Plângere contravenţională. Sentința nr. 4397/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 4397/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 11287/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr. 4397

Ședința publică de la 25.06.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. D.-I.

Grefier: M. A.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul P. C. împotriva procesului – verbal de constatare și sancționarea contravenției . nr._ din data de 11.08.2012, emis de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV.

La apelul nominal făcut în ședință răspunde petentul, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

- cauza are ca obiect plângere contravențională prin care se solicită anularea procesului verbal . nr._ din data de 11.08.2012,

- petentul a fost citat cu mențiunea de a depune la dosar copie lizibilă proces verbal conform cu originalul și copii de pe înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul,

- intimata a fost citată cu mențiunea de a comunica documentația ce a stat la baza încheierii procesului verbal+dovada comunicării procesului verbal,

- la data de 29.05.2013 intimata a depus prin serviciul registratură CD filmare – pietoni,

- la data de 04.06.2013 petentul a depus prin serviciul registratură copie lizibilă proces verbal conform cu originalul,

- înaintea ședinței de judecată instanța a vizionat CD-ul în camera de consiliu, după care.

Instanta legitimeaza petentul cu CI . nr._ CNP_.

Petentul arata ca nu solicitat sa vizioneze CD-ul.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul pe probe.

Având cuvântul, petentul, solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.

În temeiul art. 167 Cod Procedură Civilă instanța încuviințează proba cu înscrisuri apreciind-o ca fiind concludentă, utilă și pertinentă soluționării cauzei și proba cu înregistrarea video asimilată înscrisurilor.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Petentul solicită instanței admiterea acțiunii asa cum a fost formulata, anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de la plata amenzii.

Față de actele și lucrările dosarului instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 18.09.2012 sub nr._ petentul P. C. în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 11.08.2012, exonerarea de la plata amenzii.

În fapt, a arătat că la data de 11.08.2012, ora 10.00, în timp ce se deplasa cu autoturismul proprietate personală pe . Chitila, fiind oprit de un echipaj de poliție, după trecerea de pietoni și sancționat cu amendă în cuantum de 700 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 31 alin. (1) din Ordonanța nr. 2/2000.

În dovedirea susținerilor petentul a depus înscrisuri, respectiv copie după procesul verbal de contravenție (f. 5), copie CI, proces verbal și dovada.

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art.15 lit.i din Legea nr.146/1997 și a timbrului judiciar conform art.1 alin.2 din OG nr.32/1995.

La data de 29.05.2013 intimata a depus prin serviciul registratură CD filmare - pietoni.

În condițiile art.167 alin.1 C.proc.civ., a fost încuviințată proba cu înscrisuri apreciind că aceasta este utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei și proba cu înregistrarea video asimilată înscrisurilor.

Analizând cauza prin prisma probatoriului administrat, instanța reține:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 11.08.2012, petentul P. C. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum total de 700 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de dispozițiile art.100 pct.3 lit.b și art. 101 alin.1 pct.18 din OUG nr.195/2002 republicată, sancțiunile fiind aplicate în temeiul dispozițiilor art. 100 pct.3 și art. 101 pct.1 din OUG 195/2002 republicată.

În fapt, s-a reținut că în data de 11.08.2012, ora 10:28, în localitatea Chitila pe DN7, km 12+400m a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, iar la trecerea de pietoni nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea străzii regulamentar pe sensul său de circulație și nu a avut asupra sa permisul de conducere.

La rubrica obiecțiuni a fost consemnată mențiunea „ Nu are”, petentul fiind filmat video.

Cu titlu preliminar, instanța constată în temeiul dispozițiilor art. 118 alin. 1 din OUG 195/2002 și OG 2/2001 că plângerea contravențională a fost formulată în termen, procesul verbal fiind întocmit la data de 11.08.2012, comunicat petentului la data de 03.09.2012 (f.9), iar plângerea contravențională depusă personal la instanță la data de 18.09.2012.

A. Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din același act normativ, a fost semnat de către agentul constatator și de petent. De asemenea, semnătura petentului nu a fost contestată de aceasta prin plângerea formulată.

Astfel, în temeiul art. 16 alin. 1 din OG 2/2001 procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Analizând din oficiu legalitatea procesului verbal de contravenție prin raportare la dispozițiile art. 16 și 17 din OG 2/2001 instanța constată că acestea au fost respectate, actul atacat nefiind afectat de vreo cauză de nulitate absolută și nici de o cauză de nulitate relativă ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de contravenție.

