI BUCUREȘTI- SERVICIUL DE TRANSPORTURI AERIENE- BIROUL DE POLIȚIE AEROPORT HENRI C. BUCUREȘTI, având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publică din data de 20.05.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integranta din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la 27.05.2013, apoi la 31.05.2013, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:

Prin plângerea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._ , petentul M. C. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ./_/05.09.2012 întocmit de agent constatator din cadrul intimatului.

În fapt, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional cu amenda in cuantum de 210 lei, 3 puncte de amenda si 2 puncte pentru faptul că, în data de 05.09.2012 a condus autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ in incinta Aeroportului Henri C. fără a purta centura de siguranță.

Petentul a menționat că cele consemnate in procesul verbal de contravenție nu corespund adevărului fapt pentru care nu l-a semnat.

In susținerea plângerii petentul a depus la dosar procesul verbal de contravenție contestat, cartea de identitate.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Cererea este scutită de taxa de timbru cf. art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si timbru judiciar cf. art. 1 al. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Legal citat, intimatul a depus întâmpinare si a solicitat respingerea plângerii ca netemeinică si nelegală, petentul fiind sancționat în mod temeinic pentru faptul că nu a purtat centura de siguranța auto in zona Aeroportului Henri C.. S-a mai arătat ca petentul este cunoscut in zona aeroportului deoarece abordează pasageri oferindu-le servicii de taximetrie. De asemenea, intimatul a depus la dosar raportul agentului constatator, declarația numitului Rut N. C..

La termenul din 20.05.2013 instanța a încuviințat pentru ambele părti proba cu înscrisuri, apreciind că aceastea sunt pertinente, concludente și utilă soluționării cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În fapt, prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 05.09.2012, petentul a fost sancționat cu amenda contravențională în sumă de 210 lei și 2 puncte de penalizare, agentul constatator reținând în sarcina sa că la data de 05.09.2012, ora 20 :50, a condus autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ in incinta Aeroportului Henri C. fără a purta centura de siguranță, faptă prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 din OUG 195/2002 și sancționată de art. 99 alin. 2 din OUG 195/2002.

În baza art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 din OUG 195/2002 constituie contravenție nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță.

Procesul-verbal de contravenție face dovadă asupra situației de fapt reținute și asupra încadrării în drept a faptei în condițiile în care este legal și temeinic întocmit. Din analiza comparativă a cerințelor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute și a cuprinsului procesului-verbal se poate constata că acesta a fost legal întocmit.

Astfel, în privința elementelor de forma ale procesului verbal prevazute de art 16 din OG 2/2001, instanta observa ca acesta îndeplinește toate conditiile de valabilitate reglementate de lege, inclusiv cele prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute, conf. art. 17 din OG 2/2001, respectiv numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele, prenumele contravenientului, data si locul savarsirii faptei, semnatura agentului. Procesul-verbal de contravenție nu a fost semnat de către petent întrucât acesta a refuzat să semneze.

În ceea ce privește temeinicia, instanta constată că nu s-a facut dovada unei alte situatii de fapt decât cea mentionata în procesul verbal. Deși i s-a oferit un cadru procesual, petentul nu a propus probe în apărare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a fi audiat.

Trebuie subliniat că potrivit principiilor generale de drept, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. În același sens este și art. 129 alin. 1 C. proc. civ., care prevede că părțile au obligația de a-și proba pretențiile și apărările. Deci petentul trebuie să dovedească afirmațiile pe care le face cu privire la pretențiile formulate iar judecătorul își va forma convingerea și va pronunța hotărârea pe baza probelor care s-au administrat în cauză, după cum rezumă principiul latin – ”da mihi factum, dabo tibi ius”.

Rolul activ al instanței prev.de art.129 alin.5 Cod procedură civilă nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia. Totodată prevederile art.47 din OG nr.2/2001 stipulează expres că dispozițiile acesteia se completează cu dispozițiile codului de procedură civilă, iar conform disp.art.35 din OG nr.2/2001 plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor se soluționează cu precădere.

Instanța are în vedere și decizia nr. 205/2009 pronunțată de Curtea Constituțională referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp.art.16, art.17 și art.19 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor potrivit cu care „instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție”.

Trebuie precizat că, de altfel, în cauza A. împotriva Romaniei (hotararea din 04.10.2007, devinitiva la 31.03.2008), Curtea Europeana admite ca orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, pe care Convenția nu le împiedică din principiu, insa trebuie recunoscut celui acuzat de savarsirea unei contraventii garantiile procedurale prevazute de art 6 par. 1 si 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, respectiv informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii și cauzei acuzației ce i se aduce, acordarea timpului și înlesnirilor necesare pentru a-și pregăti apărarea, garantarea dreptului la apărare personal sau prin avocat, posibilitatea de a întreba sau solicita audierea martorilor acuzării și de a obtine citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.

