Plângere contravenţională. Sentința nr. 7691/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 7691/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 3180/94/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr. 7691

Ședința publică de la 19.12.2013

Instanța constituită din:

Președinte: R. V. A.

Grefier: S. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind petentul . și intimatul I. T. de Muncă Ilfov, având ca obiect plângere contravențională

Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 16.12.2013, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 19.12.2013,când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 06.03.2013, a fost înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei B. plângerea formulată de petenta ., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/19.02.2012, întocmit de intimata I. T. de Muncă Ilfov, prin care solicită constatarea nulității absolute a procesului verbal de contravenție . nr._/19.02.2012, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea plângerii petenta a arătat că, până la data de 31.01.2013, s-a derulat contractul de Servicii nr.1492 din 31.12.2013, încheiat cu .. Acesta avea ca obiect doar salubrizarea vagoanelor de dormit și a vagoanelor restaurant. Pentru prestarea acestor servicii societatea petentă a avut încă de la începutul contractului, patru angajați, toți au contracte legale de muncă, aceștia fiind G. T., șeful de echipă, Avatajiței S., L. L. și D. E..

Conform celor susținute in procesul verbal pe care solicită să fie anulat, rezulta ca, la lata de 21.03.2013, in urma unui control efectuat de inspectorul de munca din cadrul I.T.M. T., acesta a susținut faptul ca la punctul de lucru din Timișoara, .-4, a identificat făcând o prestație de munca, 3 salariați despre care susține ca ar fi angajații societății petente, fără a menționa insa numele acestora. Inspectorul de la I.T.M. al cărui nume nu este precizat, a trimis fisele de identificare ridicate cu ocazia controlului, la I.T.M. Ilfov pentru verificare. Conform procedurilor de lucru, dl. E. M., inspecorul I.T.M Ilfov desemnat sa clarifice aspectele semnalate de I.T.M T., a trimis societății petente o invitație scrisa la control. Astfel in data de 19.02.2013, reprezentantul societății petente, dna M. F. responsabil cu resursele umane, s-a prezentat cu toate documentele solicitate la invitație. Pe parcursul efectuării verificărilor documentelor prezentate, i s-a pus in vedere reprezentantului societății petente să facă dovada contractului de munca pentru un an anume B. I. despre care se afirma ca ar fi fost identificat ca fiind angajatul societății petente. Deși i-au fost prezentate inspectorului I.T.M. Ilfov, documentele necesare care probau fără nici o tăgada faptul că, acolo aveau 4 angajați ceea ce era arhisuficient în condițiile micșorării numărului de vagoane de dormit, domnul inspector nu fost convins ca acesta, B. I. nu a fost si nu este angajatul petentei, cerând reprezentantului petentei dovezi din care sa rezulte aceasta. La dosarul cauzei nu existau nici măcar datele de identificare corecta a acestui cetățean, lipsea adresa de domiciliu iar codul numeric a fost prezentat incomplet. Inspectorul ITM Ilfov le-a cerut ca in 2 ore acest cetățean B. I. sa se prezinte la sediul I.T.M. T. si sa dea o declarație clarificatoare. In aceasta situație, sub amenințarea sancționării cu amendă de 10.000 de lei, s-au solicitat domnului inspector E. A., un răgaz de timp si mai multe date in vederea identificării acestei persoane cu ajutorul organelor in drept. Acesta a refuzat, având in continuare o atitudine rigida, ce a condus la respingerea tuturor propunerilor de clarificare a acestei situații, inclusiv pe cea de acordare a unui termen de 3-5 zile in interiorul căruia să încerce sa îl identifice. Cu toate acestea, ca urmare a investigațiilor efectuate in acea zi cu ajutorul d-lui H. F., angajat al petentei care își desfășura activitatea in triajul gării din Timișoara, s-a confirmat faptul ca, acest domn B. I., a desfășurat activități de salubrizare dar la vagoanele de calatori, fiind angajatul unei alte societăți, si anume al S.C. C. CONSTRUCTING S.R.L., societate care avea contract încheiat in acest sens cu S.N.C.F.R Calatori- Regionala Timișoara. Dl B. I. G., locuiește in satul Ianova, .. T., adică la circa 40 de km. de Timișoara. Cu toate astea a fost sunat si rugat sa se prezinte la locul de munca si in aceeași zi in jurul orelor 13.00 s-a prezentat si a dat o declarație (atașata), in care arata clar ca nu a lucrat niciodată pentru S.C. A. P. S.R.L. S-a încercat transmiterea către dl. E. M. a acestei declarații, dar acesta a refuzat sa o ia in considerare, pe motiv ca a încheiat procesul verbal. Astfel, in aceeași zi, in jurul orelor 14.00 a încheiat acest proces verbal de constatare si sancționare a contravențiilor, amendând societatea petentă cu suma de 10.000 de lei. Pentru ca, reprezentantul societății petente a refuzat sa il semneze, procesul verbal a fost trimis prin agent la sediul social din Voluntari, fiind agățat intre 2 raiele din gard, fără vreo confirmare de primire. Plângerea este făcuta in termen fiind trimisa la instanța in interiorul celor 15 zile de la întocmire. Din motivarea procesului verbal, rezulta ca, societatea petentă nu respecta legislația in domeniul muncii, pe motiv ca nu au prezentat contactul individual de munca al unei persoane care in realitate era angajatul altei societăți.

