Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 6399/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 6399/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 2479/94/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr. 6399

Ședința publică de la 04.11.2013

Instanța constituită din:

Președinte: R. V. A.

Grefier: S. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta-debitoare . SRL și pe intimata-creditoare . REASIGURARE SA, având ca obiect anulare somație de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: cauza are ca obiect anulare somație de plată, fond, cauza se află la cel de-al doilea termen de judecată;

prin registratură s-a depus cerere de către petenta-debitoare prin care solicită a se lua act de retragerea cererii.

În baza art.104(13) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor lasă dosarul la a doua strigare față de lipsa părților. Se reia dosarul la a doua strigare, când, la apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Instanța din oficiu invocă excepția de ntimbrare a cererii și reține caza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.02.2013 sub nr._ , petenta-debitoare . SRL a chemat în judecată pe intimata-creditoare . REASIGURARE SA, solicitând anularea somației de plată emisă în dosarul nr._/94/2012.

În motivarea cererii, petenta a arătat că intimata a efectuat plata debitului restant și a penalităților de întârziere, fapt pentru care înțelege să-și retragă cererea.

În drept, creditoarea a invocat prevederile OG 5/2001.

Cererea nu a fost timbrată.

La termenul din 04.11.2013, instanța a invocat, din oficiu, excepția netimbării cererii.

Cererea de chemare în judecată este una având ca obiect cerere în anulare somație de plată, petentul-debitor datorând o taxă de timbru în cuantum de 19,5 lei potrivit dispozițiilor art.11 raportat la art.3 lit. o ind.1 din Legea nr.146/1997 și timbru judiciar de 1,5 lei.

Deși petentului - debitor i s-a pus in vedere de la înregistrarea dosarului la Judecătoria B. să facă dovada achitării taxei de timbru de 39 lei și a timbrului judiciar de 1,5lei fiind citată cu această mențiune, acesta nu a contestat taxa stabilită în sarcina sa și nici nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Prin urmare, constatând că cererea nu a fost timbrată, în temeiul art. 20 alin.2 din Legea nr. 146/1997, instanța va admite excepția și va anula cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia netimbrarii.

Anulează cererea formulată de petenta-debitoare . SRL, cu sediul în București,.. 210, sector 4 în contradictoriu cu intimata-creditoare . REASIGURARE SA, cu sediul în Voluntari, . nr. 10, județ Ilfov, ca netimbrata.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 04.11.2013.

Președinte Grefier

R. V. A. S. D.

Red.jud.R.V.A./Thn.SD/2ex/08.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 6399/2013. Judecătoria BUFTEA