Plângere contravenţională. Sentința nr. 4746/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 4746/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-07-2013 în dosarul nr. 2022/94/2013

ROMÂNIA -JUDEȚUL ILFOV

JUDECĂTORIA BUFTEA

Dosar nr._

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.4746

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE 04.07.2013

INSTANȚA CONSITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE TĂŞCAN ADRIANA

GREFIER F. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul D. D. împotriva procesului – verbal de constatare și sancționarea contravenției . nr._ din data de 22.01.2013, emis de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV.

Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 25.06.2013, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 02.07.2013, apoi la 04.07.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANTA,

Deliberând 08.02.2013, a fost înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei B. plângerea formulată de petentul D. D. împotriva procesului-verbal . nr._/22.01.2013 întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov prin care a solicitat anularea procesului verbal.

În fapt, a arătat că la data de 28.01.2013. orele 14:57 în timp ce se deplasa cu autoturismul marca Mercedes cu număr de înmatriculare_ pe DN 2B pe raza localității Otopeni, a fost oprit la Km 2+500 de un echipaj de poliție și amendat contravențional pe motivul că a depășit viteza legală.

A precizat faptul că la momentul când a fost oprit a declarat că nu are obiecțiuni, însă apreciază că viteza reținută de agentul constatator este foarte mare și disproporțională în raport de viteza reală. La solicitarea sa de a i se pune la dispoziție planșa foto sau fotografia pe suport digital, pentru a verifica cele consemnate în procesul verbal, agentul constatator a refuzat.

A menționat, că în procesul verbal nu este trecut numărul de înmatriculare al autoturismului pe care era montat aparatul radar.

În drept, a invocat dispozițiile art.5 alin.2 litera a; art. 5 alin.5; art.21 alin.3 și art.31 din O.G. nr.2/2001.

În dovedirea plângerii contravenționale a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar în copie procesul verbal contestat. (f.4).

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 15, lit. i din Legea 146/1997 și art. 1, alin 2 din OG 32/1995.

Intimatul, legal citat a depus la dosar 2 fotografii radar, buletinul de verificare metrologică, atestatul operatorului radar.(.(f.12).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 28.01.2013 întocmit de intimat, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 630 lei, întrucât a condus autovehiculul cu număr de înmatriculare_, pe DN CB km 2+500, cu viteza de 138 km/h.

Procesul verbal a fost semnat de petent căruia i s-a comunicat o copie, petentul încadrându-se în termenul legal de depunere a plângerii de 15 zile prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr.2/2001.

Instanța subliniază faptul că procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Fiind investită potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța constată următoarele:

Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța reține că procesul verbal cuprinde mențiunile prevăzute de lege, iar faptelor li s-a dat încadrarea juridică corectă, petentul fiind sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.108 alin. 1 lit.d din O.U.G. nr. 195/2002.

În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căreia viteza reținută de agentul constatator este foarte mare și disproporționată în raport cu viteza reală cu care se deplasa petentul, instanța va respinge aceste afirmații, ca neîntemeiate, date fiind fotografiile radar (f.13) efectuate cu mijloace tehnice verificate metrologic, potrivit buletinului nr._/16.08.2012 (f.14).

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 108 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

În speță, potrivit procesului verbal, petentul conducea autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, pe DN CB km 2+500, cu viteza de 138 km/h. Aparatul de măsurare și determinare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, în momentul în care a surprins petentul circulând cu viteza de 138 km/h, era verificat și omologat potrivit buletinului de verificare metrologică menționat.

Instanța constată că viteza de deplasare a fost stabilită în modalitatea prevăzută de lege, iar buletinul de verificare metrologică eliberat pentru aparatul radar prezumă că acesta corespunde din punct de vedere metrologic și că este utilizat ca atare.

Prin urmare, în cauza de față petentul nu a făcut dovada netemeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, prezumția de care beneficiază acesta nefiind, așadar, răsturnată.

În acest sens, fapta descrisă în procesul verbal a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, care a încheiat procesul verbal de contravenție în prezența petentului, acesta semnând fără obiecțiuni.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale instanța reține că sancțiunea a fost corect individualizată cu respectarea dispozițiilor art. 21 alin. 3 din O.G nr.2/2001 potrivit cărora sancțiunea aplicată pentru săvârșirea unei contravenții trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARAȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul D. D. cu domiciliul în . în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE ILFOV cu sediul în București, ., nr.7, sector 2, ca neîntemeiată.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 04.07.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

TĂȘCAN A. F. G.

Red.jud.T.A

Thn.red.gr.FG/4ex /

16.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4746/2013. Judecătoria BUFTEA