Esential este ca atat pe parcursul judecatii, cat si in etapa analizei probelor sa nu se incalce prezumtia de nevinovatie de care se bucura contravenientul. Cu alte cuvinte, petentul trebuie sa aiba posibilitatea sa propuna si sa administreze ce probe doreste, iar instanta sa adminstreze probele atat in favoarea, cat si in defavoarea contravenientului cu impartialitate, motivand de ce a dat o credibilitate mai mare celor din urma. Aceasta este in esenta si concluzia la care ajunge Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza A. contra Romaniei.

Din economia disp.art.34 din OG 2/2001 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrarie. Procesul-verbal contravențional fiind prezumat a fi legal, revine „contravenientului” care l-a contestat, deci care a făcut plângerea în instanță, să răstoarne prezumția, adică să dovedească netemeinicia și/sau nelegalitatea acestuia. Prezumția de adevăr a procesului-verbal poate fi răsturnată prin probe contrarii.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este un drept absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c.Franța, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c.Suedia).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c.Franța).

Dispozițiile OUG nr.195/2002 R au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, deci câmpul de aplicare a acestui act normativ privește toți cetățenii.

Respectarea regulilor impuse de OUG nr.195/2002 R are implicații majore asupra garantării dreptului la viață și la integritate a persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială.

Desigur că persoana sancționată în baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil – art.31-36 din OG 2/2001 – în cadrul căruia se poate servi de orice mijloc de probă și poate invoca orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c.România).

Având în vedere cele expuse, instanța reține că petentul nu a făcut dovada prin nici un mijloc de probă că situația de fapt ar fi alta decât cea descrisă în procesul-verbal atacat.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale în raport de disp.art.21 alin.3 din OG 2/2001, instanța reține că amenda contravențională stabilită și punctele de penalizare sunt prevăzute de lege și sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită contravenția, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia și de circumstanțele personale ale contravenientului, așa încât nu se impune reevaluarea acesteia.

Față de considerentele arătate mai sus, instanța, în temeiul art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, urmează a respinge plângerea contravențională formulată de către petentul M. C. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, împotriva procesului-verbal . nr._ din data de 05.09.2012, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge plângerea formulată de către petentul M. C. domiciliat in localitatea P. sat P. ., județ Ilfov în contradictoriu cu intimatul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE- SECȚIA REGIONALĂ DE POLIȚIE TRANSPORTURI BUCUREȘTI- SERVICIUL DE TRANSPORTURI AERIENE- BIROUL DE POLIȚIE AEROPORT HENRI C. BUCUREȘTI, cu sediul în Otopeni, Calea Bucureștilor, nr. 224E,județ Ilfov.

Menține procesul verbal ca fiind legal și temeinic.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31.05.2013.

P., Grefier,

Red: jud. FAL Tehndact. CL 4 ex/28.06.2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

ÎNCHEIERE

Ședința Publică din data de 20.05.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU

Grefier C. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. C. în contradictoriu cu intimatul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE- SECȚIA REGIONALĂ DE POLIȚIE TRANSPORTURI BUCUREȘTI- SERVICIUL DE TRANSPORTURI AERIENE- BIROUL DE POLIȚIE AEROPORT HENRI C. BUCUREȘTI, având ca obiect plângere contravenționala .

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează faptul că dosarul se afla la al doilea termen de judecata, la solicitarea instanței intimatul a depus la dosar dovada datei comunicării procesului verbal de contravenție către petent, după care,

Instanța, in baza art.167 C.pr.civ, încuviințează părților proba cu înscrisuri, apreciind că acestea sunt utile, pertinente si concludente soluționării cauzei si față de actele si lucrările dosarului constată cauza in stare de judecată si o retine spre soluționare.

INSTANTA

Pentru ca părțile să depună concluzii scrise, va dispune amânarea pronunțării cauzei, sens in care,

DISPUNE

Amână pronunțarea cauzei la 27.05.2013.

Pronunțata in ședința publică azi, 20.05.2013

Președinte, Grefier,

ÎNCHEIERE

Ședința Publică din data de 20.05.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU

Grefier C. L.

INSTANTA

Având nevoie de timp pentru a delibera si pentru ca părțile să depună concluzii scrise, va dispune amânarea pronunțării cauzei, sens in care,

DISPUNE

Amână pronunțarea cauzei la 31.05.2013.

Pronunțata in ședința publică azi, 27.05.2013

Președinte, Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3659/2013. Judecătoria BUFTEA