Plângere contravenţională. Sentința nr. 5073/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5073/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 4918/94/2012

JUDECĂTORIA BUFTEA

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr. 5073

Ședința publică de la 12.09.2013

Instanța constituită din:

Președinte: L. C. M.

Grefier: O. M. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent I. E. A. și pe intimat B. ROMÂN DE METROLOGIE LEGALĂ- DIRECTIA REGIONALĂ DE METROLOGIE LEGALĂ BUCUREȘTI, având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică de la 04.09.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, 12.09.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.04.2012 sub nr. _ petentul I. E. A. a solicitat anularea procesului - verbal de contravenție . nr. 21*_ din data de 03.04.2012 întocmit de intimata B. ROMÂN DE METROLOGIE LEGALĂ- DIRECTIA REGIONALĂ DE METROLOGIE LEGALĂ BUCUREȘTI, ca netemeinic și nelegal și anularea amenzii contravenționale în suma de 2500 lei.

În motivare, petentul a arătat că la data de 03.04.2012, în timp ce își desfășura activitatea de șofer, salariat în cadrul unei firme de transport persoane în regim de taxi, a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 2500 lei.

Mai arată că nu este proprietar al taximetrului Microsif 03 seria_, nu are calitatea de persoană fizică autorizată să exercite independent activitatea de taximetrie.Petentul a fost sancționat contravențional, în mod greșit, apreciind că persoana juridică, proprietara taximetrului confiscat trebuia menționată în calitatea de contravenient în procesul-verbal de contravenție.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art.132 C., OG nr.20/1992, aprobată prin Legea 11/1994, cu modificările și completările ulterioare și OG 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.

În dovedire a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri și orice alte mijloace de probă.

Petentul a depus la dosar copie de pe procesul-verbal contestat, contract individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. 14/12/31.01.2012 în registrul general de evidentă a salariaților, rezoluție dată de P. de pe lângă Tribunalul București, prin care s-a dispus neînceperea urmării penale, precum și cerere precizatoare.

Cererea este scutită de taxa de timbru, potrivit art.15 lit. i din Legea 146/1997 și timbru judiciar, potrivit art.1 alin.2 din OG 32/1995.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate de către I. E. A. și menținerea procesului verbal . nr. 21-_/03.04.2012, ca temeinic și legal.

În drept, intimata a invocat prevederile OG nr. 20/1992, cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile art. 115-118 ale Codului de Procedură Civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 03.04.2012 întocmit de intimată, petentul I. E. A. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2500 lei, reținându-se încălcarea prevederilor art 24 alin 2 dinO.G nr 20/1992 cu modificările și completarile ulterioare.

În fapt, s-a reținut în sarcina petentului deținerea unui taximetru MICROSIF 03 seria_ falsificat prin rotirea capacului de la punctul de sigilare fiscală permițând accesul neautorizat la informațiile fiscale.a

Plângerea contravențională a fost depusă cu respectarea termenului de 15 zile stabilit de art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001.

Art. 24 alin 2 din O.G nr 20/1992 cu modificările și completarile ulterioare statuează următoarele:„Se interzice persoanelor fizice sau juridice să dețină în locurile destinate măsurărilor din domenii de interes public(...) mijloace de măsurare specifice acestor măsurări, dacă acestea sunt false sau falsificate, nu poartă marcajele metrologice obligatorii în termenul de valabilitate sau au indicații exprimate numai în unități de măsură nelegale. constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei și confiscarea mijlocului de măsurare, potrivit art 29 lit i din aceeasi ordonanță.

Sub aspectul legalității, instanța constată că potrivit prevederilor art. 16 și 17 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul verbal de contravenție trebuie să cuprindă următoarele mențiuni: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele de identificare ale petentului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea, agentul constatator a adus la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare.

Instanța constată că actul sancționator în discuție a fost întocmit cu respectarea condițiilor de legalitate.

Analizând temeinicia procesului verbal, instanța reține că din probele administrate petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.

Astfel, instanța reține că în mod corect petentul a fost sancționat pentru deținerea, în calitate de persoană fizică, de mijloace de măsurare falsificate, faptă prevăzută de art 24 alin 2 din O.G 20 din 1992.

Nu poate fi reținută apărarea petentului în sensul că textul de lege invocat mai sus se referă doar la persoanele prevăzute la alin 1 al aceluiași articol, textul de lege fiind foarte clar în acest sens, legiuitorul, având în vedere gravitatea faptelor prevăzute și sancționate de normele legislative în domeniul metrologiei dorind să sancționeze nu doar utilizarea sau incredintarea spre utilizare în calitate de proprietar a unor mijloace de măsurare nelegale, ci și simpla deținere a unor astfel de mijloace, pentru a preveni utilizarea accidentală sau chiar voită a acestora, creîndu-se în caz contrar o stare de pericol față de protejarea legală a interesului ocrotit.

Cu privire la sancțiune, instanța reține că fapta contravențională săvârșite de către petentă au un pericol social generic ridicat, individualizat de către legiuitor.

Cu privire la cererea petentului privind înlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment și exonerarea de la plata amenzii, este adevarat ca potrivit art. 7 al. 3 din O.G. nr. 2/2001 instanta poate înlocui sanctiunea amenzii cu sanctiunea avertismentului, chiar daca actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiei nu prevede aceasta sanctiune, însa aceasta masura poate fi dispusa numai daca anumite circumstante de ordin personal sau real demonstreaza ca fapta concreta este de gravitate redusa.

Cum în cauza nu au fost dovedite asemenea circumstante, petentul aflându-se într-o situatie identica cu a oricarui alt contravenient care nu respecta dispozitiile art. 24 alin. 2 din OG nr. 20/1992, instanta apreciaza ca nu este oportuna înlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment întrucât fapta contraventionala savârsita de catre acesta are un pericol social generic ridicat, individualizat de catre legiuitor. Astfel, art. 29 lit i din OG nr 20/1992 prevede ca fapta contraventionala constatata în cauza se sanctioneaza cu amenda contraventionala de la 5 000 ei la 20.000 de lei. Instanta mai retine ca agentul constatator a aplicat minimul amenzii prevăzute de lege, facând astfel o corecta individualizare a sanctiunii aplicate, în functie de pericolul social concret al faptei. Ca atare, instanta considera ca nu se impune înlocuirea amenzii contraventionale cu sanctiunea avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge plângerea formulată de petentul I. E. A., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 3, în contradictoriu cu intimata B. ROMÂN DE METROLOGIE LEGALĂ- DIRECTIA REGIONALĂ DE METROLOGIE LEGALĂ BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 4, ca neîntemeiată.

Menține procesul – verbal contestat ..21 nr.952 din 03.04.2012 ca fiind legal și temeinic întocmit.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.09.2013.

Președinte Grefier

L. C. M. O. M. A.

Red.jud.L.C.M./Thn.OMA/4ex/11.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5073/2013. Judecătoria BUFTEA