Inspectorul ITM Ilfov desemnat sa faca verificările necesare nu si-a respectat obligațiile legale. Daca accepta sa se facă o minimă verificare, ar fi constatat cu multa ușurința faptul că B. I. la data controlului inopinant era angajatul lui S.C. C. CONSTRUCTING S.R.L. și nu al S.C. A. P. S.R.L. Confuzia ar fi putut fi evitata daca s-ar fi înțeles încă de la început ca la orice garnitura de tren de calatori din triajul Gării Timișoara, efectuau salubrizarea vagoanelor angajații a 2 firme cu contracte de

prestări servicii diferite. In timpul acestui control făcut la I.T.M. Ilfov, domnul B. I., aflându-se la Timișoara, a dat o declarație potrivit căreia acesta menționează faptul ca la acea data era angajat la S.C. C. CONSTRUCTING S.R.L. și ca nu a avut niciodată raporturi de munca cu firma S.C. A. P. SR.L. dar aceasta declarație nu a fost luata in considerare.

Menționează ca acest proces verbal era deja completat la toate rubricile. pus in fata faptului împlinit, reprezentantul societății petente nu a avut altceva de făcut decât sa refuze sa semneze procesul verbal.

Pe parcursul acestor verificări, nu s-a respectat dreptul la apărări cu privire la circumstanțele reale si personale ale săvârșirii pretinsei fapte.

Stabilirea faptei ce a fost considerată contravenție si aplicarea sancțiunii s-a făcut de către inspectorul de munca fără a li se acorda dreptul in prealabil sa formuleze vreo apărare. In mod straniu li se cerea sa facă dovada că, acea persoană nu a lucrat in societatea petentă, cerându-le sa se substituie organelor in drept pentru identificarea persoanelor. Întâmplarea a făcut ca totuși aceasta persoana sa fie identificata cu ajutorul foștilor colegi. In aceste condiții, întreaga procedura realizată de inspector (inclusiv încheierea procesului verbal si aplicarea sancțiunii) este lovita de nulitate, pentru inculcarea dreptului la apărare, procesul verbal trebuia sa fie întocmit in prezenta reprezentantului firmei, pentru a discuta neregulile sesizate si a se stabili daca acestea sunt reale sau nu. In cauza A. împotriva României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit

ca procedura contravenționala este asimilată unei proceduri penale si, prin urmare, trebuie respectate toate garanțiile oferite de această procedura, printre care se număra si dreptul fundamental la apărare, exercitat anterior întocmirii actului de acuzare și aplicării sancțiunii.

În drept: invocă OG nr.2/2001, art.6 din CEDO, ART.1 DIN Primul Protocol la CEDO, cauza A. împotriva României și orice alte dispoziții aplicabile.

