Plângere contravenţională. Sentința nr. 4848/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 4848/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-07-2013 în dosarul nr. 7372/94/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.4848

Ședința publică din data de 23.07.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – L. C. M.

GREFIER - M. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de petentul B. V. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 15.07.2013, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 23.07.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA ,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.06.2012 sub nr._, petentul B. V. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea procesului – verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 15.06.2012, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.

În motivare, petentul a arătat că situația de fapt reținută de agentul constatator nu este conformă realității, întrucât la momentul în care a pătruns pe marcajul care semnaliza trecerea de pietoni, pe sensul său de mers nu exista nici un pieton angajat în traversare. Aceste aspecte le-a relatat și cu ocazia întocmirii procesului verbal în discuție, unde a menționat faptul că la momentul trecerii pe marcajul pietonal nu se afla angajat în traversare nici o persoană.

Mai arată că interpretarea corectă a art. 135 lit. h din H. G. 1391/2006, este în sensul în care conducătorul auto este obligat să acorde prioritate pietonilor care sunt deja angajați în traversare, pe sensul său de mers. Conducătorul auto nu este obligat să acorde prioritate pietonilor care urmează să traverseze. Dacă un pieton staționează pe trotuar, chiar lângă marcajul trecerii pentru pietoni, este evident că, nici unul dintre participanții la trafic nu poate fi obligat să aștepte să vadă care sunt intențiile acestuia. Condiția esențială pentru a acorda prioritate este ca pietonul să fie deja angajat în traversare.

În drept au fost invocate prevederile art.118 din OUG nr.195/2002.

În dovedirea acțiunii, petentul a depus la dosar, în copie, procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 15.06.2012, dovada reținerii permisului de conducere, carte de identitate.

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15, lit. i din Legea 146/1997 și art.1, alin 2 din OG 32/1995.

Intimatul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentat în fața instanței, însă a depus la dosar punct de vedere agent constatator.

Instanța a încuviințat și administrat pentru petent proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul O. I., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei (f.35).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 15.06.2012 întocmit de intimat, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 280 lei întrucât în data de 15.06.2012, orele 12:23 a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe DN 7, iar când a ajuns la intersecția cu . acordat prioritate de trecere pietonilor aflați în traversare,trecere marcată și semnalizată corespunzător, faptă prevăzută de art.100/3/b din O.U.G. nr.195/2002. S-a aplicat și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile.

Plângerea a fost depusă cu respectarea termenului de 15 zile stabilit de art.118 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din același act normativ, a fost semnat de către agentul constatator și de petent, fiind menționate și obiecțiunile acestuia din urmă.

Analizând temeinicia procesului verbal, instanța constată că din probele administrate în cauză, rezultă o situație de fapt diferită de cea reținută de agentul constatator.

Prin procesul verbal de contravenție, s-a reținut că petentul nu a acordat prioritate pietonilor angajați în traversarea drumului aflați pe sensul său de deplasare.

Din declarația martorului O. I., aflată în autoturism cu petentul, rezultă că la data reținută în procesul verbal ca fiind data săvârșirii contravenției, aceasta se afla în autoturism cu petentul, iar în localitatea Chitila au depășit un autoturism de poliție care ulterior i-a depășit în mers, i-a oprit și i-a comunicat petentului că nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea unei treceri de pietoni, lucru neadevărat întrucât pe trecere nu s-a aflat niciun pieton angajat în traversare, pietonul aflandu-se pe trotuar (declarație f.20).

În acest context, instanța constată că susținerile petentului cu privire la împrejurările în care a fost constatată fapta sunt întru totul confirmate de declarația martorului, aceasta din urmă fiind în măsură să precizeze în mod detaliat aspecte necontestate din procesul verbal (data, locul, sensul de mers), ceea ce conferă credibilitate depoziției acesteia.

În aceste condiții, instanța reține că situația de fapt prezentată de petent este susținută de probele administrate în cauză, motiv pentru care, constatând că petentul nu a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa, urmează în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 a admite plângerea contravențională și a anula procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 15.06.2012 emis de Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov.

Totodată, instanța reține că nu mai subzistă temeiul legal în ceea ce privește obligarea petentului la plata sumei de 280 lei cu titlu de amendă contravențională și nici a sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile, consecința fiind exonerarea petentului de plata acesteia și înlăturarea sancțiunii complementare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul B. V., cu domiciliul în Târgoviște, ., J. Dâmbovița în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, cu sediul în București, ., nr.7, sectorul 2 .

Anulează procesul – verbal . nr._ din data de 15.06.2012 .

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.07.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. C. M. M. G.

Red.jud.LCM

Thn.red.gr.MG/

Ex.4/24.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4848/2013. Judecătoria BUFTEA