Motivele de nelegalitate invocate de către petent sunt neîntemeiate, acestea neproducându-i o vătămare ce nu poate fi altfel înlăturată decât prin anularea procesului verbal de contravenție. De asemenea, procesul verbal a fost comunicat petentului la data de 03.09.2012, cu respectarea termenului de 1 lună așa cum reiese din înscrisul aflat la fila 9 din dosar.

B. Cu privire la temeinicia faptei reținute în sarcina petentului, instanța constată că procesul verbal de contravenție este temeinic pentru următoarele considerente:

Procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din CEDO. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate, dar extrem de numeroase (Cauza A. împotriva României).

În cauză, fapta a fost constatată de agentul constatator prin propriile simțuri.

Conform cauzei P. împotriva României, prin sancțiunile aplicate, contravențiile rutiere se circumscriu sferei unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 par. 1 din CEDO. Acest aspect are ca efect crearea în beneficiul petentului a unei prezumții de nevinovăție, prezumție ce nu este absolută, ci relativă. Petentul are dreptul la contraprobă cu privire la aspectele indicate de către intimat, probele urmând a fi propuse și administrate în fața instanței.

Deși neprevăzută în dreptul intern ca făcând parte din materia penală, o contravenție poate fi apreciată de instanță în concret ca fiind circumscrisă unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 par. 1 din CEDO. În prezenta cauză, întrucât amenda nu este menită ca o compensație pecuniară pentru daune, ci ca o pedeapsă pentru a preveni recidiva, caracterul general al normei și scopul sancțiunilor, de prevenire dar și de pedeapsă, sunt suficiente pentru a demonstra că prezenta contravenție are, în conformitate cu art. 6 din Convenție, un caracter penal.

De asemenea, față de sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, caracterul penal al acuzației este cu atât mai conturat în cauză. Acest aspect are ca efect crearea în sarcina petentului a unei prezumții de nevinovăție, prezumție ce nu este absolută, ci relativă. Petentul are dreptul la contraprobă cu privire la aspectele indicate de către intimat, probele urmând a fi propuse și administrate în fața instanței. Prin urmare, revine acestuia sarcina de a combate constatările agentului constatator consemnate în procesul verbal de contravenție (Cauza P. împotriva României).

Din înregistrarea video depusă la dosar reiese fără dubiu că petentul nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversare ( plic fila 20), iar la rubrica obiecțiuni din procesul verbal a fost completată mențiunea „ nu are”.

Astfel, instanța reține că petentul prin probatoriul administrat nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute prin procesul verbal de contravenție, astfel încât nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a situației de fapt reținute de către agentul constatator prin procesul verbal de contravenție, acesta reținând o situație de fapt reală și temeinică.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunilor aplicate, instanța constată că organul constatator a individualizat în mod corect sancțiunile.

Astfel, conform art.100 alin.3 lit. b raportat la art.98 din OUG 195/2002, fapta săvârșită se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Agentul de poliție a aplicat minimul, respectiv 4 puncte amendă – 280 lei amendă.

Potrivit art.96 alin.1 din OUG nr.195/2002, sancțiunile complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege.

Raportat la cele două criterii legale prevăzute de art. 98 alin.3 din OUG nr.195/2002, gravitatea faptei și pericolul social, precum și la art.21 alin.3 din OG 2/2001 instanța reține că sancțiunile sunt proporționale. Astfel, se are în vedere că fapta prezintă un grad de pericol social sporit raportat la urmările care s-ar fi putut produce, respectiv vătămare corporală ori decesul persoanelor angajate în traversarea regulamentară a străzii, motiv pentru care suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile este justificată. În acest context, instanța reține că gradul de pericol este sporit și că sancțiunea complementară se impune a fi menținută.

Pentru aceste considerente nu se impune nici înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment, fapta având un grad sporit de pericol social, instanța apreciind că simpla atragere a atenției cu privire la contravenția săvârșită nu poate avea drept efect conștientizarea situației create și prevenirea săvârșirii în viitor a unor astfel de fapte.

Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal este legal și temeinic iar sancțiunile sunt proporționale, motiv pentru care va respinge plângerea formulată ca neîntemeiată, va menține procesul – verbal contestat . nr._ din data de 11.08.2012 ca fiind legal și temeinic întocmit.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă și având în vedere principiului disponibilității, instanța urmează a lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul P. C. cu domiciliul în Bucuresti, .. 6, ., . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV cu sediul în București, ., nr.7, Sector 2, ca neîntemeiată.

Menține procesul verbal . nr._ din data de 11.08.2012 ca fiind legal și temeinic.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.06.2013.

Președinte, Grefier,

S. D. I. M. A.

Red. Jud. SDI

Thn.MA /

4 ex/09.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4397/2013. Judecătoria BUFTEA