În dovedirea plângeri, petenta a solicitat proba cu înscrisuri și a depus la dosar, declarația lui B. I. A. in copie, copia procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției.

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 15, lit. i din Legea 146/1997 și art. 1, alin 2 din OG 32/1995.

Intimata legal citată a fost formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii formulată de petentă ca neîntemeiată.

In motivare, intimata a arătat că, prin adresa nr. 921/22.01.2013, înregistrată la ITM Ilfov sub nr. 1820/31.01.2013, ITM T. a solicitat instituției intimate soluționarea unei petiții, pe linie de relații de muncă, formulată la adresa contestatoarei dat fiind faptul că . are sediul social în localitatea Voluntari, adresă la care a anexat și un număr de 3 (trei) fișe de identificare completate de lucrătorii petentei identificați la lucru în data de 21.01.2013 de către inspectorii de muncă din cadrul ITM T. cu ocazia controlului efectuat pe teren la punctul de lucru al petentei din localitatea Timișoara, . - 4.

Prin fișele de identificare (declarații scrise) completate de lucrătorii: L. L., D. E. și B. I., aceștia au declarat că prestează activitate pentru . pe bază de contract individual de muncă din 01.12.2011, 05.10.2012, respectiv din anul 2011, și că nu au primit salariu din luna noiembrie.

In data de 11.02.2013, ca urmare a celor sus menționate și în vederea soluționării petiției formulată la adresa contestatoarei, inspectorii de muncă din cadrul ITM Ilfov s-au deplasat la sediul . pentru efectuarea unui control, ocazie cu care s-a constatat că la sediul petentei nu se prestează activitate și nici un reprezentant al acesteia nu a putut fi contactat pentru a furniza informații despre societatea comercială în cauză.

Cu privire la această situație de fapt constatată, inspectorii de muncă au încheiat un proces verbal de afișare și au procedat la afișarea înștiințării . nr._ în vederea prezentării reprezentantului societății comerciale în data de 14.02.2013 la sediul ITM Ilfov cu o . documente necesare finalizării acțiunii de control pentru încheierea procesului verbal de control.

La data de 14.02.2013 la sediul ITM Ilfov s-a prezentat dna M. F., în calitate de reprezentant legal al petentei, conform împuternicirii semnată și ștampilată de administratorul societății comerciale, unde a înmânat inspectorului de muncă E. A. o . documente printre care contractele individuale de muncă încheiate doar cu lucrătoarele L. L. și D. E. nu și cu lucrătorul Bidoc I..

Cu privire la lucrătorul Bidoc I., dna M. F., în calitate de reprezentant legal al petentei, a susținut că nu are încheiat în formă scrisă contract individual de muncă dar că se va interesa la punctul de lucru din Timișoara fapt pentru care a solicitat reprogramarea controlului pentru data de 19.02.2013 pentru a putea pune la dispoziție inspectorului de muncă și acest contract individual de muncă dacă acesta există.

La data de 19.02.2013, ca urmare a reprogramării controlului, dna M. F. a declarat inspectorului de muncă că lucrătorul Bidoc I., identificat de inspectorii de muncă din cadrul ITM T., că desfășura activitate la data de 21.01.2013, nu este salariatul ..

In urma analizării actelor prezentate, a fișelor de identificare și a bazei de date REVISAL s-a constatat că lucrătorul Bidoc I. nu avea la data efectuării controlului (21.01.2013) încheiat în formă scrisă contract individual de muncă cu contestatoarea, conform prevederilor art. 16 alin. (1) din Codul muncii, republicat, control care a fost finalizat în aceeași zi reținându-se în sarcina petentei fapta contravențională prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) din același act normativ.

In vederea intrării în legalitate a reclamantei, ca urmare a celor constatate, inspectorul de muncă a încheiat procesul verbal de control nr._/19.02.2013 prin care a dispus în anexă după descrierea faptei, că petenta va fi sancționată cu amendă în baza art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, pentru încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din același act normativ.

