Pretenţii. Sentința nr. 270/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 270/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 488/94/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr. 270
Ședința publică de la 21.01.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. D.-I.
GREFIER: C. V.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari ROMSUINTEST, prin reprezentant legal F. G. - P., J. Ilfov în contradictoriu cu pârâta G. C. - P., ., ., J. Ilfov.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează instanței următoarele: pretenții- repunere pe rol in vederea perimării.
În baza art.104 alin.13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești se lasă dosarul la a doua strigare, față de lipsa părților.
Se reia dosarul la a doua strigare, la ordine, la apelul nominal făcut în ședință publică, părțile lipsind.
În temeiul art. 248 și art. 252 Cod Procedură Civilă Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Față de actele și lucrările dosarului instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției perimării cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 17.01.2011 reclamanta Asociația de proprietari ROMSUINTEST a solicitat în contradictoriu cu pârâta Gadin C. obligarea acesteia la plata sumei de 849,89 lei cu titlu de cote de întreținere restante pentru perioada aprilie 2009 – noiembrie 2010, precum și la plata sumei de 187 lei cu titlu de penalități de întârziere.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii 114/1996 și Legii 230/2007.La termenul din data de 07.06.2011 cauza a fost suspendată în temeiul art. 155¹ C.pr.civ. întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile puse în vedere de instanță.
La termenul din data de 21.01.2013 instanța din oficiu a invocat excepția perimării cererii de chemare în judecată și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Analizând cauza prin prisma excepției invocate reține:
Potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții timp de un an.
În cauză, dosarul a fost suspendat la data de 07.06.2011 în temeiul art. 155¹ C.pr.civ. întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile puse în vedere de instanță. Instanța reține că termenul de perimare de 1 an a început să curgă la data de 07.06.2011 când cauza a fost suspendată din culpa părții reclamante și s-a împlinit la data de 07.06.2012.
Astfel dosarul cu nr._ aflat pe rolul Judecătoriei B. a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina părții reclamante. Față de aceste considerente, instanța apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care urmează să admită excepția perimării și să constate perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI ROMSUINTEST, prin reprezentant legal F. G. - P., J. Ilfov în contradictoriu cu pârâta G. C. - P., ., ., J. Ilfov, invocată din oficiu.
Constată intervenită perimarea cererii de chemare în judecată.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.01.2013.
Președinte, Grefier,
S. D. I. C. V.
Red. Jud. SDI
Thn.CV /4ex/15.02.2013
← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 4156/2013. Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 1768/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|