Ca urmare a celor sus arătate și reținute în procesul verbal de control nr._/19.02.2013 reprezentantul reclamantei, în speță dna M. F., după citirea procesului verbal de control a refuzat să semneze actul de control întocmit de inspectorul de muncă situație de fapt ce a fost menționată la rubricile Reprezentantul legal al unității/Contravenient „Refuză să semneze".

In condițiile în care, reclamanta invocă alte împrejurări de fapt existente la momentul săvârșirii faptei contravenționale, era normal ca într-o astfel de situație, să fi semnat procesul verbal de control cu obiecțiuni și să fi contestat măsura dispusă de inspectorul de muncă prin procesul verbal de control nr._/19.02.2013 în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, dacă considera că aceasta este nelegală.

Cum în cauză măsura nu a fost contestată în condițiile prevăzute de lege amenda contravențională a fost aplicată în mod corect în condițiile art. 260 alin.(l) lit. e) din Codul muncii, republicat, care prevede că primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), se sancționează contravențional cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;"

Astfel, față de situația de fapt și de drept sus arătată inspectorul de muncă în mod corect a dispus măsuri de remediere a deficiențelor constatate și sancționarea contravențională a reclamantei.

Precizează că, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/19.02.2013 cuprinde în conținutul său toate elementele obligatorii prevăzute O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

In drept, își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 C. proc. civ., ale art. 16 alin. (1) și (2) și art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, precum și pe prevederile O.G. nr. 2/2001.

Anexează alăturat, în copie xerox, adresa nr. 921/22.01.2013 emisă de ITM T., Fișele de identificare completate de lucrătorii în cauză, Procesul verbal de afișare și înștiințarea de prezentare la control, procesul verbal de control . nr._/19.02.2013, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/19.02.2013, extras furnizare informații nr._ de la Oficiul Național al Registrului Comerțului privind ., împuternicire de reprezentare emisă de petentă pentru M. F. de a fi reprezentată în relația cu ITM Ilfov, ( filele 28 – 62 dosar)

La data de 23.09.2013, petenta a depus la dosar note de concluzii scrise, iar la data de 16.12.2013, a depus la dosar un set de înscrisuri în copii și o notă ( filele 85 -111 dosar).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._ din data de 19.02.2012 petenta a fost amendata contravențional cu suma de_ de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 260 alin.1 lit.e din Legea 53/2003, retinandu-se ca in urma controlului efectuat de catre inspectorii ITM la sediul petentei s-a constatat ca o persoana isi desfasura activitatea fara incheierea unui contract de munca.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din același act normativ, a fost semnat de către agentul constatator și s-a consemnat refuzul semnarii procesului verbal de catre petenta.

Analizând temeinicia procesului verbal, instanța constată că din probele administrate în cauză, rezultă o situație de fapt diferită de cea reținută de agentul constatator intrucat persoana despre care se presupune ca isi desfasura activitatea fara forme legale la sediul petentei a precizat ca nu a prestat nicio activitate in subordinea petentei, nefiind incadrata cu contract de munca.

Pe cale de consecinta, instanta urmeaza a constata ca nu sunt indeplinite conditiile cu privire la elementul material al laturii obiective a contraventiei.

In aceste conditii, instanta va anula procesul verbal de contraventie, ., nr._ din data de 19.02.2012, emis de catre ITM Ilfov si va exonera petenta de plata amenzii in cuantum de_ de lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARAȘTE:

Admite plângerea contravențională, formulată de petenta ., cu sediul în orașul Voluntari, Șoseaua Afumați, nr.92-94, Județul Ilfov, punct de lucru în București, ., Sectorul 2, în contradictoriu cu intimata I. T. de Muncă Ilfov, cu sediul în București, Calea Giulești, nr.6-8, Sectorul 6.

Anulează procesul verbal . nr._/19.02.2012, emis de ITM Ilfov, și exonerează petenta de plata amenzii în cuantum de 10.000 lei.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.12.2013

Președinte Grefier

R. V. A. S. D.

Red.jud.R.V.A./Thn.SD/4ex/13.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7691/2013. Judecătoria BUFTEA